A V-a ediţie a Târgului de Produse Tradiţionale de la Petroşani, ce a cuprins în cadrul ei şi Zilele Recoltei, un alt eveniment de tradiţie ce se desfăşoară în fiecare an în luna octombrie în municipiul de la poalele Parângului, a reanimat urbea, cetăţenii ieşind puţin din apatia caracteristică toamnei.
De toate pentru cei mici…
Vineri şi sâmbătă au fost două zile friguroase şi noroase. Cu toate acestea, la Petroşani s-a simţit un aer de mică sărbătoare, numeroşi cetăţeni ieşind în zona primăriei şi a Parcului Central „Carol Schreter” pentru a se plimba, a asculta muzică sau a lua la rând „raioanele” cu bunătăţi tradiţionale, ori cu produsele artizanale sau de uz casnic. Fireşte, cei mai mici n-au scăpat ocazia să meargă de mână cu părinţii să le cumpere tot felul de ursuleţi, sau eroi de basm sau de desene animate din plastic sau pluş, vată de zahăr, gogoşi „fermecate”, turtă dulce, după care traseul să se oprească în faţa trenuleţului sau maşinuţelor, instalate în zona Hotelului Petroşani.
Dar şi de toate pentru… cei mari!
Dacă copiii au avut ce alege, cei mari şi-au delectat privirile şi şi-au ascuţit simţurile şi plăcerile gastronomice cu produsele alimentare de la fiecare stand, începând de la carne de porc, oaie sau vită, produse din carne preparate după metode tradiţionale – costiţă afumată, şuncă, tobă, lebăr, maioş, cârnaţi de toate soiurile, slănină – până la produse din lapte de vacă sau de oaie – urdă, telemea, brânză dulce, sămătişă, caşcaval şi unt etc. – toate făcute după reţete străvechi româneşti, capitol în cadrul căruia am include şi cele peste 20 de standuri cu produse tradiţionale momârlăneşti, în mod special cu: pâine şi produse din panificaţie făcute pe vatră, adică colaci, cozonaci şi pâinişoare cu făină albă şi cartofi, dar şi caş de oaie, brânză telemea de oaie şi de vacă, urdă sau produse din carne de oaie şi porc.
Nu au lipsit de pe rafturi strugurii, merele, perele, prunele şi alte fructe de toamnă, vinul şi mustul, două produse vândute direct din butoaiele de lemn cu cep de cocean sau din sticle de plastic, precum şi legumele de toamnă care înfrumuseţează cămările gospodinelor, unde zac, toată iarna, în borcanele de zacuscă şi murături.
Raioanele cu cămăşi de in înflorate, sau cu port tradiţional românesc, inclusiv băşti şi căciuli în stil autohton, au fost de asemenea căutate.
Toate acestea de mai sus şi multe altele, pe care nu le vom putea cuprinde în rândurile acestui material, au făcut ca oamenii să se simtă bine. Dacă mai punem la socoteală şi grătarele sau cârnaţii încinşi la „jar bine făcut”, sau mirosul de pâine fragedă abia scoasă din cuptor, preparate „stinse” de consumatori cu „câte un vinişor natural roşu”, făcut din „bob cu bob bine copt şi ales, un soi de o aromă irezistibilă şi fără adăugiri nesănătoase, cum ar fi zahărul de exemplu”, cum ne spunea un producător de vinuri venit tocmai din Banat, credem că vă puteţi da seama cam ce atmosferă a fost sâmbătă şi duminică prin târg şi cam cum s-au simţit oamenii.
Sute de oameni au atacat batalul şi păsatul
„Vişina de pe tortul” târgului, dacă putem spune aşa, a fost pusă sâmbătă dimineaţa, când sute de oameni au aşteptat frumos şi civilizat la rând ca să fie serviţi cu celebra tocană de batal şi păsat, mâncarea tradiţională a oierilor din Valea Jiului. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, împreună cu directorul Daniel Vişan şi alţi funcţionari au fost prezenţi alături de oameni. Reamintim că Consiliul Local şi Primăria Petroşani a pus la bătaie 15.000 lei pentru achiziţionarea cărnii de oaie pentru tocană. „Este bine că aveţi continuitate la acest târg de produse, domnule primar. Să nu credeţi că nu am acasă ce mânca, dar de fiecare dată vin să gust din porţia de tocană, care, făcută la ceaun şi după reţeta străveche a momârlanilor noştri, are un gust special”, i-a spus doamna Viorica Meseşanu primarului. Care, zâmbind, i-a spus că dacă-i place aşa de mult să-şi mai ia o porţie şi acasă. „Da, îmi iau, că eu am mâncat deja, iar bărbatul meu stă la rând pentru încă o porţie. El nu mănâncă şi mi-o lasă mie, aşa facem de fiecare dată…”, i-a răspuns zâmbind femeia edilului.
Mobilizare generală
Poliţia locală a vegheat permanent ca totul să meargă bine în ceea ce priveşte ordinea şi liniştea publică. Unul dintre poliţiştii locali, la un moment dat, l-a oprit pe un „comerciant ambulant” de „ceasuri şi brăţări”, un tip slăbănog şi mai negricios care se tot fâţâia printre oameni cu aşa-zisa marfă. N-am stat să vedem dacă în lipsă de acte poliţistul local i-a confiscat marfa şi, eventual, i-a aplicat şi o amendă…
Jandarmii au fost şi ei pe „metereze”, cel puţin două patrule am văzut plimbându-se în zonă în interval de câteva zeci de minute. Poate şi din această cauză evenimente nedorite n-au existat.
Şeful pieţelor, energicul Sorin Creţu, omul care n-a dormit vreo două nopţi de gânduri „ca totul să iasă bine”, se plimba şi el sâmbătă pe la prânz ca un titirez printre oameni şi producători sau comercianţi: „Nu sunt probleme, totul e verificat, au acte, alimentele sunt controlate… Totuşi, verificăm din când în când dacă totul e în regulă, că, ştiţi cum e, mai bine prevenim din start orice lucru rău sau rău intenţionat decât mai apoi să avem surprize”.
Târnăveanu într-o formă artistică de zile mari!
Robert Târnăveanu, cunoscutul interpret de muzică populară ardelenească, a fost capul de afiş sâmbătă dimineaţă, până după orele prânzului. Începând cu orele 11:30, în plin proces de împărţire a tocanei şi păsatului, cântăreţul a susţinut un concert… extraordinar am zice la ce bine a cântat! Târnăveanu n-a uitat „Petroşaniul drag şi momârlancele frumoase”, după cum s-a exprimat la microfon şi a făcut un show muzical de toată isprava, spre bucuria sutelor de oameni prezenţi, dar şi a organizatorilor. Într-un colţ din spatele scenei improvizate din faţa casei de cultură, omul de afaceri lupenean Emil Părău, un om cu credinţă şi frică de Dumnezeu şi un mare iubitor a tot ceea ce înseamnă tradiţie populară, cultură locală şi produse tradiţionale din Valea Jiului – totodată şi cel care a pus la bătaie şi carnea de batal (pregătită de momârlani din Petroşani), şi primarul Tiberiu Iacob-Ridzi admirau de la distanţă cum cântă Robert Târnăveanu. Tabloul era întregit de un grup de copii de la şcolile din municipiu, îmbrăcaţi în straie populare, însoţiţi la distanţă de instructorii lor, care „jucau” pe melodiile solistului, melodii culese de prin tot Ardealul, de o melodicitate superbă, în cel mai pur şi mai fain spirit ardelenesc posibil. De bine ce a cântat şi a întreţinut atmosfera, cântăreţul ardelean a fost cerut la un moment dat de oameni să coboare de pe scenă, printre ei, „că ne eşti tare drag cum cânţi, măi omule!”. Fapt care s-a şi petrecut. Un moment numai bun ca interpretul să fie luat apoi la „ţucături” de către toate doamnele de vârsta a treia prezente şi la selfi-uri cu telefonul, sau pur şi simplu la joc, de toate doamnele de vârsta a doua prezente. Asta înseamnă pentru un artist să ştie să-şi apropie publicul şi să fie popular!
Declaraţii la cald
La finalul acestui material vă prezentăm şi câteva scurte declaraţii făcute de câţiva dintre cei amintiţi mai sus, oameni fără de care toate acestea n-ar fi fost posibile. De asemenea, trebuie apreciat încă o dată gestul consiliului local pentru suma de bani alocată, astfel încât şi anul acesta petroşenenii să poată mânca din excelenta tocană tradiţională cu păsat.
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi: „E o atmosferă plăcută, relaxată. Vedeţi, sunt foarte mulţi oameni care au venit să se bucure de acest eveniment organizat de primărie şi consiliul local pentru a cincia oară, ceea ce denotă o continuitate a celor începute dar şi un răspuns la cererea cetăţenilor care ne-au rugat să organizăm mereu astfel de evenimente la Petroşani. După cum vedeţi, oamenii stau frumos la rând şi aşteaptă să guste din tocăniţa de oaie cu păsat, după care să meargă să se plimbe sau să asculte muzica populară ce le-am pregătit-o. Momârlanii noştri au pregătit mâncarea, sunt, săracii, de la ora 5 dimineaţa aici, pregătind ingredientele şi tot ce trebuie pentru o tocană momârlănească mai mult decât gustoasă. Le mulţumesc din suflet pentru efortul lor şi pentru faptul că de fiecare dată răspund prezent la genul acesta de acţiuni, unde noi, cei din administraţie, încercăm să promovăm valorile şi tradiţiile locale, zona şi obiceiurile acestor locuri, atât de frumoase şi de unice în ţară. Este o sărbătoare de toamnă, plăcută, iar anul acesta parcă e şi mai reuşită, numărul mare de cetăţeni prezenţi şi interesaţi de eveniment fiind cea mai bună dovadă”.
La rândul său, şeful „bucătarilor”, a trupei de momârlani care au pus umărul la pregătirea celor peste 1.000 de porţii care au fost servite sâmbătă cetăţenilor, Doru Viorel Călina, de 63 de ani, „momârlan get-beget”, ne-a oferit şi câteva detalii „tehnice”, dar a făcut şi o recomandare: „Ne-am trezit la orele 4:00 ca totul să fie gata şi lumea să nu aştepte după noi. Păsatul e un produs uşor de făcut, este compus din porumb. Mai punem unt de casă, brânză de oaie şi carne de oaie şi gata şi tocăniţa… Asta o spun în mare, că toate au un secret. Sponsorizarea pentru carne a fost făcută de consiliul local şi primăria în colaborare cu domnul Milu Părău, care a pus la bătaie oile dumnealui pentru acest eveniment, iar oamenii mei de ajutor au fost: Filimon Frâng, Izvorel Călina, Pătru Ciurea, Alin Ciurea, Petrică Blaj, Petre Codreanu. Le-aş recomanda celor din Valea Jiului, dacă tot se închid minele, să folosească turismul şi armele acestei ramuri care poate atrage multe venituri în zonă şi care poate aduce multe beneficii şi faimă locuitorilor. Avem aceste zone minunate, date de Dumnezeu, atunci haideţi să le folosim, haideţi să ne folosim de acest dar primit din Cer!”.
Emil Părău: „O acţiune foarte reuşită anul acesta la Petroşani. Reîntoarcerea la tradiţii şi la folclorul local este un lucru binevenit. Şi, după cum vedeţi, lumea e prezentă într-un număr foarte mare, semn că cetăţenii primesc cu bucurie astfel de manifestări, contrar a ceea ce se spune de unii că n-ar fi aşa. Ce vedem aici dovedeşte că lumea doreşte această reîntoarcere şi acesta este un semn bun. Aceste târguri de produse tradiţionale ar trebui reluate de toate localităţile, dacă s-ar putea şi de mai multe ori pe an, astfel încât producătorii locali să fie ajutaţi să-şi promoveze produsele. Îmbucurător este faptul că de la an la an, cel puţin aici, la Petroşani, numărul oamenilor e tot mai mare, ca şi cel al producătorilor care vin cu produsele. Să nu uităm că prin această sărbătoare sunt promovate produsele autentice sănătoase, deci oamenii sunt îndemnaţi să cumpere produse sănătoase, consumate de moşii şi strămoşii noştri, deci sunt îndemnaţi să mănânce sănătos şi nu să consume E-uri, chimicale sau mai ştiu eu ce. Pe de altă parte, după cum puteţi vedea, multe din produsele acestea, pe lângă faptul că sunt sănătoase, sunt chiar mai ieftine ca în marile magazine, deci e un aspect care ţine în fond şi de buzunarul cetăţeanului”.
Sorin Creţu, şeful Administraţiei Pieţelor Petroşani: „Anul acesta ne bucurăm de o mulţime de invitaţi care au venit din Ardeal, Banat, Muntenia şi Oltenia, precum şi foarte mulţi producători autohtoni. Foarte bine s-a vândut toată gama din specialităţile din carne. La fel de bine au mers şi produsele din lapte, brânza telemea şi caşul în mod special. Am vorbit cu cei care au venit şi sunt mulţumiţi de vânzări. De altfel, ca să fie mulţumiţi şi să mai vină şi altă dată, noi le-am dat tuturor şi un bonus, dacă pot spune aşa, împreună cu primăria am stabilit să nu le aplicăm taxa de stand unde au expusă marfa, care ar fi însemnat între 100-300 lei pe zi pentru fiecare comerciant, în funcţie de mărimea spaţiului ocupat. Ne bucură că afluenţa oamenilor este foarte mare, asta demonstrează că lumea din Petroşani a aşteptat acest eveniment, ajuns, iată, la a V-a ediţie”.