Unanimitate. / Consilierii locali au aprobat bugetul municipiului Petroşani pe 2016

Unanimitate. / Consilierii locali au aprobat bugetul municipiului Petroşani pe 2016

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 4 minute

Joi, 28 ianuarie, Consiliul Local Petroşani a derulat prima şedinţă ordinară a anului. Una foarte importantă dacă ţinem cont că pe ordinea de zi, printre cele 11 proiecte de hotărâre iniţiale şi alte 5 suplimentare (din care a fost retras proiectul de la poziţia 14) s-a aflat, la punctul 1, cel privind aprobarea bugetului general consolidat al municipiului pe anul 2016 şi estimările pentru anii 2017-2019. Alte elemente vizate prin proiecte importante şi de interes general au fost cele care au făcut referire la „aprobarea planului de acţiune ale serviciilor sociale” pe anul în curs, „aprobarea programului de măsuri privind combaterea marginalizării sociale”, aprobarea înfiinţării în cadrul Clubului Sportiv Municipal „Jiul” Petroşani a secţiilor de fotbal şi de atletism şi alocarea sumei de 2.600 lei în vederea organizării, în luna februarie, a concursului de schi „Cupa Parâng” în staţiunea turistică a municipiului. Tot pe ordinea de zi au mai existat alte câteva puncte care au fost legate de Raportul de activitate al primarului Tiberiu Iacob-Ridzi pe anul 2015, Raportul statistic cu privire la activitatea Direcţiei de Asistenţă Socială Petroşani în domeniul persoanelor cu handicap grav pe semestrul II al anului trecut, Raportul privind combaterea marginalizării sociale în municipiu pe trimestrul IV din 2015 cât şi pe întreg anul, şi obişnuitul punct „Diverse”.
Articolele proiectului – votate în unanimitate. Un singur amendament
Astăzi vom pune pe tapet proiectul care a vizat bugetul local, care a devenit hotărâre de consiliu local, în urma votului acordat, în unanimitate, de cei 19 consilieri locali prezenţi. Prea multe din sala de şedinţe despre bugetul de 66.387 mii lei nu sunt de spus, toate articolele proiectului – cu anexe cu tot – fiind votate în unanimitate. Semn că la comisii s-a discutat cum trebuie şi s-a renunţat la ciondăneala care există în plen pe la alte consilii locale, la discuţiile contradictorii făcute doar ca să fie, şi care nu au de cele mai multe ori nicio concretizare. Cu un singur amendament, propus de consilierul local Claudiu Cornea, care a cerut în plen aprobarea pentru SUP, în urma solicitării conducerii acestei instituţii, a unui adăpost de protecţie civilă în valoare de 10.000 lei – în locul serverului de la poziţia 4 de pe lista iniţială (amendament de asemenea votat în unanimitate), de joi, 28 ianuarie, Petroşaniul are un buget local aprobat.
Buget axat pe investiţii şi latura socială
După şedinţă, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a răspuns reprezentanţilor presei locale la întrebările legate de buget. „Bugetul pare mai mic decât anul trecut, dar pe parcursul anului se mai primesc bani, ba de la Guvern, ba de la fonduri europene şi aceştia vor intra tot în acest buget. Care atare, bugetul va mai creşte. Bugetul pe anul acesta are o mare componentă alocată investiţiilor, mă refer la investiţiile mari, cum ar fi gazul metan din Colonie, asfaltarea străzilor din Colonie, şoseaua de centură, introducerea gazului metan în şcoli, anveloparea şcolilor şi liceelor din municipiul nostru şi componenta ce ţine de reparaţii drumuri – altele decât cele din Colonie. Un alt segment important al bugetului este alocat laturii sociale. Pot să vă spun că la bugetul pentru asistenţa socială există o creştere de aproximativ 30% faţă de anul precedent. Fireşte, există şi capitole unde s-au redus alocările faţă de anul precedent, cum ar fi capitolul ce prevede reparaţiile generale, sau cultura. Cheltuielile generale vor fi stăpânite ca şi în anii anteriori, pot să spun fără să greşesc că niciodată de când sunt primar n-a existat deficit la bugetul local la final de exerciţiu bugetar anual, iar anul trecut am reuşit chiar să rămânem cu 37 de miliarde lei, bani care ne vor ajuta la investiţiile din acest an”.
Estimări optimiste
Poate cel mai curios lucru din documentaţia acestui proiect, pe de altă parte şi o chesti­une deosebit de interesantă în condiţiile în care industria minieră îşi restrânge serios activitatea pe an ce trece în Valea Jiului, iar economia judeţului, în general, nu stă grozav, este faptul că din estimările repartizării pe unităţi administrativ-teritoriale pentru sumele defalcate din TVA şi pentru sumele din cote de 18,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, administraţiile locale ar urma să primească la bugetul local, pe anii 2017-2019, după calcule şi prognoze efectuate de specialişti în domeniu ai consiliul judeţean, sume în creştere de la an la an! Dacă anul acesta a fost prevăzută suma de 17.055 mii lei, care s-a şi aprobat, în 2017 această sumă este estimată la 18.832 mii lei, în 2018 la 19.369 mii lei, iar în 2019 la 19.886 mii lei! Deci o creştere în 2019 cu mai bine de 2.800 mii lei, după tabelul prezentat în Hotărârea de Consiliu Judeţean nr. 3, anexată la documentaţia proiectului ce a vizat aprobarea bugetul local consolidat al municipiului Petroşani de la această primă şedinţă ordinară a anului. Realist vorbind, nu ştim dacă lucrurile vor sta chiar aşa, dar dacă cei care au făcut prognozele şi expertizele sunt specialişti în domeniu şi mai au şi toate datele şi informaţiile pe mână, fireşte că nu putem să-i contrazicem până la proba contrarie. Rămâne de văzut, timpul ne va arăta la vremea potrivită realitatea şi valabilitatea sau nu ale acestor estimări care rămân deocamdată nişte simple cifre pe hârtie şi nimic mai mult.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii