Un sindicat pentru domnul director general al minelor și nu doar…

În 1923 la minele Văii Jiului există filiale ale mai multor structuri sindicale de sorginte social-democrate („roșii”) – Uniunea Muncitorilor din Industria Minieră din România și Uniunea Muncitorilor în Fer, Metal și Chimică din România – și naționale („galbene”) – Sindicatele Naționale din Transilvania, Crișana, Maramureș și Banat (cu sediul central chiar la Petroșani). Firesc, aceste sindicate nu sunt în relații prietenoase cu conducerea minelor. Bine, și relațiile dintre „roșii” și „galbene” sunt încordate, tensionate, adversative, soldate uneori cu… leziuni. Dar când doi se ceartă, al treilea câștigă.

Administrația nu stă cu mâinile în sân și încearcă să dea o lovitură celor două sindicate. Agentul 627 al Brigăzii Speciale de Siguranță Petroșani află că planurile directorului general nu vizează doar distrugerea sindicatelor, ci e cu bătaie mai lungă, atentând și la… Siguranța națională:

„Sunt informat că d-nul Director General minier Winklehner intenționează a distruge ambele sindicate, vrând a înființa un singur sindicat muncitoresc în întreagă Valea Jiului. În acest scop promite sume de bani conducătorilor actuali ai sindicatelor, ca să treacă din actualele funcții pentru a-i sprijini. Sub această mască, d-nul Director Winklehner dorește a pune mâna pe întreaga muncitorime, aducând ca conducători ai acestui sindicat mai mulți străini de naționalitate.

D-lui Alexandru Voin, actualul secretar al Sindicatului Național, i-a promis d-lui Director Winklehner 100.000 lei și i-a asigurat întreg viitorul, asigurându-l că-l va sprijini. Pe (…) din sindicatul roșu l-a plătit deja.

Se bănuiește, după planul d-nului Director, că D-sa are intenția să-și formeze prin acest sindicat câteva batalioane de muncitori, ca pe vremea războiului și apoi ar sta sub propria-i influență. Din vestea Siguranței Statului această organizație este periculoasă, fiind astfel și sub conducerea indirectă a unui om indus în carnetul suspecților.

Acest sindicat apoi ar fi prevăzut cu mai mult aranjament, formând o unealtă la dispoziția directorului minier. Chiar și promisiunile de mulți bani dau de bănuit, vrând prin aceasta să-i momească pe conducătorii actuali ai muncitorimii, înlocuindu-i cu favoriții săi”.

Informația agentului e confirmată și de unul dintre conducătorii Sindicatelor Naționale, Teodor Salcă. Într-o adunarea generală i-a informat pe colegii săi sindicaliști că „dl. Molnar, socialistul de la sindicatul internațional, a vorbit că are să înființeze un sindicat aparte, să nu fie nici Internațional și nici galben, să i se dea o altă denumire; până în prezent nu se știe sub ce scop voiește Molnar să înființeze un al treilea sindicat”.

După 100 de ani, visul directorului general Winklehner, ca administrația să dirijeze sindicatele miniere, a devenit realitate. Tristă, ce e drept…

Marian BOBOC