Poliţiştii de la circulaţia rutieră / Au efectuat un control la firma...

Poliţiştii de la circulaţia rutieră / Au efectuat un control la firma interimară petrileană de maxi-taxi

Timp de citire: un minut
Chiar dacă de la începutul săptămânii acesteia noua firmă de maxi-taxi, înfiinţată de şoferi şi proprietari de maşini din Petrila, a preluat din mers acest serviciu, se vede treaba că nici acum nu-i linişte în transportul public local petrilean. 
Spunem asta deoarece poliţia rutieră judeţeană a făcut un control de verificare, perfect justificat, tuturor maşinilor aflate în staţionare sau pe traseul Petrila-Petroşani. Contrariaţi, mai mulţi şoferi s-au dus şi la primărie, pentru a afla de ce sunt luaţi la purecat aşa dintr-o dată, când ei ştiau că au toate actele în regulă şi microbuzele la fel. Dar bineînţeles că nu eşti controlat doar atunci când nu eşti în regulă. Alţi şoferi ne-au întrebat dacă e normal acest lucru. Le-am spus că da, Poliţia Rutieră are tot dreptul din lume să efectueze astfel de controale. Şi fosta firmă, e drept cu expertiză în domeniu, a fost şi este controlată.
Referitor la această problemă primarul ne-a comunicat următoa­rele: „Avem cu primăria din Petroşani un parteneriat, legal, care e încă în vigoare. Poliţiştii de la rutieră au specificat că toate documentele sunt în regulă şi că nu sunt probleme. Au mai spus că vor merge şi la consiliul judeţean să vadă şi acolo toate documentele. N-au fost date amenzi. Totul decurge normal. La această oră, maşinile circulă normal, după orarul de traseu stabilit”, a declarat pentru ZVJ primarul Ilie Păducel.
Reamintim că la 1 martie va avea loc licitaţia care va stabili câştigătorul pe un termen de timp mai lung. Până atunci, această firmă nou-înfiinţată a primit aprobarea de la consiliul judeţean să efectueze transportul public pe această relaţie. Să sperăm că nou-înfiinţata firmă de maxi-taxi nu va fi şi ea învinsă de taximetriştii-rechini, atât de iubiţi de autorităţi…
Corneliu BRAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii