Miercuri a avut loc turul cu numărul trei al Cupei României, la fotbal, faza judeţeană.
Şoimul Băiţa, deţinătoarea trofeului, s-a impus, greu, cu 3-2 la Lunca Cernii şi s-a calificat mai departe. Mergând mai mult pe mâna juniorilor, Hercules Lupeni a pierdut în faţa echipei Măgura Pui cu scorul de 5-2, pentru că tehnicianul Dan Voicu a preferat să pregătească titularii pentru partida derby de sâmbătă cu Şoimul Băiţa.
Colege de suferinţă în Liga a IV-a, Minerul Uricani a scos Universitatea Petroşani din drumul spre trofeu câştigând cu scorul de 3-1, iar Inter Petrila s-a calificat în faza următoare învingând în deplasare la Victoria Călan cu scorul de 3-1.
Rezultatele: CS Comunal Ilia – CNS Cetate Deva: 2-1; ACS Minerul Uricani – AS „U” Petroşani: 3-1; Cerna Lunca Cernii – ACS Şoimul Băiţa: 2-3; AS Metalul Crişcior Brad – Aurul Brad: 1-0; AS Mureşul Pricaz – AS Aurul Certej: 3-0; AS Cetate Răchitova – CSO Retezatul Haţeg: 0-3; AS Măgura 2010 Pui – AS Hercules Lupeni: 5-2; ACS Victoria Călan – CS Inter Petrila: 2-3.
Loredana JUGLEA