Rugby / Cupa României dă startul noului sezon

Rugby / Cupa României dă startul noului sezon

Timp de citire: un minut
„Dacă vrea să mai joace pentru Ştiinţa, îl aşteptăm şi pe Alexandru Lupu”, spune managerul Şiinţei Petroşani, Emil Drumea. 
Aşa cum era de aşteptat, schimbarea de sistem competiţional din rugby-ul românesc, trecerea la un campionat toamnă–primăvară, a lăsat un gol care trebuia umplut cu întrecerea dotată cu trofeul Cupa Românei. Primul meci oficial al echipei de rugby Ştiinţa Petroşani va avea loc pe data de 19 martie cu CS Mănăştur Cluj, acasă.
Împărţită în două serii geografice Seria Transilvania şi Seria Moldova, criteriul principal de care s-a ţinut cont a fost distanţa cât mai mică între oraşele echipelor din aceeaşi serie, pentru deplasări cât mai scurte şi mai facile. Sistemul de desfăşurare în cele două serii constă în meciuri tur–retur între formaţiile componente, prima etapă fiind programată în 19 martie, iar ultima în 23 aprilie.
„Să vedem cum se va desfăşura şi campionatul. În ceea ce ne priveşte suntem optimişti. Atât eu, cât şi colegul meu, antrenorul de la juniori, Decebal Văduva, am fost la cursuri pentru antrenori licenţiaţi şi calificaţi, pentru că nu mai ai voie să iei loc pe banca tehnică oricum. Noi îl aşteptăm chiar şi pe Alexandru Lupu (fostul antrenor – n.r.), dacă îi face plăcere să vină să mai joace pentru Ştiinţa. Din câte ştiu eu, acum este antrenor la echipa de rugby în 7 a clubului Steaua”, a declarat Emil Drumea.
Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii