De Crăciun la Spitalul de Urgenţă Petroşani / N-au ajuns mai mulţi...

De Crăciun la Spitalul de Urgenţă Petroşani / N-au ajuns mai mulţi pacienţi decât într-un sfârşit obişnuit de săptămână

Timp de citire: un minut

Eram obişnuiţi din alţi ani să vă informăm, imediat după Crăciun, de cine ştie ce accidente petrecute care au dat de furcă cadrelor medicale de la Spitalul de Urgenţă. Însă în acest an a fost altfel…

Anul acesta lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade. Dr. Alin Vasilescu, managerul SUP, susţine că week-end-ul de Crăciun a fost din punct de vedere al internărilor şi cazurilor întâlnite ca unul obişnuit: „Nu au fost probleme mai multe la spital decât într-un week-end normal, hai să spunem că de Crăciun totul a decurs în nota obişnuită. Cel puţin pe chirurgie n-au fost mai mulţi pacienţi ca de obicei, sau ca în alţi ani, probabil că vremea a contribuit şi ea la acest aspect. Într-adevăr, au existat mai multe cazuri ca de obicei pe probleme de fiere, bilă, pancreas… Ştiţi cum e de sărbători, înainte mulţi au făcut puţină pauză ori au ţinut post, iar acum şi-au dat liber la mâncare, de aici intervenind şi problemele. Mulţumim lui Dumnezeu că în perioada asta de Crăciun, faţă de alţi ani nu s-a ieşit cu nimic în evidenţă pe linie de urgenţe. N-au fost nici accidente grave de circulaţie, nici alte lucruri grave pe linie de violenţă sau accidente casnice”, ne-a declarat managerul SUP, medicul Alin Vasilescu.

Şi de Revelion cadrele medicale sunt pregătite pentru a face faţă altor situaţii, multe specifice acestei sărbători: „Nu e ceva diferit faţă de o perioadă obişnuită, liniile de gardă sunt aceleaşi, suntem pregătiţi pentru o afluenţă mai mare de pacienţi, dar să sperăm că lucrurile vor fi normale, aşa cum a fost şi de Crăciun”.

Corneliu BRAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii