Miercuri, 27 ianuarie, de la ora 11:00, are loc ședința ordinară a Consiliului Local Deva. Ordinea de zi este una stufoasă, cu 50 de puncte pe ordinea de zi.
Ședința debutează cu rapoartele de activitate ale instituțiilor aflate în subordinea primăriei. Se va continua cu constatarea încetării de drept a mandatului de consilier al lui Nicolae Marcel Morar și înlocuirea acestuia cu Dan Călin Constantin Florea.
Cetățeanul Andrei Oprea care va împlini vârsta de 100 de ani va primi o diplomă din partea consiliului local. Se vor vota organigrama primăriei, se va face evaluarea secretarului municipiului, se va stabili rețeaua instituțiilor școlare din Deva. Se cere votul pentru stabilirea alocației zilnice de hrană pentru copiii de la Creșa Deva, se va discuta reorganizarea rutieră a Devei prin introducerea unor sensuri unice. Se discută execuția bugetară a bugetului pentru 2015, se cere modificarea unor anexe de HCL ce vizează situații imobiliare din Deva, se cere votarea regulamentelor de funcționare ale unor instituții din subordinea primăriei.
5 studii de fezabilitate sunt revizuite pentru alimentare cu apă pe Aleea Vulturului, Aleea Cascadei, Aleea Șurian, strada Granitului, strada Roci. Aprobarea devizelor generale revizuite pentru amenajarea parcării din Piața Unirii nr. 8, modernizării străzii Petre Ispirescu, modernizarea străzii Principală din Archia, se cere și aprobarea documentațiilor de avizare a lucrărilor, faza DALI pentru reabilitarea terenului de sport Vânătorul și Pescarul, dar și realizarea PUZ pentru Galeriile Mercur-spații comerciale și evenimente. Se va aproba bugetul general pentru 2016, dar și estimările pentru anii viitori.