Petroșani / Pentru prima dată s-a intervenit cu apă și detergenți și...

Petroșani / Pentru prima dată s-a intervenit cu apă și detergenți și pe două străzi din colonie

Timp de citire: 3 minute

Campania de spălare cu detergent și apă a străzilor din municipiul Petroșani continuă. Ea va fi permanentizată și după această criză prin care trecem și va deveni un fapt obișnuit la Petroșani.

 

Probabil, la un moment dat, ziarele nu vor mai scrie și probabil nici televiziunile nu vor mai prezenta imagini legat de acest subiect. Dar, până atunci, mai cu seamă că pandemia cu COVID-19 n-a trecut, continuăm cu imagini și cu scurte informații legate de aceste acțiuni, considerând foarte inspirată această decizie luată de primărie și primar. O fi un lucru normal prin Germania, Franța sau alte țări, cum mai spun unii și alții, dar la noi, în toată țara nu s-a mai pomenit așa ceva, ca fiecare stradă și trotuar, ori piață și locuri publice foarte circulate, precum centrul civic la Petroșani sau zona spitalului, să fie luate la mână, manual, cu perii, detergent, apă și mulți oameni mobilizați.

Miercuri, 29 aprilie, a fost luat la frecat și „clăbuceală” Cartierul Colonie. Mai exact două străzi, Grivița Roșie și Gheorghe Doja, cu trotuarele adiacente cu tot, urmând ca săptămâna viitoare să se revină în acest cartier pe alte 4-5 străzi, după cum ne-a spus primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, prezent din nou personal în toiul acțiunii, timp de vreo trei ceasuri.

„Astăzi facem două străzi, asta după ce în prealabil, luni, marți și chiar și azi s-a intervenit înainte cu măturile și cu adunatul gunoaielor, acolo unde a fost cazul. Vom face și acest cartier lună și bec și vom igieniza străzile și trotuarele prin spălare cu periile și cu detergenți, care au rolul, alături de apă, să curețe orice fel de virus, bacterie și așa mai departe. Chiar dacă plouă după acțiunea noastră, cum s-a mai întâmplat, este nesemnificativ, ploaia spală doar praful, dar nu omoară virușii, bacteriile, ori noi tocmai asta vrem să facem, să stopăm nu numai acest virus care a creat pandemia, ci pe toți existenți. Știu, este o acțiune amplă, trebuie muncit în acest sens și avut multă răbdare, dar se va vedea în timp, inclusiv mai puțin praf și mizerie prin oraș și un aer cu mult mai curat. Dacă punem și faptul că din două în două zile dăm și cu apă și clor pe toate străzile, eu cred că suntem în direcția bună și sunt convins că și cetățenii orașului nostru vor fi mulțumiți de rezultatele acestor acțiuni”, a menționat, miercuri, primarul petroșenean.

Trebuie subliniat faptul că tot miercuri angajații „Eolian” au igienizat și curățat ca la carte un focar de mizerie ce exista în zona fostului sediu al „Simar Atomis”, sediu care nu mai funcționează de foarte multă vreme, dar unde s-a strâns foarte multă mizerie și deșeuri de toate felurile. Cetățenii s-au arătat extrem de mulțumiți că primăria i-a scăpat de „mormane de mizerie și de un focar de infecție, șobolani și cine mai știe ce lighioane”.. Totuși, e de întrebat, oare cine adună acolo deșeurile, cine descarcă plase și găleți? Că doar n-or veni marțienii, ci oameni tot din zonă probabil. Dar, fără camere și martori, probabil la lumina… lunii, sunt greu de prins. Poate pe viitor tocmai acești vecini ai spațiului respectiv să fie mai atenți și să anunțe primăria sau pe cei de la Mediu în timp real pentru a fi prinși nesimțiții care poluează strada și cartierul, în condițiile în care, pe baza contractului, toate casele beneficiază de tomberoane, care sunt ulterior ridicate de firma de salubritate „Supercom”, cu care primăria are contract. În aceste condiții, confundând strada cu tomberonul, e de-a dreptul o ipocrizie de nedescris ca unii din colonie să se plângă că nu vine primăria să le facă curat în fața casei!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii