Într-un comunicat adresat primăriei, poliţiştii locali vulcăneni cer conducerii administraţiei publice locale să pună de acord legislaţia locală referitoare la cuantumul şi perioada în care se acordă norma de hrană cu prevederile unei ordonanţe de urgenţă guvernamentale recente.
Ca atare, filiala vulcăneană a
Sindicatului Pro Lex „aduce la cunoştinţă, se spune în document, faptul că, în data de 20.09.2015, s-a emis Ordonanţa de Urgenţă nr.41/ 2015 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare. Prin această ordonanţă a fost anulat plafonul maxim al cheltuielilor de personal”.
Ca atare,
ţinând seama de cuprinsul ordinului de urgenţă, Damian Lazăr Octavian, preşedintele filialei vulcănene a sindicatului poliţiştilor locali, îi adresează primarului Gheorghe Ile rugămintea ca „în cadrul următoarei şedinţe a Consiliului Local al municipiului Vulcan, să luaţi în considerare acordarea normei de hrană personalului Poliţie Locale şi pe perioada concediului de odihnă şi a concediului medical, conform HG nr.171/2015, precum şi acordarea majorării salariale de 12 la sută personalului Poliţiei Locale a municipiului Vulcan”.