Prelungirea termenului de depunere a proiectelor depuse în cadrul apelului rezervat IMM-urilor a fost de bun augur. Peste 50 de agenți economici au depus proiecte din dorința de ași crește afacerea și a crea noi locuri de muncă. Cei care își doresc să aplice mai au timp, pentru că ultima zi de depunere este 20 mai.
Participare semnificativă a sectorului privat din județul Hunedoara la primul apel lansat în cadrul Programului Tranziție Justă (PTJ). Nu mai puțin de 51 de proiecte au fost depuse până în prezent în cadrul apelului „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”. Cel mai ambițios dintre acestea este un proiect în valoare de peste 70 de milioane de lei, care demonstrează potențialul economic al regiunii.
„În urma primei prelungiri până la 20 aprilie, la nivelul județului Hunedoara și Valea Jiului depunerea de proiecte a crescut semnificativ. De asemenea, având în vedere că termenul din nou a fost prelungit până la 20 mai, ne așteptăm ca la sfârșitul acestui termen, care cu siguranță va fi ultimul, să tragem linie și să fie un număr bun. Țintim undeva la 30 de proiecte pentru Valea Jiului și peste 100 la nivelul județului Hunedoara”, a declarat Alexandru Kelemen, director executive ADTIVJ
Solicitările venite prin cele 50 de proiecte acoperă 32,31% din valoarea alocată județului Hunedoara; respectiv 27,83% din valoarea alocată Văii Jiului. Trei dintre aceste proiecte au fost deja admise în etapa de evaluare tehnico-financiară, iar alte zece sunt aproape de închiderea evaluării.
IMM-urile din județul Hunedoara mai pot depune proiecte pe acest apel până în 20 mai 2024.