Vineri, 31 iulie, la ora 11:00, în sala „Agora” a Casei de Cultură Brad, va avea loc dezbaterea publică a proiectului de hotărâre privind aprobarea documentaţiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investiţii „Monumentul Eroilor” din Parcul Central. Practic, consiliul local a dat votul pentru acest proiect și a aprobat și suma ce va fi cheltuită – 284.229 lei cu TVA, din care C + M = 216.301 lei cu TVA.
Suma pe care primarul vrea să o cheltuiască de dragul unui monument este considerabilă. După părerea noastră această investiție putea să mai aștepte vreo 10 ani, cam până când Bradul își permite extravaganțe de acest gen, după ce toate străzile vor fi asfaltate, după ce toate școlile nu vor mai avea nevoie de nimic, piețele agroalimentare vor funcționa ca la carte. Cred că eroii noștri nu s-ar supăra dacă urmașii lor ar avea mai degrabă fântâni publice, nu un loc de pus coroane. Poate ar fi fost mai bine-venite vreo două- trei locuri de joacă prin parcuri, sau câteva foișoare pentru pensionari. Iar dacă musai e nevoie de așa o cheltuială de la bugetul pentru cultură, sport etc., poate că ar fi fost vreo câteva zeci de copii din familii defavorizate cărora le-ar fi prins bine o vacanță la mare ori la munte. Comemorarea eroilor este importantă, dar ea se poate face și la biserică.
Dar asta este doar părerea noastră. Cetățenii Bradului, pentru că din banii lor se realizează acest obiectiv, dacă vor avea ceva de reproșat ar fi bine să ia atitudine și să se adreseze administrației locale în dezbaterea publică de vineri.