Viteza pe carosabilul umed l-a băgat în spital

Viteza pe carosabilul umed l-a băgat în spital

Timp de citire: un minut

Duminică, 24 aprilie, în jurul orei 13:50, un tânăr de 21 de ani, din Cărpiniş, a suferit un accident grav. Acesta conducea un autoturism pe DC 37, pe raza localităţii de domiciliu. Era grăbit tare, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, și a pierdut controlul asupra autoturismului. A părăsit partea carosabilă şi s-a lovit de un stâlp din beton, destinat susţinerii reţelei electrice. Impactul a fost puternic. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Deva pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Poliția Română are în derulare o campanie pentru reducerea vitezei și sporirea siguranței în trafic. Radarele sunt peste tot și vor rămâne acolo, în teren, pe perioada sărbătorilor pascale. Poliția Rutieră are o formulă care funcționează bine. Punctele de radar se schimbă des. Se montează un echipaj pe un sens de mers, altul, la distanță pe celălalt, iar un al treilea echipaj tranzitează aria drumurile din jurisdicție.

Duminică, în țară, polițiștii au constatat 54 de infracțiuni, au aplicat peste 13.600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.000.000 de lei, au reținut peste 400 de permise de conducere și au retras 87 de certificate de înmatriculare.

Alina PIPAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii