Polițiștii locali din Deva nu au avut pe cine amenda. Toată lumea...

Polițiștii locali din Deva nu au avut pe cine amenda. Toată lumea și-a curățat zăpada din fața magazinelor

Timp de citire: un minut

Cum au dat primii fulgi de zăpadă, patrulele Poliţiei Locale Deva au fost prezente în teren pentru a verifica dacă s-au luat toate măsurile care se impuneau pentru asigurarea circulaţiei pietonale şi auto în bune condiţii.

Totodată, în cursul acestei dimineţi au fost verificate instituţiile publice şi societăţile comerciale în sarcina cărora cade activitatea de curăţare a zăpezii de pe căile de acces şi trotuarele din jurul suprafeţelor pe care le utilizează. În urma controalelor efectuate nu au fost aplicate sancţiuni contravenționale, deoarece nu s-a impus acest lucru. Angajaţii instituţiilor şi societăţilor comerciale îndepărtaseră zăpada de pe spaţiile şi trotuarele din zona sediilor.

Asociațiile de proprietari sunt cele mai leneșe. Ca de obicei, proprietarii sunt cei mai buni de gură, dar cei mai greu de mobilizat la curățenie. Reprezentanţii Poliţiei Locale Deva i-au avertizat pe reprezentanţii  asociaţiilor de proprietari să ia rapid măsuri de curăţare a căilor de acces şi a aleilor pietonale aferente blocurilor de locuinţe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii