Prima zi lucrătoare a anului 2016 l-a adus la serviciu şi pe primarul Uricaniului, Dănuţ Buhăescu. După atâtea sărbători şi zile libere, edilul s-a şi apucat de treabă, gândul cel mare fiind acum la proiectele care pot primi finanţare europeană.
Anvelopări pe fonduri europene – prioritate maximă
Primele clădiri care vor beneficia de fonduri europene vor fi blocurile de locuinţe şi clădirile în care se află grădiniţe şi şcoli. Cel puţin aşa speră primarul şi cei din administraţia locală.
„În afară de asigurarea tuturor serviciilor publice necesare funcţionării în bune condiţii al mecanismelor economico-financiare şi social-culturale din oraş, vom ataca în 2016 mai multe proiecte europene. Prioritatea maximă va fi realizarea de proiecte pentru reabilitarea şi anveloparea blocurilor de locuinţe şi ale clădirilor ce adăpostesc instituţiile de învăţământ de pe raza localităţii. Pe partea de locuinţe ne vom ocupa de partea ce ţine de expertiza tehnică, audit energetic şi documentaţia de realizare a lucrărilor de intervenţie. Pentru un număr de 15 blocuri deja am dat drumul la realizarea documentaţiei. Intenţionăm să introducem în programul de anvelopare şi reabilitare pe fonduri europene primele 15 blocuri, după care să sperăm că tot anul acesta vom încheia contracte pentru anveloparea şi reabilitarea altor 11 blocuri. Dintr-un total de 78 de blocuri, asta ar însemna cam o treime, urmând ca în anii următori să încercăm să continuăm acest proces atât de necesar pentru populaţia noastră. Preponderent, în prima fază discutăm de blocurile cele mai afectate din oraş, cele din oraşul vechi cum îi spunem noi şi din Sterminos”, ne-a spus primarul Dănuţ Buhăescu.
Noutatea anului la Uricani: „regenerarea urbană”
Noutatea anului 2016 la Uricani poartă numele de „regenerare urbană”. Despre ce este vorba, ne-a explicat chiar primarul: „Tot pe fonduri europene gândim şi să introducem Uricaniul într-un program de regenerare urbană. Asta înseamnă că toată partea de străzi orăşeneşti şi parcuri care n-au intrat în finanţarea trecută vor intra pe reabilitare şi modernizare. Şi mai sunt destule rămase, dar vrem ca toate să ajungă la acelaşi numitor, astfel încât la Uricani să avem un oraş frumos, modern, estetic. Chiar dacă este mic, Uricaniul trebuie să fie în pas cu vremurile pe care le trăim, iar cetăţenii noştri merită asta”.
Nu sunt uitate nici drumurile vicinale!
Primarul Dănuţ Buhăescu ne-a vorbit, avansând şi o cifră concretă de bani de la bugetul local, de continuarea reabilitărilor şi modernizărilor drumurilor vicinale din localitate, la care nimeni din administraţie n-a alocat bani poate şi de zeci de ani! O prioritate în adevăratul sens al cuvântului pentru locuitorii ce stau la case şi în zone rurale! „Anul acesta ne propunem să alocăm 38 de miliarde lei vechi pentru aceste drumuri. Continuăm, practic, ce am început anul trecut, pentru că, nu-i aşa, şi aceşti oameni care locuiesc pe astfel de străzi au nevoie de drumuri mai bune. Vom face documentaţia pentru încă 12 drumuri vicinale pe care o vom depune şi vrem să începem lucrările. Aici să notăm: vom finaliza strada Sterminos, care nu-i finalizată, vom finaliza străzile Paroşeni, Mârşăvon, Pinoniu, vom finaliza strada Bisericii (care e finalizată doar un sfert până acum), vom începe lucrările pe strada Stadionului – trecem de biserici până la poarta familiei Sfâru, vom face strada Popeşti – de la zero pornim şi mai avem de finalizat strada Bilugu. Acestea sunt străzile care-mi vin acum în minte, în total ele vor fi 12”, susţine cu optimism primarul.
Liceul Tehnologic „Retezat” poate căpăta „straie” noi
Legat de învăţământ, primarul ne-a vorbit de un proiect mai mult decât necesar şi interesant – reabilitarea şi modernizarea liceului din localitate: „Vom lucra la documentaţia privind reabilitarea şi modernizarea liceului, cu crearea de ateliere de prelucrare a lemnului şi de servicii turistice. Pentru aceasta vom solicita sindicatului Minei Uricani – care, în principiu, a fost deja de acord – să ne predea clădirea fostei discoteci şi a popicăriei, spaţii unde dorim să facem pentru elevii liceului un atelier de prelucrare a lemnului, unde elevii din liceu, dar şi de la profesională să înveţe, practic, toată tehnica de lucru; atelierul l-am gândit în fosta popicărie. În plus, ne-am gândit şi la o locaţie unde elevii din liceu să înveţe tot ce trebuie legat de turism, pe locul fostei discoteci. Acolo elevii vor găsi tot ce le trebuie pentru a învăţa practic despre serviciile din turism. Începând de la parterul discotecii, unde va exista o recepţie şi până sus la etaj unde va exista o bucătărie, săli de mese, sau spaţii de cazare, elevii vor avea tot ce le trebuie ca să-şi însuşească temeinic cunoştinţele în serviciile ce ţin de turism, astfel încât după această practică făcută încă de pe băncile liceului să fie perfecţionaţi şi capabili să se poată angaja oricând. În paralel, clădirea liceului va fi reabilitată din punct de vedere termic şi modernizată. Dorim să venim acolo cu pompe de căldură, cu panouri solare pentru asigurarea iluminatului public şi a apei calde, plus dotarea cu tot ce trebuie unui liceu. Toate acestea vor fi pe baza unui proiect, finanţat pe fonduri europene şi bani de la bugetul local, probabil în mai multe etape. Avem documentaţia gata în acest sens şi pentru Şcoala Generală nr. 2, numai că ea trebuie refăcută, deoarece ne-au dat voie ca acolo să funcţioneze şi grădiniţa, astfel că unele date trebuie refăcute. Şi aici, pe baza unui proiect cu finanţare europeană căruia îi dăm drumul în 2016, dorim să montăm panouri solare şi pompe de căldură”, susţine primarul Buhăescu.
În 2016 Uricaniul va avea capelă
Unul din proiectele aşteptate de comunitate este construcţia unei capele. Primarul ne-a spus că există documentaţia şi locul. Capela va fi amenajată din fonduri de la bugetul local pe locul fostei lămpării de la fostul Puţ 5, anul 2016 fiind anul care va aduce şi la Uricani o capelă.
Iluminatul
Tot în acest an, primarul susţine că va fi extins iluminatul public în zone care au nevoie de acest lucru. Pe de altă parte, administraţia locală va continua să reabiliteze şi să extindă, unde este posibil, parcările.
Turismul de aventură
Nu a fost uitată în discuţia noastră cu edilul Uricaniului nici partea ce ţine de turismul local. În acest segment economic important pentru un oraş care până acum a trăit mai mult din minerit, administraţia locală şi primarul Dănuţ Buhăescu speră să dea lovitura cu câteva proiecte importante, sperând ca acestea să primească „botezul” birocratic în 2016, urmând ca să fie implementate şi practic în următorii ani.
„Încercăm o chestiune inedită până acum, o colaborare, un parteneriat cu ONG-urile care se opuneau până acum construirii drumului spre Herculane, cu Universitatea din Petroşani, cu administraţia Parcului Naţional Retezat şi, posibil, cu Consiliul Judeţean Hunedoara în vederea dezvoltării unui proiect turistic de protecţie şi punere în valoare turistică a Parcului Naţional Retezat care este patrimoniu UNESCO, cu punct de plecare turistic din zona lacului de la Câmpu lui Neag. Deci, în afară de protejarea mai mult a tot ce ţine de acest parc naţional de o valoare inestimabilă, vorbim de dezvoltarea unui turism organizat de agrement, dar şi de dezvoltarea unor activităţi conexe turismului, cum ar fi turismul de aventură şi alte forme de turism (ecologic, etno-cultural etc.). Fireşte, aici vor trebui introduse tot felul de servicii şi activităţi, legale, şi subliniez cuvântul legal, astfel încât în următorii ani la Uricani aceste forme de turism să capete adevărate dimensiuni şi să atragă un număr cât mai mare de turişti, dar şi de investitori în acest domeniu. Este clar că toate acestea vor trebui să respecte total mediul înconjurător şi toate legile ce ţin de protejarea lui. De aceea vom lua parteneri tocmai aceste ONG-uri şi Universitatea din Petroşani”, ne-a mai declarat primarul Uricaniului.
Atragerea de investitori prin crearea de facilităţi
În planul dezvoltării economice, în 2016 primarul Uricaniului susţine că în oraş trebuie susţinute şi mai mult ca în anii trecuţi întreprinderile mici şi mijlocii de pe raza localităţii, ţinându-se cont că nu mai e mult până ce şi Mina Uricani va fi închisă. „Aceste IMM-uri creează locuri de muncă şi acest lucru e prioritar pentru noi! Trebuie susţinuţi oamenii de afaceri care au deschis sau vor să deschidă astfel de mici întreprinderi, care, însumate, pot crea sute de locuri de muncă, ceea ce pentru un oraş mic ca Uricaniul nu-i deloc puţin! Avem în vedere fabrica de prelucrare a fructelor şi legumelor cu specific de munte, aici fiind deja proiect depus care va primi în 2016 finanţarea, creându-se circa 150 de locuri de muncă. Dacă anul acesta primeşte finanţarea, spre finalul lui 2017 această fabrică va fi funcţională. Mai avem în vedere o firmă privată care lucrează în prelucrarea superioară a lemnului. Această firmă va începe cu câteva zeci de locuri de muncă, urmând ca numărul acestora să se mărească după dezvoltarea firmei. Nu uităm să avem în vedere şi parteneriatul cu omul de afaceri Emil Părău, în vederea deschiderii unei fabrici de cherestea care va genera alte câteva zeci de locuri de muncă. Să nu uităm şi de firma de îmbuteliere a apei din munţii noştri, care în 2017 vrea să-şi extindă activitatea, în sensul că firma doreşte să îmbutelieze şi apă minerală nu doar plată. Pentru asta vor să depună la Agenţia Naţională de Resurse Minerale documentaţia pentru obţinerea certificatului de apă minerală, care va lua drumul exportului! Această operaţiune durează un an de zile, cât durează măsurătorile. Asta înseamnă alte zeci de locuri de muncă”.
Tot la acest capitol, primarul Buhăescu ne-a vorbit şi de încercarea de a atrage investitori la Uricani, în IMM-uri, prin crearea de facilităţi, locale, sau, în caz de investiţii mai mari, de peste 1 milion de euro, şi de la guvern: „Pentru toţi aceştia pe care i-am enumerat mai înainte şi pe alţii care vor dori pe viitor să investească la Uricani, noi vom încerca să promovăm un proiect de hotărâre, nu înainte ca acesta să intre în dezbatere publică şi să fie analizat chiar cu actualii investitori de la Uricani. Prin acest proiect noi va trebui să creăm anumite facilităţi investitorilor în firme mici şi mijlocii. Pentru aceasta ne-am gândit la punerea la dispoziţia investitorilor a unor terenuri, în mod gratuit, terenuri aflate în administraţia primăriei. Cei care dezvoltă afaceri pe raza Uricaniului vrem ca pe perioada funcţionării acestor afaceri să nu plătească nici impozit. Aici vom negocia, încă de la începutul afacerii, un număr minim de locuri de muncă care trebuie menţinute de cei care conduc afacerea. Cei care vor veni cu investiţii de minim 1 milion de euro, ne-am gândit ca pe această perioadă, cât afacerea merge, să facilităm cu terenul gratis, nu înainte de a negocia şi cu aceştia tot cu un număr minim de angajaţi. În paralel, pentru aceşti investitori vrem ca guvernul să le plătească acestora jumătate din valoarea investiţiei, bani nerambursabili, cum se procedează în lumea largă în zone unde vrei să atragi investitori. Vom avea o vizită la ministrul Dâncu, pentru realizarea unui parteneriat în acest sens şi să vedem dacă mai e de acord cu aceste lucruri, cu care ceilalţi miniştri de dinainte au fost de acord”.
Concluzia
a fost trasă tot de edilul Uricaniului: „Deci, prioritatea numărul unu în 2016 este atragerea de fonduri europene pe câteva proiecte esenţiale pentru oraşul nostru. În paralel, de la bugetul local, executarea lucrărilor de care v-am amintit şi altele mai mici, dar necesare pentru confortul populaţiei şi pentru bunul mers al lucrurilor. Anul acesta vrem să dăm startul la aceste proiecte cu finanţare europeană, iar după ce vor fi aprobate, în anii următori să finalizăm şi să ne îndeplinim aceste obiective. Pe lângă acestea, atragerea de investitori şi crearea de noi locuri de muncă este un obiectiv permanent, astfel încât după închiderea minei să nu simţim aşa de tare consecinţele acestui act”.