Noi poeme de Marian Boboc

ROMEO,
IUBIREA MEA
fii serios și spune-mi că
mă iubești indiferent
de ce spun exegeții literari
despre mine

ei nu m-au văzut niciodată
goală doar cu cercei și inele
în gondolele de hârtie parfumată
pe care doar tu îmi scriai vai
poezii

și nici purtând măștile extazului
la carnavalurile veneției

și nici pe mese
mișcându-mi șoldurile
la orgiile de sticlă pisată și mătase
ale secolelor pe care
alături de tine romeo le-am trecut
indiferent de ce spun unii sau alții

și nici în balcon
nu au ascultat serenadele tale
ba mai mult au râs
în hohote de versurile tale
de turtă dulce și zahăr ars
în formă de inimoare

hai romeo înțeleg că ești
obosit
că nu mai suporți șerpii melancoliei
încolăcindu-se pe trupul tău
ars de soarele veacurilor

hai romeo spune-mi
că mă iubești
la marginea mării
pe vârfurile munților

că în sfârșit
ai înțeles ai înțeles

gloria iubirii se ascunde
sub faldurile dramei noastre
îndelung aplaudată
de cititori fără inimă
de spectatori fără suflet

POEŢI, PERICOL
DE MOARTE!
bețivii vorbeau la mese de incendieri violente
„să le dăm foc poeților să le dăm foc poeților”

se vorbea în taină
aproape pe mutește
se vorbea amenințător

e drept că de la o vreme
poeții au cam pătruns
în intimitatea bețivilor
ca niște carii în lemnul
butoaielor
cu vin negru și gros

e drept că fără poeți
bețivii nu ar mai fi
nemuriți atât de frumos
și nici femeile lor

MUZA DE PORŢELAN
în orașul de la capătul poeziei
poetul avea o muză
de porțelan

de fapt aceeași muză
bibelou al tinereții sale
casante

PENTRU MUZĂ
calc pe iubire
ca pe o sticlă de
șampanie
spartă

JULIETA
spune-mi
ce ai de gând să faci
cu mine
m-am săturat să mă
tooooooot plimbi
printre ruine
printre balcoane
plină de draci
și de toane
să mă minți că
încă mă placi
după sute de ani
mă dor toate
de parcă ai fi aruncat
în mine cu bolovani
de ură cu
cețuri condensate

julieta
mă crezi
m-am săturat
să mă arăți turiștilor
japonezi
care mă orbesc
cu blitzurile
lor
de am ajuns să văd
numai steluțe
color

julieta
de ce nu mă lași
să-mi dorm somnul de veci
în cavoul operei literare
între cuvintele reci

julieta înțelege odată
că și noi personajele
avem dreptul la viața noastră
la singurătate
măcar o dată la câteva sute de ani
avem dreptul
la o erată

julieta n-ai înțeles nici după atâția pași
că noi personajele nu putem avea urmași
dacă nu vrea autorul
și trăim atâta timp cât vrea cititorul

TREI CULORI
paharele erau tricolore
halbele erau tricolore
carafele erau tricolore
sticlele erau tricolore
butoaiele erau tricolore
băutura era tricoloră

și atunci cum
să nu-și iubească bețivii
patria?

FEMEIE DE STÂNCĂ
ai sânii de stâncă
coapsele de stâncă
gura de stâncă
mâinile de stâncă
inima de stâncă
sângele de stâncă
ochii de stâncă

acum înțelegi
de ce mi-e așa de
teamă
de alunecările tale
de iubire
de la miezul nopții

Marian BOBOC