În această dimineață a avut loc ședința operativă susținută de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, împreună cu reprezentanții structurilor de specialitate din cadrul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara. În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte legate de îmbunătățirea activității fiecărui compartiment de specialitate.
De asemenea, a fost analizat stadiul proiectelor cu finanțare europeană, depuse de către Unitățile Administrativ Teritoriale din județul Hunedoara și se caută soluții tehnice pentru a facilita programarea în regim online a cetățenilor din Valea Jiului pentru operațiunile desfășurate de cele două servicii publice comunitare: Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V) Hunedoara, respectiv Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte (S.P.C.P) Hunedoara.
La nivelul celor două servicii publice comunitare, în intervalul 24 – 28 octombrie 2022, situația operativă este sintetizată astfel:
În cadrul SPCRPCIV Hunedoara au fost emise peste 500 de permise de conducere, peste 500 de certificate de înmatriculare. În vederea obținerii permisului de conducere, la proba teoretică au fost examinate 290 persoane, iar la proba practică au fost examinate 388 persoane;
În cadrul SPCP Hunedoara au fost preluate peste 300 de cereri pentru eliberarea pașaportului electronic sau a celui simplu temporar și au fost eliberate mai mult de 200 de pașapoarte.