Senatorul PSD Cristian Resmeriță: Se dorește desființarea CEH și a mineritului în...

Senatorul PSD Cristian Resmeriță: Se dorește desființarea CEH și a mineritului în această zonă

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 8 minute

Miercuri 26 mai, senatorul social-democrat hunedorean, Cristian Resmeriță, a susținut la sediul PSD Petroșani o conferință de presă.

 „Informații ascunse legate de ce se dorește pe termen scurt și mediu la CEH, intenții mascate de guvernanți față de angajați Haos cât cuprinde”!

Subiectul ales de senator a fost situația Complexului Energetic Hunedoara și a angajaților acestuia, după ultimele informații privitoare la valul de disponibilizare și la crearea altui complex energetic, ce se preconizează a se întâmpla de către guvernanți și de către cei ce conduc destinele acestei entități energetice din Valea Jiului, plus Termocentrala Mintia din zona Devei.

Pentru început, senatorul Cristian Resmeriță a ținut să precizeze faptul că nici pe vremea când la guvernare se afla PSD lucrurile nu mergeau prea bine în mineritul de huilă, dar că acum situația este sub orice critică. Senatorul s-a arătat îngrijorat față de angajați, în condițiile în care guvernul și cei din conducerea CEH ascund informațiile despre ce doresc să facă în viitorul foarte apropiat.

„Despre Complexul Energetic Hunedoara s-a discutat foarte mult. Toate guvernele au încercat să facă așa numite strategii. Unele au reușit, altele nu. Nu doresc eu să trag azi o concluzie. Cred că e mai important să tragă o concluzie cei care au lucrat și lucrează pe-acolo. Încă de la început, vreau să vă spun că în urmă cu doi-trei ani de zile, când PSD era la guvernare, situația CEH nu era nici atunci deosebită. Însă ceea ce se întâmplă în momentul de față, cel puțin din punctul meu vedere, și încerc totodată să nu discut politic, ci ca un om al Văii Jiului, situația depășește orice fel de închipuire, prin, zic eu, lipsa de organizare pe care o întâlnim în momentul de față.

În această perioadă, în următoarele 20-30 de zile se va decide soarta, probabil, a vreo 1.500 de oameni care lucrează în CEH și a familiilor dumnealor, pentru că există un amplu Program de disponibilizare la acest complex, care a demarat târâș-forțat. Ce mă nemulțumește pe mine este faptul că nici în momentul de față nu avem niște informații foarte clare, oamenii s-au înscris pe anumite liste. Nu sunt niște criterii clare… Cel puțin eu nu le cunosc. Nu știu, poate le cunoașteți dumneavoastră. Dacă e așa, nu este nici un fel de problemă să mă contraziceți. Nu știm niște intervale de timp, nu știm absolut nimic! Știm o sumă, care, într-adevăr, a crescut, se duce undeva la 500 de milioane lei vechi – se impozitează cu 10%, vor rămâne oamenii cam cu 450 de milioane lei vechi în buzunar. Ceea ce este bine deoarece oamenii rămân la urmă cu niște bani în buzunar. Însă, cel puțin din punctul meu de vedere, pentru că nu există nicio urmă de organizare, este un prim semnal care ne arată că se dorește desființarea CEH și a mineritului în această zonă!”, a declarat pentru început Cristian Resmeriță.

Semne clare că „Mintia va fi oprită”.cCam toți angajații se disponibilizează

„Bineînțeles, de 30 de ani ne ducem într-un anumit sens. S-a închis o exploatare minieră anul acesta, peste un an de zile s-a mai închis alta. Însă, indiferent de ce dorește actualul guvern, și am văzut declarații ale ministrului Popescu Virgil date pe la nivel de București la televiziuni centrale – fiindcă am observat că cei de la minister, cei de la guvern în momentul de față, fără nici un fel de supărare și vă rog să nu vă supărați pe mine, nu vă bagă pe cei din presa locală deloc în seamă, cum nu ne bagă în seamă nici pe noi, inclusiv cum în urmă cu câteva luni nu i-au băgat în seamă nici pe cei aproximativ 100 de mineri care au stat blocați în subteran 6 zile, iar de la minister nu a venit nimeni măcar să discute cu ei – toate aceste lucruri n-ar trebui ascunse de cei care conduc complexul energetic și ministerul Energiei. Cred că este grav ca 4.000 de angajați ai CEH să nu aibă informațiile și să nu știe ce se întâmplă peste o săptămână, peste o lună. Nu doresc să discut doar de cele patru mine din Valea Jiului și de Paroșeni. Mintia este și ea parte a județului Hunedoara, chiar dacă este la Deva și pare așa, nu știu, o problemă mai îndepărtată pentru noi. Nu este deloc o problemă îndepărtată. Și acolo, cei 700-800 de angajați aproape toți pleacă din sistem. Ceea ce este un semn clar că Mintia va fi blocată, va fi închisă, va fi oprită, nu știu exact acum care este termenul potrivit”, a mai adăugat Cristian Resmeriță.

Demisia lui Heiuș

Senatorul a dezvăluit faptul că după ce a adunat toate informațiile legate de CEH, a ajuns la concluzia tristă că liberalii nu au o părere bună despre mineri, despre această muncă, iar CEH-ul și minele de huilă au o viață mai scurtă decât s-ar putea crede. Toate aceste concluzii senatorul le-a legat de o declarație făcută de secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanțelor, liberalul hunedorean Lucian Heiuș, cel care a condus până nu demult PNL Hunedoara. Senatorul a precizat că din cauza acestor declarații, care sunt „greșeala vieții domnului secretar de stat Heiuș”, va cere demisia liberalului hunedorean din această funcție guvernamentală de la Ministerul Finanțelor.

„Am stat și am analizat în această perioadă toate informațiile pe care le-am avut pe acest subiect. Am încercat să înțeleg printre rânduri ce doresc mai exact să facă cei care guvernează în momentul de față, unde doresc să ducă CEH. Repet, fără să am informații de bază. Și am ajuns la o concluzie pe care v-o prezint și am să v-o trimit și pe e-mail, care a venit pe calea unui reprezentant al județului Hunedoara în Guvernul României. Vreau să vă prezint și dumneavoastră și tuturor celor care doresc să afle această informație modalitatea prin care guvernul PNL, prin secretarul de stat Lucian Heiuș, fost președinte al PNL Hunedoara, privește situația Complexului Energetic Hunedoara, situația angajaților din complex, indiferent că sunt din minerit sau din energie (Paroșeni și Mintia).

Iată ce spune Lucian Heiuș în înregistrarea transmisă jurnaliștilor de senator la conferința de presă de miercuri, realizată în timpul unei emisiuni Antena 3 – Deva:

„Am făcut niște eforturi foarte mari și pe care, atenție, nu trebuia să le facem. În complexul energetic am pompat, dacă vreți să fiu plastic, doar anul acesta, câteva milioane de euro, ca să ne înțelegem, fără ca să scoatem nimic. Dar dacă nu făceam asta se închideau minerii în mină și tot presa – nu dumneavoastră, dar erau știri pe toate posturile – spunea că minerii mor în mină, fără ca să știe ce e acolo. Și am dat, fără să greșesc, cred că undeva în jur de vreo peste 15  milioane lei, doar salarii. Nemuncite! O să se supere minerii pe mine că mă aud acum… și energeticienii de la Mintia… Toți și-au luat salariile, de trei luni de zile produc aproape nimic. Și înainte cât produceau, produceau pe pierdere”.

„Fără nici un fel de dubiu m-au surprins cuvintele lui Lucian Heiuș, mai ales că dumnealui este un om ancorat aici în județ. Dumnealui este în momentul de față secretar de stat în Ministerul Finanțelor și este clar că spune niște lucruri în care crede personal pentru că altfel nu putea să le spună cu atâta convingere, și anume faptul că minerii și energeticienii primesc bani pe care nu-i merită, primesc bani fără să muncească. Practic, cuvintele pe care dumnealui le-a spus la o televiziune din județul Hunedoara, fiind invitat la o emisiune, pentru mine sunt lucruri foarte clare și reprezintă un punct de vedere oficial al guvernului, pentru că până la urmă dumnealui este secretar de stat în acest guvern, la Ministerul Finanțelor, adică exact acolo unde sunt banii sau mai exact de unde sunt distribuiți banii. Cel puțin, din punctul meu de vedere, faptul că Partidul Național Liberal și actualul guvern socotesc că minerii primesc niște bani nemunciți, că energeticienii primesc niște bani nemunciți, pe care nu-i merită, reprezintă cea mai mare umilință la care pot să fie supuși angajații Complexului Energetic Hunedoara – și o spun nu ca senator al României, ci ca un cetățean ce trăiește aici în Valea Jiului, om care a avut și are mulți membri de familie care lucrează sau au lucrat în cadrul CEH, Regia Autonomă a Huilei sau cum s-a mai numit. Cred că domnul Heiuș, în calitate de membru PNL, de secretar de stat la Ministerul Finanțelor, a făcut greșeala vieții lui! Eu o să fac în așa fel, încât o să prezint această înregistrare peste tot. O s-o prezint și dumneavoastră și o să și cer ca domnul secretar de stat să fie demis din guvern. Va fi o cerere a unui parlamentar din opoziție, care nu știu câtă forță are sau nu, dar văd că PNL și reprezentanții PNL Hunedoara merg pe o linie. După ce domnul primar Florin Oancea, primarul Devei, reprezentant de frunte al PNL, a spus că minerii sunt bețivi, că nu lucrează și îi iau banii degeaba. Se pare că domnul secretar de stat Lucian Heiuș, fost președinte al PNL Hunedoara, este pe aceiași lungime de undă cu primarul liberal devean. Deja, dacă doi oameni atât de importanți în partid, cum sunt cei doi, vin cu un punct de vedere similar despre minerii din Valea Jiului și față de energeticieni, încep să cred că acesta este punctul de vedere al PNL și a actualei guvernări față de mineri, față de energeticieni, față de CEH , în general, față de județul Hunedoara”, a concluzionat senatorul social-democrat lupenean.

„Am făcut niște eforturi foarte mari și pe care, atenție, nu trebuia să le facem. În complexul energetic am pompat, dacă vreți să fiu plastic, doar anul acesta, câteva milioane de euro, ca să ne înțelegem, fără ca să scoatem nimic. Dar dacă nu făceam asta se închideau minerii în mină și tot presa – nu dumneavoastră, dar erau știri pe toate posturile – spunea că minerii mor în mină, fără ca să știe ce e acolo. Și am dat, fără să greșesc, cred că undeva în jur de vreo peste 15  milioane lei, doar salarii. Nemuncite! O să se supere minerii pe mine că mă aud acum… și energeticienii de la Mintia… Toți și-au luat salariile, de trei luni de zile produc aproape nimic. Și înainte cât produceau, produceau pe pierdere”. (Lucian Heiuș, secretar de stat Ministerul Finanțelor)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii