Cataloage Confort Media
Cele două creaţii milenare ale naturii dăltuite în stâncă se găsesc în apropierea Cheilor Tăii de pe teritoriul Petrila. Dăltuirea în stâncă a fost făcută cu multă răbdare şi pricepere de natură şi nu am ştiinţă să se fi scris ceva despre ele până acum.
Cunoscute de majoritatea locuitorilor din satele învecinate, ai satului de altădată, care în copilării s-au zbenguit în jurul lor, azi puţini vârstnici îşi mai aduc aminte de aceste monumente ale naturii.
Prima oară mi-a vorbit despre ele Bălănescu Ilie (Nicu) din satul Birăoni (1934-2017) prin anul 2010. Apoi, Androne Ioan, tot din satul Birăoni care face parte dintr-o generaţie mai tânără, fiind născut în anul 1955.
La „incitarea” viceprimarului Petrilei, Dorin Curtean, am hotărât să cunoaştem şi noi la faţa locului cele două monumente ale naturii, oarecun trecute în uitare. Amândoi eram animaţi de aceeaşi dorinţă: a le readuce în actualitate, a le populariza şi de a întreprinde ceva pentru a fi cooptate într-un viitor circuit turistic şi etnografic folosindu-ne fiecare dintre noi de posibilităţile pe care le avem la îndemână, ale scrisului şi ale faptelor.
Călăuziţi de Ioan Androne, cel care în timpul copilăriei, jucându-se cu alţi copii, a descoperit singur tainele acestor „ascunzători în stâncă”.
În ziua de 26 septembrie 2017, cu maşina personală a viceprimarului, am purces la drum plecând de la Primăria oraşului Petrila. Am trecut prin satul Taia, de unde, imediat ce am depăşit Staţia de tratare a apei, am cotit la dreapta pe Valea Cheii, care pe hărţi, fără justificare, este trecută va Valea Teiului. În stânga se află Dealul Cheii, care se întinde până sus spre Cheile Tăii şi după acestea. Este o vale îngustă mărginită în dreapta şi în stânga de o pădure de foioase. Urcăm în pantă uşoară pe un drum desfundat, spălat şi şăruit de torenţii ploilor din ultima vreme, aşa încât nu se poate merge cu o maşină cu o gardă la sol joasă.
Biserica Iepurilor
După ce am parcurs exact un kilometru, pe partea dreaptă se zăreşte printre fagi silueta unei stânci impunătoare, un fel de „zgârie fagi” al ţinutului momârlanilor.
De jos din Valea Cheilor, stâncile mascate de copaci nu ne spun şi nu ne dezvăluie mare lucru. Lăsăm maşina într-o parcare naturală, traversăm pârâiaşul ce curge liniştit de-a lungul văii şi începem urcuşul pe versantul cu „Biserica”. În faţa noastră pe o ridicătură de teren, privind din partea sudică, ne apare o stâncă ţuguiată asemănătoare unei turle de biserică având o mare bază de susţinere. Coborâm pe lângă baza stâncii pe partea de apus şi ajungem în partea de nord, agăţaţi pe o mică şi apoi abruptă creastă de pământ ce coboară în vale. De aici ne apare în faţă „turla” impunătoare a bisericii şi nava. La bază o fantă de lăţimea şi înălţimea unui om permite ca printr-un culoar-tunel îngust şi scund să se pătrundă în măruntaiele stâncii şi să ieşi tot printr-o fantă pe partea estică, aşa cam pe la jumătatea stâncii. La baza stâncii se află dăltuit de jur împrejur, cu mici întreruperi, un fel de trotuar natural şi mici intrânduri gen micropeşteri, un fel de ascunzători pentru animalele sălbatice cu talie mică.
Nimeni nu ştie cu certitudine de unde vine numele de Biserica Iepurilor. Cel de biserică este oarecum justificat, căci stânca se aseamănă cu construcţia unei biserici: turlă, navă, iar inteligenţa nativă a ţăranului localnic a sancţionat imediat acest lucru. Dar de ce (biserica) a iepurilor?
Am încercat să pătrundem în necunoscut. Numele sigur este legat de prezenţa în număr mare a iepurilor în zona respectivă. În vremea satului de altădată, unde acum sălăşluiesc pădurile de foioase, mai aproape şi mai la distanţă se aflau multe poieni de fânaţ, chiar cu colibe. Vara iepurii nu aveau nevoie de adăpost, ci doar iarna. În zonă, sigur se aflau mulţi iepuri sălbatici (de câmp) şi, desigur, mai puţini vânători. Iarna, iepurii se hrăneau cu fân din clăile momârlanilor, iar stânca, cu micuţele peşteri şi cu acel culoar din măruntaiele ei, era un loc potrivit pentru a se adăposti într-un culcuş călduţ, fapt ce s-a alăturat numelui de „biserică”.
(va urma)
Dr. Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ
