Petroșani / Lucrările la Muzeul Mineritului. Episodul martie 2020

Ei bine, mult a fost, puțin a mai rămas în privința lucrările de reabilitare și modernizare a singurului Muzeu al Mineritului din țară, cea mai amplă lucrare pe linie culturală din Valea Jiului în ultima perioadă, cu un milion de euro europeni investiți în urma unui proiect excelent realizat și depus unde trebuie și la timp de către Primăria municipiului Petroșani. Fiindcă în luna aceasta nu știm dacă ZVJ va mai avea ediție tipărită, ci doar online, așa cum v-a anunțat directorul ziarului nostru, venim cu materialul legat de ultimele lucrări mai repede cu o săptămână, astfel încât el să fie cuprins și în paginile ediției tipărite, ca mărturie peste timp a serialului nostru, început chiar din prima lună a lucrărilor de restaurare a acestui muzeu.

„Corona asta nu trebuie să oprească activitatea românilor!”. Necazurile de-acasă
Miercuri seara, pe la 17,30 l-am găsit pe baricade în curtea muzeului pe meșterul maramureșean și restaurator, Ion Tupiță. Trăgea serios pe ultima sută de metri la viitoarele bănci, care sunt confecționate din beton și montate în proporție de sută la sută. Mai urmează doar mici finisaje și partea ce ține de iluminatul lor. Cum soarele blând de primăvară încă își făcea de cap, ziua mărindu-se semnificativ în așteptarea echinocțiului de primăvară de pe 21 martie, curtea muzeului, care începe să arate tot mai bine de la o săptămână la alta, „atrăgea” ca un burete apa, ultimele raze de soare ale zilei, iar, totodată, clădirea, înspre apus, făcea o mică baie de soare, fiind luminată de acestea într-un alb-roșiatic. Față de problemele zilei, cu virusul acesta apărut din senin peste omenire, tabloul din curtea muzeului era unul liniștit, chiar prea liniștit am zice față de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, semn că viața, cu bune și rele merge înainte.
„Ce faceți nea Tupiță, cum merge treaba cu corona ăsta?”, l-am întrebat pe meșter. „Noi mergem înainte, ne facem treaba, bineînțeles ne protejăm cum putem ca să nu avem surprize, respectând tot ce se cere, distanță între noi, spălare pe mâini mai des, inclusiv partea cu dezinfectant și toate cele. Dar de lucrat trebuie să lucrăm, cum toată țara trebuie să lucreze, că doar n-om opri economia de tot… că România n-are de unde să acopere cu bani din rezerve cum alții au… Suntem prea săraci ca să oprim tot și să stăm, noi nu suntem nici măcar Italia, dar China, Germania sau S.U.A… Trebuie lucrat, n-avem ce face, dar cu protecție… iar cu umblatul pe străzi, în afară de alimentare, farmacii, sau mers și venit de la muncă ar trebui mai încet… că vedem oameni care se plimbă pur și simplu pe trotuar, inclusiv oameni în vârstă care ar trebui să se protejeze stând în case… Asta este și, din păcate, și eu am primit o veste cruntă, mama mea, care locuiește la casă la țară, a căzut pe scările casei și și-a rupt mâna! Și e singură! Vă dați seama, cum mai pot eu să dorm liniștit? Deși n-aș fi dorit să merg acum acasă, va trebui la finalul săptămânii, probabil sâmbătă pe la prânz să plec câteva zile până acasă. O veste cumplită ce am primit-o și parcă nu îmi pot reveni”, ne-a răspuns Ion Tupiță cu foarte multă tristețe și e de înțeles că doar o mamă are omul și nu poate sta indiferent la așa necaz, bașca și criza asta în mijlocul căreia suntem cu toții acum. „Să treceți cu bine peste asta”, i-am urat și noi, știind pe pielea noastră ce înseamnă o astfel de tristețe legată de părinte.

Lucrări care se văd și lucrări care se văd mai puțin, dar rezultatul e tot același: muncă, muncă și iar muncă!
Față de acum aproape trei săptămâni s-au schimbat mult „treburile”, cum ne-a spus meșterul. În sensul că, dacă până acum s-au făcut o serie de lucrări care nu prea s-au văzut în dezordinea șantierului, dar foarte importante, gen tavane, pereți, introduceri de canalizare, utilități, montări de lift, sau de centrale și de rețea de încălzire, lucrări la scări, schimbări de geamuri și de uși și așa mai departe, dezordinea așa-zisă începe să fie aranjată, iar ultimele lucrări încep să se vadă de către privitor. „Așa este, sunt lucrări și lucrări… Poate unii nu au văzut lucrările grele și mascate, să zic așa, ochiului, iar acum văd cum se merge pe curat, cum s-ar zice, și ne spun ceva de genul: Oho, ați lucrat ceva luna asta! Nu, am lucrat ceva mai mult în fiecare lună, dar sunt lucrări care îți iau ochiul și lucrări care nu îți iau ochiul… le răspund. Noi tot atât de mult am lucrat lună de lună. Și nu o spun că mă plâng că am lucrat mult, nu, că doar de asta suntem aici și avem contract, să lucrăm cum trebuie și conform graficului stabilit de lucrări, dar spun că este o idee greșită să creadă cineva că am lucrat într-o lună sau alta mai mult sau mai puțin”, a lămurit restauratorul maramureșean chestiunea. Și are dreptate: noi știm exact cât s-a lucrat din moment ce lună de lună am fost la muzeu, iar prin noi, ați informat și dumneavoastră cititorii ziarului care e stadiul lucrărilor”.

Curtea muzeului se apropie de finalizare cu pași siguri și repezi
Fiindcă tot eram în curtea muzeului, meșterul ne-a explicat pe loc și ne-a arătat ce s-a făcut în ultimele săptămâni la exterior.
„Sunt gata, după cum se poate vedea, toate băncile. Le-am construit, după cum arată proiectul, și sunt realizate de noi de la zero. Mai trebuie instalația electrică la ele și montată sticla triplu securizată, o sticlă mată care vine pe ele, astfel încât să aibă lumină înăuntru lor, seara, cum este prevăzut. Vor da efect seara, asta e clar. Pavajul din curte e gata montat, cu piatră, mai exact granit, iar de partea cealaltă am reașezat toate utilajele miniere, pe care în același timp le-am și curățat exemplar, urmând ca în continuare să le vopsim. Spațiul din mijloc, unde sunt ele așezate, a fost betonat încă de anul trecut, urmând ca acum să-l mai umplem cu piatră concasată. Restul de spații pe care le vedeți vor fi spații verzi. Aleile acestea din față și de lângă trotuar urmează să primească aceste spații verzi, unde va fi adusă o iarbă specială, iar în față un gazon special, un covor de iarbă superb.
Tot aici, în față, mai avem de lucru la scări și să montăm rampa pentru persoanele cu dizabilități, de fapt un mic ascensor, sau mai exact o platformă care va coborî și ridica persoana aflată în scaun cu rotile. Tot afară, după cum se poate observa, am montat pe clădire burlanele, care sunt din titan și zinc și care vor ține cât lumea, în sensul că sunt confecționate din material robust, trainic, cum a fost construit de fapt și acoperișul muzeului”, ne-a spus și arătat șeful echipei de restauratori maramureșeni.

A fost finalizată și pardoseala parterului
Intrați în clădire, la parterul ei, am putut observa deja marile schimbări, în sensul că toate încăperile încep să arate ca și unele de muzeu, începând cu pardoseala și pereții sau tavanele și terminând cu mobilierul care se montează pe pereți și unde vor sta exponatele.
„În zona parterului am reușit în ultimele săptămâni să punem rășina epoxidică peste tot pe jos, acest procedeu fiind finalizat în proporție de 100%, cum s-ar zice am finalizat podeaua. Pe de altă parte, primăria se ocupă acum de acest mobilier unde vor sta piesele muzeului, operațiune ce urmează a fi definitivată zilele acestea. În paralel, se finalizează ultimele lucrări ce țin de partea electrică, vorbesc de partea finală ce ține de montatul prizelor și întrerupătoarelor din săli. Tavanele sălilor și pereții sunt finalizate în totalitate, mai sunt doar câteva mici retușuri ce vor fi făcute zilele astea și e cam gata. Tot aici la parter vă pot arăta și spune că am finalizat zona casei scărilor, urmează montajul pietrei pentru trepte și scările interioare vor fi gata și ele”, a continuat prezentarea Ion Tupiță.

Se vopsește în aceste zile structura de lemn a mansardei. Urmează montarea podelei finale
Odată urcați pe treptele încă nefinalizate, am ajuns în podul clădirii, acum refăcut și modernizat, care va adăposti după finalizarea lucrărilor un adevărat muzeu și el, totul fiind modernizat și regândit în acest sens, conform proiectului. Deși credeam că doar meșterul și vreo doi băieți pe-afară se mai află la muncă la acea oră, nu mică ne-a fost mirarea să-i vedem vopsind agățați sus, pe bârne, pe alți doi lucrători, care trăgeau de zor la lumina unor lămpi puternice deși ceasul se făcuse 18,05.
„Aici, la mansardă, s-a finalizat vopsitul, iar acum se desfășoară partea a doua a vopsitului cu vopsea specială. Este vopsită structura podului, care vine cu o altă culoare față de celelalte părți de lemn, iar această vopsea are pe lângă aspect și rol de protecție a lemnului. Sunt zone finalizate deja, pe care puteți să le surprindeți. Din păcate, lumina e mai slabă și nu știu ce se va vedea în poze. Zona de lambriuri e gata vopsită, urmează partea structurii din lemn a acoperișului, de care vă spunea, o parte importantă deoarece pe ea stă acoperișul. Vorbim de 1.500-1.600 de metri pătrați desfășurați din lemn în total, deci e ceva de muncă cu vopsitul, plus că dăm de mai multe ori cum spuneam. Podeaua finală din stejar, lemn de esență tare, ce va fi montată aici este deja jos adusă și v-am arătat-o acolo, ca și piatra pentru scări. Va urma montarea podelei și apoi e cam gata și aici. Lemnul de stejar este prelucrat, doar îl montăm, după care se dă o șlefuială de final și apoi se lăcuiește. Și cam gata. Asta va fi partea cea mai lungă de lucrări pe care o mai avem. În ceea ce privește liftul, aici de față, s-au făcut și ultimele verificări, totul este în regulă, e funcțional și nu sunt probleme. Mai sunt de făcut la el doar niște reglaje fine și cam atât. În zona instalațiilor mai sunt de montat și electro-convertoarele, un fel de radiatoare de căldură care fac aerul condiționat”, a făcut prezentările meșterul.

La subsol e gata mica „galerie minieră”. Urmează montarea coliviei și amenajarea „abatajului”
După ce i-am salutat pe băieții care vopseau la înălțime structura de lemn a podului muzeului, am plecat cu Ion Tupiță spre ultima destinație: subsolul. Acolo unde am avut surpriza să vedem montate câteva grinzi care fac ca „tunelul” sau coridorul să arate pe o zonă de câțiva metri ca o galerie de mină. Am intrat și în sala ce adăpostește centralele de încălzire și boilerele.
„Mațele electrice, cum le zic eu, au fost introduse în cutie, cum trebuie, sala aceasta fiind cam gata. Electricienii vor termina ce mai este și vor finaliza tot ce trebuie, astfel că partea electrică și partea de încălzire, ca și cea de canalizare, telefonie și așa mai departe vor fi gata în următoarele săptămâni. Dincolo – și hai să mergem, s-a terminat și treaba legată de simularea de galerie minieră. Se văd grinzile, cadrele, aranjate, o operațiune ce a fost făcută cu mineri adevărați coordonați de o persoană specializată în inginerie minieră. Urmează sala ce va adăposti simularea de intrare în puț, unde va fi montată o colivie, după care am pregătit și sala unde va exista pentru ce-l ce vizitează o simulare de abataj minier. Noi am pregătit totul, am turnat pe jos rășina epoxidică, deci ce ține de noi este cam gata. Urmează ca dumnealor cu echipa de mineri să aranjeze și să monteze ce mai e de făcut”.

Încă puțin
La plecare, afară, Ion Tupiță ne-a condus, spunându-ne: „La revedere. În mai probabil că faceți ultimul articol cu noi. Că vrem să terminăm ce revine în sarcina noastră. Va fi ultimul articol și sper ca tot ce s-a lucrat să placă cititorilor ziarului și petroșenenilor. Un alt capitol de viață se închide, pornim un altul, cine știe pe unde, dar cert este că îmi va fi dor o perioadă de Petroșani. Să sperăm că până atunci să fim cu toții sănătoși, să treacă virusul acesta nenorocit și toate să fie bine!”, a fost concluzia și urarea maramureșeanului, un om de ispravă, harnic și vrednic precum toți maramureșenii pe care i-am cunoscut.