Petrila se va schimba şi mai mult în viitor. Văzând ce minuni se pot face cu bani europeni, primarul Ilie Păducel nu vrea să scape nicio oportunitate de a atrage finanţări.
127.900 lei
În acest sens a contractat servicii de proiectare pentru „Regenerarea spaţiului public urban al oraşului Petrila”. Proiectarea va scoate din bugetul primăriei 127.900 lei, fără TVA. Ce se va realiza cu aceşti bani? O radiografie în amănunt a oraşului, evaluări ale fondului imobiliar al primăriei, amplasarea instituţiilor publice centrale, starea lor, evaluarea imobiliară, investigarea sistemului de trafic etc. Se vor propune idei de transformare şi regândire a întregii structuri a ariei urbane, astfel încât Petrila să devină un oraş mai funcţional, mai puţin poluant, care consumă puţin şi cheltuieşte eficient, oferă servicii de calitate, este prietenos cu cetăţenii şi mediul. Ce descriem aici sunt generalităţi, ce nu pot fi detaliate într-un simplu articol.
Obiectivul prim al administraţiei petrilene este o reorganizare a infrastructurii de transport, care acum este greoi şi uneori disfuncţional, tocmai de aceea a contractat aceste servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport şi nu numai.
Uzând de aceste documentaţii, Primăria Petrila va putea atrage fonduri importante pentru modernizarea oraşului, care nu se va opri la stadiul actual. Regenerarea urbană nu este un moft, este obligatorie pentru toate oraşele din ţară care îşi doresc implementarea proiectelor cu bani europeni. Şi Uricaniul are în derulare un astfel de proiect.
3 piloni
Procesul de regenerare urbană are 3 piloni: fizic, economic şi social. Regenerarea urbană urmăreşte reabilitarea patrimoniului reprezentat de cartierele istorice, îmbunătăţirea condiţiilor de locuire în cartierele de blocuri, amenajarea şi înfrumuseţarea spaţiului public – pieţe, scuaruri, parcuri, mobilier urban, modernizarea infrastructurii urbane – reţele de apă, gaz şi electricitate, drumuri şi reţele de transport în comun.
Un alt punct important
al regenerării urbane la Petrila va fi complexul minier. Cele 5 clădiri ale fostei mine Petrila au fost declarate monument istoric şi au fost incluse de Ministerul Culturii pe lista monumentelor istorice de categoria A. Asta nu înseamnă că ministerul va aloca şi bani pentru cosmetizarea şi introducerea lor în circuitul turistic, ci doar că le protejează. Clădirile aparţin acum Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, însă primăria intenţionează să le preia în administrare. Este, practic, una dintre propunerile pe care le-au lansat studenţii şi arhitecţii implicatului artist Ion Barbu, care au derulat la Petrila o serie de acţiuni menite să salveze patrimoniul istoric al oraşului, şi iată că au reuşit.
Clădirile declarate monument istoric sunt vechea preparaţie, clădirea compresoarelor, atelierul mecanic, puţul-centru şi puţul cu schip – cel mai adânc din Europa, care măsoară 940 de metri.
Fiind de acum clădiri protejate, ele ar putea fi relativ uşor restaurate cu ajutorul fondurilor europene.
Se pot acorda fonduri structurale până la 98 la sută nerambursabile pentru restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural.
Sonia LIBERESCU