În această dimineață, în jurul orei 8, pe raza localității Turdaș, pe DN 7, a avut loc un accident rutier soldat cu două persoane rănite, între care una încarcerată. Vina aparține unui bărbat de 58 de ani, din Petrila, care conducea un autoturism din direcția Deva-Sebeș.
Acesta nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed, a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta şi a lovit autoturismul care circula din sens opus, condus de un bărbat de 37 de ani, din Orăștie. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 58 de ani şi rănirea ușoară a celui de 37 de ani.
În cel mai scurt timp de la anunțarea evenimentului, pentru salvarea victimelor din cele două autoturisme implicate în accident au intervenit pompierii specializați în descarcerare, stingerea incendiilor și acordarea prim-ajutorului, precum și un echipaj SAJ.
Concomitent cu operațiunile de salvare și deblocare a oamenilor din autoturisme, pompierii au luat și măsurile de prevenire a incendiilor la locul producerii accidentului. Din fericire, rănitul încarcerat a fost scos din autoturism conștient. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată la UPU Deva. Al doilea rănit prezenta traumatisme minore.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Alina PIPAN