Ce înseamnă pentru Valea Jiului bugetul tehnocrat al Energiei: Mai puţini bani, mine...

Ce înseamnă pentru Valea Jiului bugetul tehnocrat al Energiei: Mai puţini bani, mine închise şi cărbune insuficient

Timp de citire: un minut
Sâmbătă, parlamentarii din Comisiile reunite de buget-finanţe au aprobat, în unanimitate, bugetul Ministerului Energiei pe anul viitor. Din nefericire, acest buget nu înseamnă veşti bune pentru Valea Jiului.
Ministerul Energiei va avea, în 2016, un buget total de 443,6 milioane de lei, cu 56 la sută mai mic decât arată execuţia preliminată a acestui an. Din totalul bugetului pentru anul viitor, 204 milioa­ne de lei reprezintă alocări de la bugetul de stat, sumă în scădere cu 63,2 la sută faţă de anul trecut, banii de la bugetul de stat reprezintă 46,31 la sută din totalul bugetului ministerului, iar restul sunt venituri proprii.
Scad şi cheltuielile cu personalul cu 8 la sută, până la 14,9 milioane de lei, dar cheltuielile cu bunuri şi servicii vor fi mai mari cu 48 la sută, ajungând la 14,5 milioane de lei.
Despre minele din Valea Jiului, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a spus că programul de închidere a minelor se va finaliza în 2018: „Vorbim de minele care au intrat în programul de închidere acum ani buni, se va finaliza în 2018. Nu vorbim de alocarea de fonduri pentru închiderea altor capacităţi miniere, decât cele care au fost în anii trecuţi incluse în acest program”. Ministrul Grigorescu a mai spus că trebuie făcut ceva pentru a acoperi deficitul de stocuri de cărbune din Valea Jiului, îmbunătăţind producţia de huilă.
Mihaela PETROŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii