În conferința de presă susținută marți, 17 iulie 2018, primarul Nicolae-Florin Oancea a anunțat semnarea a trei proiecte europene.
Alături de el au stat astăzi în ședință viceprimarii Municipiului Deva, Ovidiu Moș și Ferdinand Zoltan Pogocsan, administratorul public al Municipiului Deva, Vasilică Potecă, și Daniela Pârvu, șef Serviciul Programe Dezvoltare din cadrul Direcției Deva 2020.
Primul contract de finanțare semnat de Nicolae- Florin Oancea la ARD Vest, luni, 16 iulie, a fost cel pentru proiectul ”Cresterea eficienței energetice a blocului de locuințe 79 – Str. Bejan din Municipiul Deva”. Proiectul are valoarea de 902.806,70 lei cu TVA. Al doilea contract de finanțare tot pentru reabilitare termică se referă la ”Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe P5 – Str. T.Maiorescu din Municipiul Deva”, și are o valoare de 614.831,02 lei cu TVA. Al treilea contract de finanțare pentru proiectul ”Creșterea eficienței energetice a clădirilor în care funcționează Colegiul Național Decebal din Str. Oituz, nr. 8” are o valoare de 9.987.894,07 lei cu TVA.
Execuția lucrărilor cuprinse în cadrul acestor proiecte va începe efectiv din vara anului 2019.