Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi se ţine de cuvânt în ceea ce priveşte amenajarea şi reabilitarea Parcului Central „Carol Schreter”. E drept că era şi timpul să intervină, întrucât arăta jalnic. După spusele edililor ar fi ceva speranţe că în scurt timp îşi va recăpăta strălucirea de altădată…
Un mini-teren de baschet
În primul rând am văzut aleea centrală (în sfârşit) asfaltată ca-n palmă. Înspre strada Avram Iancu, pe o bucată de zonă verde, gazonul a fost decopertat. „Acolo urmează să amenajăm un teren de mini-baschet, cu dimensiuni omologate de 12/7 metri. Acest teren vine în urma numeroaselor solicitări ale copiilor care se joacă în parc şi ale părinţilor lor”, ne-a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
Amenajări şi apel la… civilizaţie
De la directorul executiv Daniel Vişan am mai aflat că lucrările nu se opresc aici: „În maxim două săptămâni vom asfalta toate aleile dinspre strada Avram Iancu. În locul special amenajat pentru sporturi extreme vom asfalta în prima fază, după care vom monta tartan, materialul cauciucat respectiv având rol de protecţie pentru copiii care cu bicicletele sar şi se joacă pe acolo. Până de Sfintele Paşti, parcul va arăta foarte bine, pentru că, în afară de aceste lucrări ample, vom face tot felul de amenajări şi curăţenie (vopsit bănci, mici reparaţii, plantări de flori ş.a.). Să sperăm că vom aduce o bucurie oamenilor care vin în parc şi, totodată, toate aceste lucrări şi amenajări vor fi întreţinute şi de dumnealor”.
Parcul mare al oraşului NU ESTE pentru plimbat câini!
Partea finală la ce a zis directorul din primărie este adevărată. Dacă cei care vin în parc nu păstrează cureţenia, rup flori sau pomi şi provoacă debandadă atunci nu e bine. Iar la acest capitol, cu tot respectul şi cu toată iubirea de câini, nemărginită, pe care subsemnatul o are, intră şi stăpânii de căţei care-i plimbă prin parc, deşi nu este voie iar anunţurile mari înştiinţează acest lucru. Chiar miercuri, la ora la care treceam pe-acolo, o doamnă îşi ţinea câinele pe bancă, adică acolo unde după aceea un cetăţean sau altul va sta cu pantalonii sau rochia. Să sperăm că după amenajare şi poliţia locală va avea un cuvânt mai greu de spus în acest parc, singurul cu adevărat mai serios din Petroşani, am putea zice fără să greşim. Culmea e că tot la solicitarea stăpânilor de câini, vizavi de parc, pe laterala dinspre piaţă, între parc şi terenul de sport, primăria a amenajat, inclusiv cu bănci, un fel de ţarc îngrădit, pe un perimetru deloc mic, destinat plimbării câinilor. Miercuri niciun căţel şi stăpân nu găseai pe-acolo, prin parc însă erau cel puţin zece!







