Primim la redacție… / Fața văzută (sau nevăzută) a Vulcanului

Primim la redacție… / Fața văzută (sau nevăzută) a Vulcanului

Timp de citire: un minut

Îmi place să colind orașul în care trăiesc și în fiecare zi găsesc lucruri frumoase pe care mulți cetățeni nu le observă.

În centrul Vulcanului, lângă sediul Poliției Locale, se află un frumos panou cu harta orașului pe care sunt prezentate principalele puncte turistice, adresa locurilor de cazare și a restaurantelor unde se poate servi masa și numerele de telefon ale principalelor instituții din oraș. Orice turist care vizitează orașul poate afla cu precizie cele mai mici amănunte despre locurile frumoase ale orașului. Felicitări primarului pentru această inițiativă coordonată de el.

De asemenea, marea majoritate a traseelor turistice din împrejurimile orașului au fost marcate de doi împătimiți ai turismului: Savu Milică și Todoran Aldo.

Orașul Vulcan este traversat de un vechi drum istoric cunoscut sub diferite denumiri (Drumul Romanilor sau Drumul poștalioanelor sau Drumul lui Mihai Viteazu) ce are ca traseu din județul Gorj prin Pasul Vâlcan, Crividia, Dealul Babii, Merișor.

Prin strădania și susținerea lui Milu Părău, acest drum este marcat pe tot traseul orașului Vulcan, atât cu indicatoare, cât și cu panouri ce cuprind fotografii și istoricul drumului.

Nu pot însă să trec cu vederea un aspect negativ de pe acest traseu. În locul numit „La Crucea lui Bogdan”, unii iubitori ai turismului au montat o bancă și scaune, unde se pot odihni drumeții obosiți. În jurul acestei mese, așa ziși turiști au aruncat tot felul de mizerii care nu au ce căuta în acel loc.

Oare, călătorul, „turistul” care se odihnește în anumite locuri din natură nu poate lua cu el o pungă în care să pună aceste mizerii și să le arunce în primul container sau coș de gunoi pe care îl întâlnește în cale și să nu le arunce la întâmplare în mijlocul naturii?

Am evidențiat aici doar câteva din locurile interesante din Vulcan prin care trecem grăbiți fără a le observa în graba noastră.

Nicolae CHIRCULESCU, Vulcan

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii