Primarul Ilie Păducel a premiat / 17 cupluri care au împlinit 50...

Primarul Ilie Păducel a premiat / 17 cupluri care au împlinit 50 şi 60 de ani de căsnicie

Timp de citire: 4 minute
De aproape 18 de ani au fost premiate la Petrila 720 de cupluri. Joi, 21 aprilie, primarul Ilie Păducel a continuat acest frumos şi longeviv obicei la „Casa Căsătoriilor” din primărie. De la ora 10:00, 16 cupluri care au fost premiate, ele  împlinind anul acesta 50 de ani de căsnicie. O familie a reuşit performanţa de a convieţui şase decenii, fiind de asemenea premiată şi omagiată.
Performerii căsniciei
Pentru a rămâne în amintire şi în arhiva ziarului nostru, redăm numele performerilor căsniciei: Dreana şi Gheorghe Pantea, Elena şi Ilie Luţă, Maria şi Ion-Alexandru Raţiu, Steluţa-Ana şi Gheorghe Mihăilă, Ioana şi Vasile Raşcanu, Olimpia şi Dumitru Cosiţanu, Ana şi Csaba Csenteri, Maria şi Dumitru Hurez, Maria şi Gheorghe Chiribucă, Aurelia şi Nicolae Dădălig, Ileana şi Gheorghe Ienulesc, Ana şi Gligor Oltean, Tudora şi Gavrilă Chinţa, Ana şi Simion Ţinţar, Elena şi Constantin Bălaşa, Maria şi Dumitru Iordache. Longevivul cuplu care a împlinit anul acesta 60 de ani de căsnicie este format din Ella şi Francisc Felvinczi.
Participanţii
Evenimentul s-a petrecut cu sala plină de oameni. Au fost prezente rude ale sărbătoriţilor, şi persoane din conducerea Primăriei Oraşului Petrila, în frunte cu primarul Ilie Păducel, şi de consilierii locali Doina Dragomir, Doiniţa Bălănesc şi Ioan Temneanu.
Premierea
Acţiunea s-a derulat după acelaşi tipic aplicat şi în alte ocazii: cuvântul primarului Ilie Păducel şi premierea efectuată de edil (câte un plic cu 500 de lei/ respectiv 600 de lei, o sticlă de şampanie, o floare şi o cutie de ciocolată şi o diplomă). Partea finală, când oamenii îşi exprimă mulţumirea faţă de acest gest de preţuire, pozele de grup cu primarul şi cu familiile fiecăruia, strângeri de mână şi îmbrăţişări, lacrimi de emoţie şi bucurie. Emoţionat în orice caz şi de fiecare dată e la fel.
În afară de primar, au mai luat cuvântul înainte de premiere consilierii locali Doina Dragomir (PNL) şi Doiniţa Bălănesc (demisionară). Toţi vorbitorii au făcut aprecieri faţă de această performanţă şi faţă de aceşti oameni din comunitatea locală.
Sfaturi pentru cuplurile tinere
„Secretul nostru a fost că am avut întotdeauna răbdare şi multă înţelegere unul faţă de altul. În toate problemele care s-au ivit am comunicat şi am căutat să găsim soluţii, sau să lăsăm unul de la altul, că altfel nu e bine. Astea sunt secretele, nimic neobişnuit, dar care trebuie aplicate. Aşa am reuşit să avem o familie frumoasă, cu un băiat şi acum, de mai mulţi ani, şi un nepot frumos şi deştept. Sfatul meu pentru cei tineri este să fie buni, să aibă răbdare şi înţelegere unii cu ceilalţi şi astfel vor avea o căsnicie reuşită”, ne-a declarat doamna Tudora Chinţa, mama profesorului petrilean Radu Chinţa, o femeie care a lucrat 35 de ani la fosta Mina Dâlja.
„Viaţa nu-i ca un roman. Trebuie să treci cu bine şi cu optimism şi peste necazuri şi greutăţi, dar şi cu fericire atunci când lucrurile merg bine, să ştii, cum se zice, să-ţi trăieşti viaţa, dar cu chibzuinţă şi moderaţie în toate. Dar într-o căsnicie cel mai mult contează iubirea şi înţelegerea. Dacă astea două există, atunci un cuplu le trece pe toate, cu bune şi rele cum se zice. Sfatul meu pentru cei mai tineri este să aibă înţelegere, să se iubescă şi să nu-şi ascundă acest sentiment niciodată şi să se respecte unii pe ceilalţi. Să facă toţi aşa şi atunci va fi bine”, ne-a spus Gavrilă Chinţa.
Urările primarului Păducel
„Astăzi sunt mai multe evenimente în oraşul Petrila. Mă bucur că în afară de acţiunea organizată de primărie şi consiliul local sunt invitat să particip la toate. Dar cel mai mult mă bucur că mă aflu împreună cu aceşti oameni minunaţi pe care-i vedeţi aici, 16 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, venite împreună cu familiile lor frumoase, şi un cuplu care a împlinit 60 de ani de căsnicie, vorba aceea, o viaţă de om! Aşa cum am spus şi în cuvântul adresat dumnealor de la începutul acţiunii, vreau să adresez şi pe această cale, în numele meu ca primar şi în numele administraţiei publice locale, ca bunul Dumnezeu să le dea sănătate şi fericire alături de cei dragi, iar de Sfintele Paşti care se apropie cu paşi repezi fie ca Lumina Sfântă să le aducă bucurie în suflete. Totodată, vreau să le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru oraşul Petrila şi comunitatea noastră, cunoscând faptul că au făcut multe fapte şi acţiuni utile şi necesare oraşului nostru şi cetăţenilor noştri. Sunt oameni de omenie, care au familii frumoase, ducând astfel mai departe tradiţiile şi obiceiurile noastre, istoria noastră, dar şi viaţa localităţii Petrila”, ne-a declarat vizibil emoţionat primarul Ilie Păducel.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii