Lucrările de la Muzeul Mineritului în luna lui Florar

Finalul lunii mai. Muzeul Mineritului. După mai bine de o lună, cu toate zilele libere, lucrătorii conduși și coordonați de vajnicul meșter restaurator maramureșean Ion Tupiță au înaintat serios.

Scările vechi de la intrarea au rămas amintire…
Muncitorii au reușit să tencuiască toți pereții încăperilor din muzeu, așa cum de altfel ne-a spus că se va întâmpla. La exterior, scările vechi de la intrarea în clădire au fost dărâmate, materialul vechi fiind scos din raza de acțiune. Scările noi au fost conturate și clădite. Acestea vor fi podite cu material superior și trainic, din piatră specială, unul care să aibă și un aspect plăcut ca să ia fața vizitatorilor, așa cum îi stă bine oricărui edificiu, mai ales unul cultural, fațada și prima impresie contând întotdeauna enorm când vorbim mai ales de turiști sau de oameni iubitori de artă și de cultură în general.
Am fost cu Ion Tupiță să ne arate peste tot ce s-a lucrat. A fost luna tencuielilor, o muncă nu prea dificilă, dar care ține de răbdare și măiestrie. Că, după cum ne-a spus meșterul, toată lumea tencuiește, dar nu prea mulți au arta tencuielii. Și, într-adevăr, pereții drepți și netezi demonstrează faptul că s-a lucrat în primul rând cu iubire de meserie și abia apoi cu acel elan muncitoresc necesar în orice muncă de restaurare și construcție.

Tone de deșeuri 
Pe Ion Tupiță l-am găsit muncind la scările de-afară. Executa partea fină a lucrării, după ce partea brută a fost executată de echipa pe care o coordonează. „Am demolat scările vechi în totalitate, apoi am săpat fundația la scările noi, după care am armat și am turnat. Acum va urma să luăm cofrajele jos și să le îmbrăcăm într-o piatră specială, trainică și care va da bine și privitorului ce vine la muzeu”. Ceea ce ne-a spus meșterul Ion este dovedit și prin uriașele grămezi de piatră, inclusiv bolovani uriași, de nisip și pământ, dar și de lemne, ce zac deocamdată în curtea muzeului, de parcă nu-ți vine a crede cât material a intrat în niște scări! „Mai sunt și resturi de la schelele dinăuntru, dar, în general, tot ce vedeți e de la scări… Un munte de piatră și pământ!”.

Tencuielile sunt aproape gata 
Înăuntru am găsit trebăluind la tencuială patru muncitori. I-am salutat și ne-au răspuns zâmbind, semn că de-acum echipa ne cunoaște. Sala mare, exact cum intri, e aproape gata. Neculai Grosu, din Petroșani, zidar de meserie, după cum ne-a spus, trăgea tare la unul din pereți. „Este o muncă care-mi place, din moment ce asta îmi e meseria. Faptul că lucrez la acest muzeu, singurul din Valea Jiului, mă face să muncesc cu și mai mare drag. Că e o muncă a noastră ce va rămâne peste timp, sunt convins de asta”, a menționat acesta.
Mai încolo, la câțiva metri, trebăluia colegul domnului Grosu, Marian (din păcate, nu i-am reținut numele de familie). Ne-a spus că-i place să muncească la muzeu și că-i place și de șeful Ion Tupiță. „Lasă vrăjeala Mariane, spune drept! Spune că câteodată mai strig, mă mai agit… Așa-i în munca noastră”, i-a răspuns meșterul, auzind ce spune. „Nu spun asta că nu-i așa, ești un meșter de treabă… Și nu o spun doar ca să fie, dar așa stau lucrurile”, a replicat zidarul nostru.
Trecând în sala imediat următoare, una mai mică decât prima, am dat peste alți doi lucrători, care lucrau la o chestiune mai de finețe din zona geamurilor, singura porțiune rămasă de tencuit în această încăpere.
„Lucrez la spaleții de la geamuri. Fac finisajul…”, ne-a spus acesta după ce l-am întrebat care e operațiunea pe care o execută în acel moment. Apoi, după o discuție cu un alt Marian, pe numele Stroescu, tot din Petroșani, care îi ajuta pe cei trei tencuitori, meșterul Ion ne-a spus că geamurile pe care le vedem vor fi luate jos și montate geamuri noi, de mare calitate, în pas cu proiectul și cu investiția. „Oricum, vor fi geamuri ce se cer unei construcții, unui astfel de muzeu, în pas cu clădirea și cu tot ce se întâmplă aici. Deci, nu vor fi trântite orice geamuri doar ca să fie…”, ne-a avertizat acesta.
Am ajuns și la încăperea unde vor fi băile. „Și aici tencuiala e gata, dar mai urmează să construim pereții despărțitori, care vor fi și ei tencuiți, după care montarea gresiei, a faianței și a ce va mai fi, firește chiuvete și așa mai departe. Dar sunt mulțumit că tencuiala e gata și aici”, ne-a spus Ion Tupiță.
După ce am trecut și de cealaltă sală mare, paralelă cu prima de la intrare, unde tencuiala e gata și acolo în proporție de 100%, „tencuială ață” cum spunea meșterul, am ieșit din nou în curtea muzeului, nu înainte de a le ura spor la treabă meseriașilor. Acolo am dat de alți trei lucrători care își luaseră o mică pauză, iar un al patrulea trebăluia la scări. Am stat de vorbă puțin și cu acesta, unul dintre cei patru coechipieri veniți din Sighetul Marmației alături de Ion Tupiță, restaurator de meserie de 41 de ani, cu mare experiență în astfel de lucrări. „Mă numesc Gheorghe Rednic și sunt din Maramureș”, și-a început dialogul omul venit din nordul țării, aproape de locul unde se agață harta în cui.

Trai scump la Petroșani!
L-am întrebat cum vede traiul la Petroșani, ținând cont că se află de anul trecut cu munca în Vale.
„Scump traiul aici, mai scump ca la noi în orice caz. Vorbesc de prețurile din piață, dar și din magazine. La toate alimentele prețurile sunt mai mari, nu mai vorbesc de prețurile fructelor și legumelor. Pe de altă parte, mi-am schimbat sută la sută imaginea despre Petroșani, despre Valea Jiului în general. Este una dintre cele mai frumoase zone din țară, și asta v-o spune un om care trăiește și s-a născut într-o altă zonă superbă, Maramureșul cel drag. Iar Petroșaniul este un oraș frumos, cu tot ce-i trebuie, cu oameni plăcuți, de treabă. Față de ce auzisem până să vin aici, e o schimbare radicală, Valea Jiului este frumoasă și e păcat că turismul nu e și mai dezvoltat, că lumea ar avea ce să vadă! Noi am fost azi-iarnă până la hotarul cu alt județ, de la Câmpu lui Neag mult încolo, este superb ce am putut vedea, ce peisaje, ce frumuseți! Vreau să mergem acolo și vara, că mie îmi place natura și în acest anotimp. Mai vreau să urcăm la Straja la Lupeni cu telegondola, că tot am auzit de această stațiune și de biserica de-acolo din vârf de munte. Și mai vreau până plec, într-o duminică, să urcăm cu telescaunul și în Parâng. Data trecută când am fost am urcat doar până la Rusu, acum vreau să urcăm cândva și mai sus”, ne-a explicat maramureșeanul. După ce i-am spus că a ajuns pe drumul lui Băsescu până dincolo de Câmpușel, ca să știe mai exact unde a fost, și i-am explicat pe scurt povestea cu drumul spre Herculane, care, din păcate, nu se mai termină, deși trec anii unul după altul, în defavoarea Văii Jiului, a turismului local și așa mai departe, Rednic a concluzionat: „Păcat, bine că fac alte lucruri, dar numai ce trebuie nu! Valea Jiului la cum arată ar trebui să fie ca și Valea Prahovei, dar sunt interese pe la Capitală și așa se întâmplă din păcate…”.

19 biserici, 5-6 muzee, cămine culturale, școli, case….
Am încheiat discuția cu maramureșeanul Rednic, nume des întâlnit în acea parte de țară, frumos, neaoș cum se spune, întrebându-l dacă a făcut multe lucrări de acest gen. „O, ioi, foarte multe. Am lucrat la restaurarea a 19 biserici. Sper să mai pot face una, să fie cifră rotundă. Apoi, muzee… vreo cinci-șase, plus școli, cămine culturale… le-am uitat numărul… am lucrat și la destule construcții civile. De vreo 23 de ani tot lucrez…”, ne-a răspuns interlocutorul.

Peste 50 de biserici restaurate 
La această întrebare, ne-a răspuns și meșterul Tupiță: „Eu cred că am peste 50 de biserici. La cei 52 de ani ai mei, pot spune că am lucrat o viață în restaurări. La un moment dat, aveam scris pe un caiet numărul bisericilor. Erau atunci vreo treizeci și ceva. Le-am numărat și nu-mi venea să cred. Dar asta era acum mulți ani, acum le-am pierdut șirul. Plus alte zeci de muzee. Eu am început în anul 1991 cu muzeele, la Muzeul Satului din București. Am lucrat acolo doi ani de zile. Am multe muzee la activ din multe orașe. La ASTRA din Sibiu n-am lucrat, dar am ajutat la strămutarea unei gospodării de la mine din sat din Maramureș, satul Desești. Cu tata, fie iertat… Tata a montat toată gospodăria respectivă și eu l-am ajutat. Au strămutat apoi gospodăria și acum e acolo. Tata a lucrat acolo la ASTRA, a avut niște mori de făcut… E muzeu mare, cel mai mare din țară și din toată Europa după părerea mea, are o suprafață imensă, lacuri, multe gospodării vechi din toată țara, biserici, mori de vânt din Deltă și nu numai, ba chiar și o grădină zoologică. Muzeul Satului din București cred că nu este nici a zecea partea din ASTRA. Un muzeu super reușit, bravo sibienilor! Eu admir oamenii care prețuiesc cultura, tradițiile populare și istoria acestui neam. De asta mă și bucur că și la Petroșani veți avea singurul muzeu de cărbune din țară, un muzeu în pas cu vremurile pe care le trăim. Bravo și Petroșaniului!”.

Urmează lucrările la acoperiș
I-am lăsat pe cei doi să-și continue treaba, nu înainte de a-l întreba pe Ion Tupiță ce lucrări va ataca luna viitoare.
„Păi, ne ocupăm de acoperiș. Dar cu ploile astea violente, va trebui să avem mare grijă. Că nu-i de joacă! Odată vine apa, vântul, și-ți face beleaua! Ne trebuie copertine, vom lua suprafețe mici în lucru. Pas cu pas… Altfel nu se poate. Noi ne ocupăm de lemnărie, de partea ce susține acoperișul, căpriori și toate cele. Apoi, când gătăm, va veni firma specializată cu acoperișul propriu zis, dintr-un material special cum v-am spus. Probabil prin decembrie… Dar până atunci mai este… Vreo câteva luni vom trage la acoperiș, una dintre cele mai importante lucrări, că nu-i de joacă cu treaba asta…”, a venit răspunsul.