O întrebare: Va continua gaşca lui Nistor drumul spre Parâng?

O întrebare: Va continua gaşca lui Nistor drumul spre Parâng?

Timp de citire: 4 minute
În urma votului de duminică se schimbă preşedintele consiliului judeţean, lucru deja ştiut… Ce nu se ştie este dacă viitorul preşedinte social-democrat va duce la capăt proiectele liberalului David: asfaltarea drumului spre Parâng, şoseaua de centură, asfaltarea drumului de la Valea de Peşti, turnarea unui nou strat de asfalt la drumul spre Straja? 
„Abia ce aveam o siguranţă că avem un preşedinte de consiliu judeţean din Vale, care a promis şi a şi demarat proiectul, însă, după câteva luni, după aceste alegeri locale iar se blochează proiectul! Zici că-i făcătură”, spunea luni după-amiază Vasile Straton într-o discuţie cu doi pensionari şi cu un proprietar de cabană din Parâng, care stăteau la o şuetă ad-hoc discutând rezultatele alegerilor.
Iar acest lucru l-am mai auzit discutat marţi dimineaţa şi de către doi funcţionari din primărie, care, concluzionau: „O să vedeţi ce lălăială vor face ăştia cu drumul din Parâng, că doar n-o să mai aibă interes Andronache să facă drumul ca la carte, priorităţile lui vor fi altele. Cât a fost la complex cu ce a ajutat Petroşaniul?”.
Şi cum unii tot discută şi iar discută, ne-am pus şi noi întrebarea dacă acest drum la care lucrările şi alocarea fondurilor s-a tot amânat şi iar amânat, pe motiv „că nu sunt bani” sau că „avem alte priorităţi”, vom vedea încă de anul acesta dacă asfaltarea şi modernizarea lor vor fi pe lista de priorităţi a domnilor Andronache, Nistor sau care o mai fi viitorul preşedinte de consiliu judeţean. Logic ar fi ca drumul din Parâng să fie prima prioritate pentru Petroşani, ca şi drumul de la Valea de Peşti pentru Uricani, ca şi şoseaua de centură pentru toată Valea Jiului (drum de tranzit spre Oltenia sau Transilvania ori Banat) la câte voturi s-au luat din Valea Jiului! Raportat la faptul că avem o treime din populaţia judeţului aici, dar şi de votanţi, iar ar fi un argument clar. Dar mai ştii? Că unii uită repede… Domnul Moloţ, de exemplu, care a uitat, a uitat şi a tot uitat… iar când îl întrebam şi îi aduceam aminte pe la conferinţe de presă că a promis sprijin turismului, deci şi a drumurilor legate de acesta, se enerva repede sau ne zicea: „Am făcut Simeria-Petroşani, ce mai vreţi? O să facem la Vulcan drumurile judeţene, apoi Parângul…”. Şi cu asta era fericit că ne închide gura şi bufnea când ne întâlneam altă dată: „Băi, tu eşti ăla cu drumurile, cu întrebările alea. Ştiu, pe tine nu te interesează decât ştirile din Vale, dar eu am tot judeţul, băi, tată…”. Cam aşa procedează unii dintre cei ce ajung pe funcţii mai înalte, ajung să fie foarte sensibili, să se uite chiorâş la jurnalist şi să-l mustre că-i pune tot felul de întrebări incomode „cu rea intenţie”. Să sperăm că social-democraţii, prin preşedintele care va fi desemnat în urma votului din consiliul judeţean, să nu uite că oamenii din Vale şi-au pus speranţe în ei şi i-au votat, asta cu riscul de a debarca din această funcţie chiar un reprezentant al Văii Jiului, născut şi crescut aici, un tânăr politician care în timpul scurt cât a fost preşedinte nu doar a promis, ci a şi făcut ce alţii n-au fost în stare să facă de vreo 20 de ani încoace: a găsit fonduri şi a demarat proiectul drumului din Parâng, a demarat proiectul şoselei de centură a Petroşaniului, a demarat proiectul reabilitării şi modernizării drumului de la Valea de Peşti; a dat de înţeles că va reasfalta drumul spre Straja care are nevoie de un strat nou din cauza eroziunii intemperiilor din ultimii ani – toate aceste drumuri foarte importante pentru turismul local!
Marţi, după atâtea discuţii şi întrebări pe care şi le pun mulţi cetăţeni interesaţi sau implicaţi în turismul local şi nu numai, i-am pus şi noi întrebarea  preşedintelui consiliului judeţean, Adrian David, rugându-l să ne spună dacă aceste proiecte începute – pentru care s-au asigurat şi fonduri la bugetul consiliului judeţean, pot fi stopate de noua conducere pesedistă? Ne-a răspuns că da, că orice proiect care depinde de consiliul judeţean poate fi oricând stopat, sau amânat, în funcţie de cum se decide, dar că din punctul său de vedere nu crede că aceste asfaltări şi reabilitări de drumuri, foarte importante pentru comunitatea Văii Jiului şi pentru turismul local, vor fi oprite. „În calitate de consilier judeţean, eu şi echipa noastră de consilieri ne vom lupta să vedem aceste proiecte implementate, fără amânări sau mai ştiu eu ce. Mai cred faptul că cei din conducerea consiliului judeţean vor ţine cont de voturile obţinute în Valea Jiului, că doar nu le-au dat oamenii voturile degeaba, de importanţa acestor proiecte şi de impactul pe care-l au acestea pentru turismul local, pentru infrastructura zonală şi confortul cetăţenilor”.
Vom trăi şi vom vedea…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii