Precursorii
Cenaclul Boema a continuat şi poate va mai continua o tradiţie a mişcărilor literare ale Văii Jiului. Pe vremuri – ehei, ce vremuri! – aproape fiecare orăşel al Văii Jiului era dotat cu un cenaclu. Acestea au purtat diverse denumiri, mai mult sau mai puţin lizibile: Meşterul Manole, Lyra, Orpheu, Venus, Miner Club XXI, sau, ţineţi-vă bine, Angoasa care ne vexează starea (sau cam aşa ceva…), Panait Istrati, Cenaclul de vineri. Subsemnatul a mai participat la o tentativă de organizare a unui cenaclu, punând bazele Cenaclului de la capăt, în atelierul de reparaţii TV al răposatului poet petrilean Ionel Zmău. Numele provenea de la amplasarea atelierului chiar acolo unde întorceau – era să zic tramvaiele – autobuzele&maxi-taxi-urile. Când spun că am pus bazele, mă refer la căratul a câţiva butuci de la mina Petrila – bătută câtva timp prin subterane chiar de Gary Sîrbu – la atelier. Ţinând cont că abominabila noastră faptă s-a prescris, pot mărturisi, vorba Andreei M., numele complicelui nostru: Petre Braiţ. Nu mai ştiu din ce motiv nu am dat cheie cenaclului – probabil, proverbiala comoditate boemă -, dar ştiu sigur că în acel spaţiu (la care s-a mai alipit, lasciv, o altă garsonieră) funcţionează acum Asociaţia Les amis de la France (prezidată cu bune rezultate până la trecerea la cele veşnice chiar de Ionel Zmău).
10 aşezăminte ale boemei
Liantul scriitorilor din Cenaclul Boema a fost: prietenia, solidaritatea, lecturile comune, clipele petrecute prin diverse cafenele şi birturi boeme. Cenaclul a funcţionat cu notabile rezultate doar atâta timp cât bârfa, invidia, vedetismul ori provincialismul n-au făcut pui în mişcare. Când s-a întâmplat ca acestea să puieze, angrenajul cenaclier s-a gripat, pentru ca, apoi, motorul să se oprească. Mai jos, încerc o geografie a locurilor unde se întâlneau scriitorii petroşeneni.
1. Garsoniera saturniană a lui Manole
Fără îndoială că apogeul întâmplărilor boeme s-a produs în garsoniera prozatorului Manole Popescu, situată pe str. Saturn, cartierul Aeroport. O zonă, cum ar spune unii tineri ai zilelor şi nopţilor noastre, cool. Sau din alt unghi – naşpa’. Prietenii ştiu de ce… Oricum, atunci, prin 1985- 1989, pe vremea tinereţii noastre boeme, cuvintele acestea nici măcar nu tranzitaseră prin vocabularul nostru, da’ păi să mai facă atâta amar de haltă.
Garsoniera lui Manole era una confort 3, 4, 5 ş.a.m.d.p. De la uşa de la intrare – un hol minuscul, în dreapta – baia (cu W.C.-ul şi o chiuvetă), în faţă – camera. În camera minusculă: o masă, un pat cam spartan, un dulap, câteva rafturi cu cărţi. Nu comit o indiscreţie, devoalând geografia camerei, pentru că, din păcate, Manole şi-a măritat de mult garsoniera, într-un fel leagănul boemei petroşenene.
Acolo, în garsoniera de la etajul I, s-a făcut boema Petroşaniului. Căci ce ar fi boema fără picanteriile sale? Acolo, sudam nopţile cu zilele, ţigările cu ţigările, femeile cu femeile. Acolo veneau prozatorii Vasile Ionescu – un ţigan deştept rău şi la curent cu toată literatura nouă, ajuns după ’89 în Ministerul Culturii – şi Sandu Ardelean – pe atunci, profesor de română la o şcoală din Dallas-ul vulcănean, azi – profesor la Universitatea din Bucureşti. Amândoi erau posesorii unor biblioteci impresionante şi mai ale a unei ştiinţe a literaturii. Acolo citeam ultimele noastre producţii literare, acolo aveau loc interminabile şi spontane colocvii literare.
2. Apartamentul constructiv al lui Cîmpeanu
O altă locaţie a boemilor a fost apartamentul poetului Constantin Cîmpeanu, în momentele – dar nu doar atunci – când culturnicii timpului nu ne mai ofereau sala de la Casa de cultură, pentru a ne întâlni organizat, ne cenacleam în apartamentul poetului Cîmpeanu, de pe str. Constructorului. În vremurile acelea, de curată bejenie cenaclieră, în camera lui Cîmpeanu, găseai ba vulturi, ba pisici (botezaţi simplu: Unu, Doi), ba câini ori… arici; lumea celor care cuvântau, trăia dulci după-amieze întinse bine spre miezul nopţii.
Nu de puţine ori se întâmpla să ajungi vopsit acasă. Şi asta din cauza vopselelor şi uleiurilor lui Cîmpeanu, care când nu scria poezii, picta/sculpta de mama focului. Astăzi o arde cu graţie şi destule rezultate grafice pe calculator.
Proba de foc pentru un cenaclist, în apartamentul lui Cîmpeanu, era… înregistrarea. Poetul, tânăr sau matur, aspirant sau nu, atunci când considera Cîmpeanu că e destul de copt, trecea în studioul Cîmpeanu. Adică, la biroul artistului, printre sticle şi manuscrise, în faţa unui magnetofon Majak – dacă mai ţin bine minte. Era un întreg ritual al înregistrării. Cîmpeanu alegea textul ce urma a fi înregistrat şi tot el fondul sonor, redat, cu scârţâielile de rigoare, de un pick-up. Astfel, încetul cu încetul, la domiciliul lui Cîmpeanu – pe unde au tranzitat destui artişti aflaţi în oareşce dificultăţi imobiliare -, lua naştere fonoteca de aur a boemei petroşenene, o fonotecă, cred, unică în România acelor ani
3. Cafeneaua La Varice
Pentru că nu existau decât nişte mese înalte, unde să stai în picioare, străbunii noştri au botezat-o cu umor cafeneaua La varice. Întâia situare a acestei cafenele a fost în vechiul centru al Petroşaniului, cam prin faţa actualului parc (cu monumentul… artezian) din cartierul Petroşani Nord. Apoi, aceasta s-a mutat în mijlocul centrului nou, la vreo zece metri de librărie.
Odată cu apariţia capitalismului, s-a mai deschis o cafenea tot în centrul Petroşaniului (faţă-n faţă cu animalele împăiate de la Asociaţia vânătorilor şi pescarilor sportivi). La început au fost 4 mese înalte. Apoi s-a extins. Au apărut şi mese „normale”, flancate de scaune. Era un La varice mixt. Mese înalte şi mese normale, astfel încât boemii să-şi poată trage sufletul lor obosit.
Spaţiul cafenelei La varice a fost gazda discuţiilor&polemicilor&planurilor literar-artistice petroşenene. Acest spaţiu s-a transformat, cătinel-cătinel, într-unul expoziţional. Aici au expus, în văzul lumii, artiştii plastici Adrian Cerchez, Robert Hummel, Constantin Cîmpeanu, Tic Mihuţ.
Tot aici, inegalabilul umorist Mircea Andraş (din păcate, astăzi repausat) secunda expoziţiile de caricaturi cu inspiratele sale epigrame.
Poate cea mai reuşită expoziţie a fost cea organizată „La varice” de Dan Codrea (directorul Săptămânii Văii Jiului şi bunul meu prieten, vai, atât de repede voiajat în cealaltă lume), în vara electorală a anului 2004, expoziţie în care Robert Hummel i-a prins în vârful peniţei sale pe catindaţii la fotelul de primar. Acum, cafeneaua La varice s-a modernizat – datorită lui Fane S. Şi pentru că l-am amintit pe Fane, trebuie musai amintite şi două doamne, care au (de)servit destulă vreme cu graţie şi o anumită pacienţă strict necesară consumatorilor boemi: d-na Mari şi d-na Aurica (al cărui inconfundabil râs a rămas încrustat în memoria boemilor).
4. Barul cu tracţiune 8×4
Un alt bar, important pentru o anumită parte a boemei rămâne, fără îndoială, 8x. Acesta era situat la parterul blocurilor de la „Hermes”. Denumirea îi provenea de la faptul că avea 8 mese cu câte 4 scaune.
Înainte de 1989, boemii frecventau acest bar din motive de… cafea. Erau anii crizei, însă boemii, prevăzători, se înfiinţau din timp şi, din motive strategice, comandau 3-4 cafele de… căciulă. Pentru că, după un anumit timp, stocul de nechezol se epuiza. Astfel, boemii sorbeau şi după două-trei ore nechezolul rece, sub privirile admirative şi pofticioase ale celorlalţi consumatori care înghiţeau în sec.
Dacă tot am evocat şi acest spaţiu al boemei, trebuie musai să-l amintesc pe un client nelipsit al locantei, regretatul artist Ion Liciu. Masa la care sta cu ţigaretul său lung era chiar prima, la intrare, lângă uşă. De aici, te ataca cu ultimul banc, nea Liciu având o rezervă inepuizabilă de bancuri şi era un calamburist desăvârşit.
De ceva timp roţile 8 x 4 nu se mai învârt. În locul acestui bar, şi el des frecventat de boemi, funcţiona un magazin de second-hand, intitulat cu umor, parcă de cenacliştii boemi, Visul imaginaţiei. Să nu vă vină să credeţi, nu alta…
5. La împinge tava sau la Georgică
Acest aşezământ – situat în faţa protopopiatului – era format din 3 module. Primul: cu un profil gastronomic – la etaj, unde se afla o autoservire (împinge tava) şi unde poetul Mircea Andraş şi cu subsemnatul, într-o seară de pomină, au confundat o salată de varză cu… macaroane, dându-ne seama de aceasta doar peste câteva ore de la ora cinei… Tot în acest modul puteai găsi celebra bere la halbă, uneori cu un gust taaare clocit. Şi aici, boemii aplicau metoda de la 8×4: îşi făceau mari provizii de bere la halbă, achiziţionarea pieselor de colecţie fiind mai mereu condiţionată de cumpărarea unei farfurii cu mâncare.
Al doilea modul era terasa. Aici, se bea, de regulă, o excelentă cafea la filtru. Tot aici mai cobora dint-un bloc alăturat, din când în când, între două plagiate, şi Dumitru Dem Ionaşcu, cu celebra sa pipă. Tot aici, mai trăgea cu urechea şi Felix Rizea – un scriitor, care a lucrat apoi la Caţavencu, până a fost descoperit de… turnător/ delator/ securist. Nu-i aşa, scriitorii trebuiau şi ei, săracii, fişaţi şi raportaţi. În acea vreme, numitul Felix se îndeletnicea nu doar cu turnătoria, ci şi cu croitoria, lansând în Petroşani moda pufoaicelor. Tot atunci, răposatul Felix dădea şi video la popor, fără să-l întrebe nimeni (de) ce şi cum. De ce şi cum am văzut după 1989 când a fost deconspirat…
În fine, al treilea modul era situat în holul acestei hale gastronomico-bachică, cu mese înalte, fără scaune – un fel de La varice, fiind folosit de boemi mai mult ca refugiu, la vreme de ploaie sau ger.
Mai precizez că numele de La Georgică provenea de la şeful cantinei, George Ceaureanu, dacă nu greşesc.
6. Casa de cultură
Între 1985-1989, şi parcă şi puţin după 1989, şedinţele Cenaclului Panait Istrati (după cum am mai spus, precursorul cenaclului actual) se desfăşurau într-o sală a Casei de cultură din Petroşani. Veneau atunci scriitori din toată Valea Jiului: George Holobîcă, George Ardelean şi Stelian Ologu (Vulcan), Ion Pascal Vlad, Manole Popescu, Constantin Cîmpeanu, Dumitru Dem Ionaşcu, Valeriu Butulescu, Rahela Barcan, Florentina Manţog, Ludovic Peter; Mircea Andraş, Petre Braiţ, Ioan Dan Bălan, Ionel Zmău şi Elisabeta Bogăţan (Petrila) ş.a. Era un timp în care literatura oficială a Văii Jiului era puternic ideologizată, însă în Cenaclul Panait Istrati, cu câteva mici excepţii, se citeau chiar texte-texte, necontaminate de proletcultismul întârziat, se discuta despre post-modernism&textualism – ce abia făcuseră ochi, se analiza noua poezie optzecistă (Vasile Ionescu ne ţinea la curent cu toate noutăţile).
Totul a decurs minunat, până când – din cauză că un cenaclist a scris pe praful de pe tabloul tovarăşului, Jos Ceauşescu – ne-a fost interzis accesul în sală. Atunci, pentru a nu renunţa la cenaclu ne întâlneam, oarecum conspirativ, în aşezămintele „Manole Popescu” şi „Constantin Cîmpeanu”. Aici, nu puteam fi interzişi. Doar ţinuţi sub observaţie…
7. Muzeul mineritului
Prin 1993, am reluat din nou iniţiativa cenaclului. Fiindcă era moda rebotezărilor şi fiindcă într-un timp şedinţele aveau loc vinerea, dar şi pentru a da o replică peste timp din provincie celebrului Cenaclu de luni, ai cărui scriitori ne-a marcat unora junimea literară, am schimbat numele cenaclului în Cenaclul de vineri. Cum la Casa de cultură – din cauza capitalismului sălbatic ce pusese stăpânire şi pe această instituţie – ni s-a pretins să plătim chirie, am apelat la un om, cu adevărat de cultură, astăzi pe nedrept pus la indexul uitării: dl. profesor Dumitru Peligrad, nea Mitică – cum îi spuneau noi, tinerii. Acesta, care era pe atunci directorul Muzeului mineritului, ne-a găzduit o bună perioadă de timp.
Ba mai mult, după vreo 2 ani, Consiliul local al municipiului Petroşani a hotărât: cenaclul va avea, în sfârşit, un sediu: beciul muzeului. Nici nu se putea un sediu mai potrivit pentru un cenaclu boem. De bucurie, am coborât în subsolul muzeului, care arăta ca după război: geamuri sparte pe unde intrau şi ieşeau în voie pisicii şi şobolanii, apă şi noroi până la glezne, mobilier şi exponate de muzeu deteriorate. La insistenţele lui Petre Braiţ, ne-am adunat noi, cenacliştii, şi am făcut curăţenie lună şi, bineînţeles, planuri. Apoi, cu toată ambiţia lui Petre Braiţ de a ne dota cu un sediu, am renunţat de la sine la acest subsol. Boemii erau mulţumiţi: făcuseră, totuşi, cu chiu cu vai, curăţenie în subteran. Ce era să mai umble şi după acte…
8. Sediul fanfarei
După experienţa muzeală a urmat una… muzicală. Întrunirile cenaclului – botezat, între timp, Boema, naşul acestuia fiind poetul Mircea Andraş (boem la puterea 100), – au avut loc duminică de duminică la Casa fanfarei din Petroşani. Am ajuns acolo prin bunăvoinţa regretatului meu tată, Petre Boboc, care era şeful muzicii din Petroşani. Şedinţele le ţineam la parterul acestei case cu etaj situată în fosta sifonărie de la Hermes, printre partituri, ştime, tromboane, tobe şi trompete. Iarna, un godin ne încălzea oasele boemele… Cum Casa fanfarei avea şi etaj, ne-am ales, la un moment dat, un sediu, fain, într-o cameră cu balcon, la etaj. Alegerea a fost bună, însă punerea în practică a fost… boemă. Adică ne-am mutat, din nou, sediul.
Din păcate, după decesul tatălui meu, sediul fanfarei a devenit o ruină.
Lângă fostul sediu al fanfarei, aşezământ boem pentru o vreme, este şi o capelă mortuară. Când l-am condus pe ultimul drum pe iubitul meu tată, sediul fanfarei ajunsese o ruină. Dar nu asta este important, ci faptul că în momentul când cortegiul funerar s-a pus în mişcare, s-a pornit un vânt puternic, care, din ungherele clădirii fanfarei, a scos la iveală ştimele, vechi de o sută de ani, după care repetau muzicanţii. Astfel, ca într-un film suprarealist, aceste ştime luate de vânt l-au însoţit pe ultimul drum, spre eternitate, pe tatăl meu. Nici că se putea un elogiu mai mare pentru un şef al muzicii!
9. „Barock”
După septembrie 1997, când s-a pus în aplicare celebra (şi sinistra) Ordonanţă 22 (în urma căreia au fost disponibilizaţi de la minele Văii Jiului zeci de mii de mineri, electricieni, lăcătuşi, funcţionari ş.a.), localul Barock (situat lângă Clubul copiilor) a fost luat de unul dintre fruntaşii boemi: prozatorul Petre Braiţ. Prilej cu care, Cenaclul Boema a pus-o iar de şedinţe duminica, pe la ora 11. Cât timp Barock-ul a fost administrat de Petre Braiţ, acesta ne-a fost gazdă bună.
Barockul a fost şi el la vremea lui un loc unde se întâlneau boemii, mai ales cei din aripa tânără, o locantă cu ştaif underground, un simbol al cârciumilor Petroşaniului. Aici au adăstat la un pahar de vorbă scriitorii Mircea Dinescu, Adrian Suciu, Dumitru Augustin Doman şi atâţia alţii.
Dar Petre Braiţ a renunţat la Barock, redându-le boemilor, prin aceasta, libertatea locativă.
10 (zece) – Restaurantul Românesc din Piaţa centrală a Petroşaniului – care le şi întrece
Poezii de amor de Dragobete’s day
Exact de Dragobete 2003, adică februarie, începe o nouă eră a Cenaclului Boema. Poate, cea mai articulată şi organizată din întreaga istorie cenaclieră a Văii Jiului. În separeul Restaurantului Românesc, situat în Piaţa Centrală a Petroşaniului, au răspuns apelului Boemei scriitorii Mircea Andraş, Elisabeta Bogăţan, Ioan Dan Bălan, Gilbert Danco, Ion Hirghiduş, Ion Pascal Vlad, Florina Manţog Drăgan şi pictorii Adrian Cerchez şi Robert Hummel.
Deoarece ziua reîntâlnirii noastre a coincis cu sărbătoarea Dragobetelui, s-au citit, în două reprize, poeme de dragoste. De altfel, pe afişul Cenaclului Boema, s-a titrat parodic: Doar un poem (de amor) să-ţi mai spun.
Adrian Cerchez şi Robert Hummel i-au portretizat la minut pe scriitorii prezenţi la faţa locului.
Semnificativă pentru atmosfera acestei prime întâlniri e o relatare neutră din presa vremii, din Unda de şoc (unul dintre cele informate şi bine scrise săptămânale din Valea Jiului):
„Fără sprijin de la Banca Mondială, PHARE sau alte instituţii financiare internaţionale sau naţionale, ba poate chiar în ciuda unora dintre ele, la Petroşani, de Sărbătoarea Dragobetelui, poeţii, romancierii şi pictorii din Valea Jiului s-au întâlnit în cadru organizat. Ce loc mai potrivit pentru o întâlnire în zi de sărbătoare românească decât la Restaurantul Românesc? În separeul pus la dispoziţie de patron, şi-au dat întâlnire Mircea Andraş, Elisabeta Bogăţan, Ioan Dan Bălan, Gilbert Danco, dl. dr. Ion Hirghiduş, Ion Pascal Vlad, Florina Manţog Drăgan şi pictorii Adrian Cerchez şi Robert Hummel şi, nu în ultimul rând, Marian Boboc.
Nu a participat nici presa, aşa că nici Guvernatorul Văii Jiului sau o altă oficialitate nu a fost prezentă la prima şedinţă a cenaclului, şi asta după patru ani de pauză. Poate data viitoare… Despre ceea ce s-a întâmplat acolo veţi putea afla chiar de la sursă.
Organizatorii (organizatorul?) intenţionează să editeze, periodic, o publicaţie a Cenaclului Boema. Nu, nu speranţe se numeşte ea. Speranţele sunt ale altora. Aici, scriitorii şi pictorii vor scrie şi vor contribui fiecare, la editarea unei foi. Nu vor promite, în paginile ziarului, că vor crea locuri de muncă în Valea Jiului, nici nu vor publica mesaje de felicitare din partea autorităţilor. Vor încerca să contribuie, atacând frontal, la reanimarea unei culturi, care, în Valea Jiului, a fost şi ea, ca şi alte sectoare de activitate, predată politicului.
În finalul întâlnirii, scriitorul Mircea Andraş i-a înmânat lui Aron Dumitrescu, gazda întâlnirii, primul produs zămislit sub acoperişul Restaurantului Românesc: Aici, poeţii ce poposesc/ Constată cu speranţă vie:/ Restaurantul Românesc/De astăzi are… poezie.
Şedinţe, şedinţe. Recenzii la rece şi la cald
Practic, din februarie 2003, au reînceput cu regularitate şedinţele Cenaclului Boema. Pentru o mai bună înţelegere citesc, cătot suntem la restaurant, „meniul” tip al unei şedinţe de cenaclu. Şedinţa era anunţată prin presă (alături ne-au fost mereu Gazeta Văii Jiului şi Săptămâna Văii Jiului) şi prin afişe. Toate şedinţele Cenaclului Boema au fost publice. De aceea, uneori, mai inter-relaţionau cu cenacliştii/ cenaclierii şi musafiri mai mult sau mai puţin competenţi într-ale literaturii. După amiaza, cenacliştii se adunau în salonul mare, de jos, al Restaurantului Românesc (am renunţat la intimul separeu din două motive: fumul prea dens şi numărul în creştere al participanţilor), pregătiţi cum se cuvine de şedinţă. De obicei, citea câte un singur cenaclist; au mai fost şi şedinţe în care au citit doi scriitori. Cel care citea avea parte de o recenzie la rece – scrisă cu ceva timp înainte de un alt cenaclist (dacă am face un clasament al recenziilor, primele locuri ar fi ocupate de Gilbert Danco, Ion Hirghiduş, Elisabeta Bogăţan) – şi de altele – la cald – ale cenacliştilor care ascultau poemele. Când era prezent Mircea Andraş, şedinţa se încheia obligatoriu cu o epigramă (sau mai multe) inspirată/ e de cele citite. Când Mircea Andraş lipsea din motive de… uitare şi supărare, citea epigrame celălalt umorist al cenaclului, Gheorghe Niculescu. După încheierea şedinţei, urma partea a doua, neoficială, unde discuţiile şi planurile literare continuau la un pahar-două-trei… Aici Aron Dumitrescu ajutând cu generozitate literatura română.
Au citit poezii în Cenaclul Boema, din februarie 2003: Ioan Dan Bălan (recenzat de Ion Hirghiduş), Mircea Andraş (recenzat de Marian Boboc), Gilbert Danco (recenzent – Elisabeta Bogăţan), Ion Hirghiduş (recenzat de Gilbert Danco), Ionela Diaconu (recenzată de Gilbert Danco), Ion Pascal Vlad (referent – Gilbert Danco), Mircea Bujorescu şi Gheorghe Niculescu (recenzenţi – Gilbert Danco şi Ion Hirghiduş), Marian Boboc (referent – Gilbert Danco), Răzvan Necreală. Au citit proză Ludovic Peter (recenzent Gilbert Danco), Ciprian Dîrjan (tot Gilbert Danco a executat şi critica), Ion Hirghiduş (recenzent – Gilbert Danco), Ionela Diaconu recenzent – Gilbert Danco) aforisme – Valeriu Butulescu (recenzent – Ion Hirghiduş), eseuri – Oana Portasă şi Ana Maria Dobriţoiu (eleve ale Liceului Teoretic Mihai Eminescu Petroşani) şi, nu în ultimul rând, dr. Dumitru Gălăţan Jieţ (care a lecturat Ielele – un fragment din volumul Credinţe populare şi superstiţii în satele din estul Văii Jiului). Tot la cenaclu, a imortalizat pe hârtie personaje boeme tânărul grafician Mihai Bâgu.
Invitaţi la Boema. Deplasări
În afara scriitorilor din Valea Jiului, au mai lecturat la Cenaclul Boema Eugen Evu, Ovidiu Băjan şi Marius Vlad (Hunedoara), Ion Popescu-Brădiceni (Tg. Jiu), Isidor Chicet (Drobeta Turnu Severin), Ionel Buşe, Jean Băileşteanu şi Ioan Lascu (Craiova), Valentin Taşcu (Cluj-Napoca); unii dintre ei şi-au lansat la cenaclu şi volumele.
Membrii Cenaclului Boema au participat la mai multe ediţii ale Festivalului Sensul iubirii şi ale Târgului de carte – manifestări organizate de scriitoarea Ileana Roman la Drobeta Turnu Severin, la Festivalul de poezie Emia – organizat la Deva şi Roşcani de poeta Paulina Popa ori la Hunedoara (unde, la Galeriile de artă a avut loc o zi a Boemei). Boemii au mai participat şi la o şedinţă a Cenaclului Uniunii Scriitorilor – filiala Cluj, când a citit chiar o jună şi foarte talentată poetă boemă, Ionela Diaconu.
O ultima întâlnire a cenacliştilor jieni până la lungă şi binemeritată pauză s-a desfăşurat sâmbătă 15 iulie 2006, la Art Clubul petroşenean (al Sindicatului Liber al Exploatării Miniere Livezeni, preşedinte – ing. Adrian Jurca), în cadrul festivalului lui Ion Barbu – Petrila, periferia culturală europeană. A avut loc un recital poetic, la care au participat, în afara poeţilor boemi, şi poeţii Emil Brumaru, Petre Stoica şi Adrian Alui Gheorghe.
Cenaclul Boema – sub egida Uniunii Scriitorilor
În urma unei vizite de lucru a d-lui Gabriel Chifu, la Lupeni, – pe atunci, preşedinte al filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, acum, vicepreşdintele U.S.R., Cenaclul Boema fiinţează din august 2005 sub egida acestei reprezentative instituţii. De altfel, relaţiile cu scriitorii din Oltenia au fost mai mult decât cordiale, unii dintre membrii filialei oltene a U.S.R. participând la şedinţele Boemei, între aceştia distingându-se Ioan Lascu şi Isidor Chicet. Revistele Ramuri, Răstimp, (care şi-au deschis cu generozitate paginile scriitorilor din Cenaclul Boema) şi Autograf MJM au fost lansate de nenumărate ori la Petroşani.
Colocvii, anchete, conferinţe, proiecte. Junii boemii. Frumoasele zile boeme. La Petroşani
Tot Cenaclul Boema a iniţiat anchetele în Valea Jiului apar cărţi prost scrise?, Ce este un poet?, colocviul Scriitorul şi puterea locală (chiar în pragul alegerilor locale).
Cenaclul Boema, fiind din păcate singurul cenaclu activ din judeţul Hunedoara, nu a neglijat nici tinerii, lansând în revista sa un proiect ambiţios – Junii boemi. Meritul pentru punerea în practică a acestuia îi aparţine scriitorului Gilbert Danco, care, ca profesor, a ştiut să identifice junii talentaţi la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Petroşani.
Pe 23 martie 2006, la „sediul” Boemei, la Restaurantul Românesc, are loc o seară românească, Isidor Chicet susţinând o conferinţă despre Dragobete şi alte obiceiuri de primăvară.
În aprilie anul acesta, la Casa de marmură a Primăriei Petroşani, au început Frumoasele zile boeme. La Petroşani, eveniment centrat pe viaţa şi opera scriitorului petrilean Ion D. Sîrbu. A doua zi a fost la fel de boemă şi la fel de frumoasă, dar de data aceasta la Restaurantul Românesc, o seară în care Ioan Lascu a vorbit despre manele-antimanele. Fetele şi băieţii de la Liceul de Informatică Petroşani (pregătiţi de profesorii Mihai Barbu şi Roxana Filip) au debutat şi ei la cenaclu, într-un interesant show, intitulat Bă, tu ştii ce-a zis Baudelaire?, centrat pe poezia nouăzecistă (majoritatea elevilor-recitatori fiind născuţi, atenţie mare!, chiar în 1989).
(In)amicii boemei
Nu ar fi drept să nu-i amintim în acest istoric al Cenaclului Boema, pe aceia care i-au fost alături, între anii 2003-2006, nu mulţi, dar inimoşi: dr. Gheorghe David – primar al Petroşaniului între 2000 – 2004. ing. Aron Dumitrescu (patronul Restaurantului Românesc), ing. Adrian Jurca (preşedintele Sindicatului Liber E.M. Livezeni), Cornel Resmeriţă – primarul municipiului Lupeni, dr. Octavian Popescu, Dan Codrea – directorul Săptămâni Văii Jiului, Cătălin Docea – directorul Gazetei Văii Jiului şi ing. Haralambie Vochiţoiu.
Tipărituri boeme. Generaţia interzisă şi (Con)texte.
Dacă înainte de 1989 a fost tipărit doar un singur număr al revistei Cenaclului Panait Istrati (în 4 pagini), Caiete subterane, după decembrie 1989, situaţia publicaţiilor cenaclului (sau al publicaţiilor unde scriu cenacliştii) se schimbă.
La 1 octombrie 1994, iese de sub tipar nr. 1 al publicaţiei Generaţia interzisă, supliment cultural al săptămânalului Abataj (director – Petre Braiţ; redactor şef – Marian Boboc). În acest prim număr în 4 pagini e publicat pe prima pagină, un document „programatic”, uşor naiv, teribilist (ca orice manifest) şi… poetizat Al doilea manifest al „Boemei”. Oare câţi dintre boemi şi-l mai amintesc astăzi?: 1. Cenaclul „Boema” este o grupare artistică, eterogenă din punct de vedere biologic, cât şi estetic; 2. Cenaclul Boema nu respinge ideea de grup, promoţie, generaţie literară. Cenaclul „Boema” nu respinge nimic. Nu contestă direct ierarhii/ scări literare, posturi sau posturi ministeriale, editoriale; 3. Publicaţia cenaclului „Boema” s-a numit, se numeşte şi se va numi „Generaţia interzisă”; 4. Cenaclul „Boema” se vrea apa, aerul şi soarele literaturii din Valea Jiului. Se vrea pentru că este; 5. Cenaclul „Boema” refuză ideea provincialismului, susţinând-o, propunând-o, impunând-o; 6. Cenaclul „Boema” este deschis non-stop acelora care cred că au ceva de spus pe hârtia eternităţii clipei; 7. Cenaclul „Boema” nu refuză programatic politicul şi socialul; 8. Cenaclul „Boema” are ca doctrină doctrina boemei; 9. Cenaclul „Boema” îi recunoaşte ca membri de onoare pe Diogene, Francois Villon, Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru; 10. Cenaclul „Boema” crede în eternitatea discuţiilor la cafenea, în fumul ridicându-se din casele dărăpănate, în alcoolul biciuindu-ne venele, în hârtia îngălbenită de soare, în femeile din ce în ce mai frumoase. Şi mai rare… 11. Cenacliştii din „Boema” nu se ceartă pentru femei la beţie.
După primul număr, au mai apărut încă 4 numere din Generaţia interzisă, ultimul, nr. 5, în 16 pagini, fiind tipărit în mai 1996, fiind „o ediţie deosebită dedicată Festivalului de Literatură” Aici ne sunt visătorii. Merită amintită şi ediţia specială a Generaţiei interzise, în fapt un consistent şi bine ilustrat Dosar I.D. Sîrbu, tipărit în februarie 1996.
Boemii au uitat, se pare, conţinutul punctului 3 din Al doilea manifest al Boemei – publicaţia cenaclului „Boema” s-a numit, se numeşte şi se va numi „Generaţia interzisă” – pentru că în februarie 2003 înfiinţează o altă publicaţie a cenaclului: (Con)texte – botezată aşa de Gilbert Danco. Iată ce scria chiar „naşul” acesteia, Gilbert Danco: (Con)texte – titlu pe care publicaţia Cenaclului Boema l-a primit după îndelungi tergiversări amicale, dar, mai ales, după momente prelungite de transpiraţie şi inspiraţie din partea membrilor cenaclişti – se vrea a fi, înainte de toate, o adunătură de texte compuse ad-hoc, pe parcursul desfăşurării şedinţelor lunare ale grupului nostru.
Ne-am oprit asupra acestui titlu pentru că el exprimă, cu modestie, o încercare de a contextualiza discuţiile noastre, piesele literare, mai vechi sau mai noi, prezentate în timpul şedinţei, dar şi o combinare între textele acestea şi imaginile pe care prietenii noştri pictori le execută pe loc.
În definitiv, ne-am propus un experiment care se bifurcă: ne gândim, pe de o parte, la modul în care mai poate funcţiona un cenaclu în momentul în care vremea cenaclurilor s-a cam sfârşit şi, pe de altă parte, experimentăm o tentativă de revistă compusă în 2-3 ore. Bineînţeles că o revistă e „compusă” în 2-3 ore, dar bucătăreala unei publicaţii (culegerea textelor, punerea lor în pagină, scanarea, corectura) mai durează ceva timp; nu doar câteva ore…
Musai de menţionat: tiparul câtorva ediţii din (Con)texte a fost plătit din donaţiile membrilor cenaclului. Apoi, datorită bunăvoinţei răposatului primar dr. Gheorghe David, Primăria Petroşani a achitat tiparul din 2003 până la numărul 31 (februarie-martie 2006). Subliniez că munca boemilor şi, mai ales, a tehnoredactorului Doru Deoanca – amicul de la calculatoare al boemilor -, a fost absolut benevolă, cum s-ar spune: în folosul comunităţii. (Con)texte a apărut în 4, 8 şi 12 pagini.
Festivalul Aici ne sunt visătorii. Premiile Boema
În 1993, Petre Braiţ – prim-vicepreşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului – hotărăşte, împreună cu Cenaclul Boema, organizarea unui Festival Naţional de Literatură. Titlul l-a găsit poetul Cîmpeanu, răspunzându-i peste timp lui Alexandru Vlahuţă („Unde ni sunt visătorii?”): Aici ne sunt visătorii! În februarie 1993, are loc un concurs naţional de poezie (din juriu fac parte Bedros Horasangian, Alexandru Vlad, Florin Iaru, Vasile Gogea, Liviu Antonesei şi Mihai Ursachi; juriul nu-şi va schimba componenţa în cei 4 ani de desfăşurare a festivalului), vernisajul Expoziţiei universale de poezie M. Boboc şi dezbaterea cenaclistă Şi Eminescu a fost cenaclist… (cu participarea Cenaclului şi redacţiei revistei clujene Echinox).
Anul 1994 avea să fie anul unui festival-maraton. Ediţia a II-a a Festivalului „Aici ne sunt visătorii”, al cărui co-organizator a fost Cenaclul Boema, alături de Liga Sindicatelor Miniere „Valea Jiului”, avea să se desfăşoare o săptămână! De luni, 17 ianuarie, până sâmbătă, 22 ianuarie. Un program dens şi variat: expoziţia de caricatură a lui Adrian Cerchez, lansarea volumelor în absenţa unui personaj de Eugen Curta, Scutul lui Perseu de Mircea Bârsilă, Coborârea din tablouri de Gheorghe Izbăşescu, Exil în oraşul imperial de Ion Radu Văcărescu, Apocalipsa de carton şi Urechea de cârpă de Nichita Danilov, Documentele haosului de Daniel Corbu, de-a iubirea de Marian Boboc, E toamnă printre femei şi în lume de Adrian Suciu, Contrar aşteptărilorde loan Lascu, Călătorie prin vârstele Văii Jiuluide I. Velica şi C. Schreter, Proiect de tratat eros de Petre Ţuţea (volum prezentat de Vasile Gogea). Odată cu volumele, s-au lansat şi revistele de cultură a redacţiilor prezente la festival. Înainte de lansare, în fiecare dimineaţă, un colocviu: Dacă este oportun să faci binele cu de-a sila (tema colocviului a fost propusă de revista Euphorion din Sibiu), Reconsiderarea scării de valori a literaturii contemporane (temă propusă de redacţia revistei Arca din Arad), Literatura şi societatea civilă (temă propusă de revista Vatra din Tg. Mureş), Astra şi recuperarea memoriei (temă propusă de revista Astra din Braşov). În afară de manifestările de mai sus, în fiecare zi au avut loc proiecţii de filme din Basarabia, în cadrul Săptămânii filmului moldovenesc. Mai menţionez, în treacăt, că volumele şi revistele erau achiziţionate de organizatori şi oferite cu autograf de autori, gratuit, oamenilor şi instituţiilor Văii Jiului. La a doua ediţie au participat circa 80 de invitaţi.
A treia ediţie a Festivalului Aici ne sunt visătorii, desfăşurată în 1995, a cuprins o expoziţie de fotografie artistică a lui Liviu Gherghin, obişnuitul concurs de proză scurtă, eseu şi reportaj, colocvii (cu temele Refuzul ca formă de avangardă, Intelectualul de„provincie”, Boema degradantă/ degradată). Au fost lansate volume (Ulisse al oraşului de Gheorghe Izbăşescu, Pauză de o ţigară/ Eu nu oblig pe nimeni să mă asculte de Liviu Măţăoanu şi Sorin Durdun, înscenarea şi alte texte de Dumitru Ţepeneag, Falsul Dimitrie şi E închis, vă rog, nu insistaţi de Dimitrie Crudu, Căderea stelelor în Babilon de Salah Mahdi, Zăpada anului unu de Gheorghe Mocuţa, Patru plus îngerul de Dan Giosu, Familia sau echilibrul indiferent de Iustin Panţa, Melancolii retorice de Ion Radu Văcărescu, şi Dhea de Volodia Macovei) şi reviste (Calende, Zburătorul, Poesis, Euphorion, Echinox). În total, au răspuns invitaţiei 35 de scriitori. La această ediţie, s-a decernat pentru prima oară premiul Boema, laureatul fiind poetul Ion Mureşan (Cluj). Acum, s-a stabilit şi „regulamentul” de decernare a premiului Boema: laureatul ediţie precedente îl nominalizează pe câştigătorul la zi.
Între 22 şi 24 februarie 1996, are loc la Petroşani, Lupeni şi Petrila cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Aici ne sunt visători. Primul colocviu s-a desfăşurat la Clubul sindicatului Petrila şi a avut ca temă Lumea şi Valea lui I.D. Sîrbu, asta după ce a fost inaugurată Casa memorială I.D. Sîrbu. La Petrila au fost lansate volumele Lupul şi Catedrala de I.D. Sîrbu, La inima fermecată de Florin Şlapac, revista Tomis, prezentate de Dan Perşa; Ciroze de Florin Oancea, Ierarhiile pergamente – cinci poeţi sătmăreni şi revista Poesis – prezentate de George Vulturescu; Legendele Văii Jiului prezentate de Elisabeta Bogăţan, revista Calende prezentată de Nicolae Oprea şi Generaţia interzisă.
Vineri, 23 februarie, caravana visătorilor a poposit la Clubul sindicatului din Lupeni. Dimineaţa s-a discutat despre literatura de sertar şi I.D. Sîrbu, iar după-amiaza, în biblioteca Clubului s-au lansat: Klein de Mihai Ignat, Dicasterial de Viorel Marineasa, Naufragiul de Dinu Zarifopol şi revista Timpul (prezentate de Liviu Antonesei), Dragoste&armură de Romulus Bucur şi revista Arca – prezentate de Gheorghe Mocuţa. Sărmanele duminici de Clara Mărginean – prezentată de Marian Boboc şi revista Orizont – prezentată de Viorel Marineasa.
Sâmbătă dimineaţa, la Casa de cultură din Petroşani, a avut colocviul Ethosul literar la I.D. Sîrbu. Seara iar lansări: Dilema unui fruct de Horaţiu Baciu, revista Euphorion, Cuptorul cu microunde de Radu Ţuculescu, revista Vatra, Lecturi bacoviene de Ioan Milea, Adameva de Paul Goma, Pătratul umbrei de Dan Giosu, revista Zburătorul, Melodrama realului de Gheorghe Izbăşescu şi volumele apărute în Biblioteca Abataj: Scrisori din delira de Constantin Cîmpeanu, Pery Physeos de Volodia Macovei şi prima putere în pat de Marian Boboc.
La ultima ediţie a Festivalului Aici ne sunt visătorii, căci în 1996 a fost ultima, au fost prezenţi în Valea Jiului: Bedros Horasangian, Florin Iaru, Mircea Dinescu, DinuAdam, Clara Mărgineanu, Letiţia Guran, Tudor Octavian, Nicolae Prelipceanu, Nicolae Oprea, Dumitru Augustin Doman, Mircea Bârsilă, Gheorghe Mocuţa, Romulus Bucur, George Vulturescu, Salah Mahdi, Eugen Vintilă, Aurel Pantea, Alexandru Vlad, Ion Mureşan, Ioan Milea, Mihai Dragolea, Ioan Muşlea, Mircea Oliv, F. Gheorghe Izbăşescu, Mihai Ignat, Vasile Gogea, Dumitru Crudu, Dan Perşa, Florin Oancea, Liviu Antonesei, Dan Giosu, Cătălin Mihuleac, Radu Părpăuţă. Tot cu acest prilej, Ion Mureşan i-a decernat premiul Boema poetului Dan Giosu. încă un an de festival dacă ar mai fi fost, am fi putut vorbi de un cincinal de boemă festivalieră. Dar n-a fost să fie.
Pomelnicul boem nu ar fi complet dacă nu aş aminti şi numele lui Sterian Casapu, liderul ortacilor de la Mina Dâlja, care, pe parcursul ultimei ediţii, a fost peste tot. Mai ales acolo unde era nevoie…
„Valea scrierii”
În 2006 apare antologia Cenaclului Boema din Valea Jiului – „Valea scrierii”.
Trebuie să mărturisesc că titlul îi aparţine scriitorului Alexandru Vlad (din păcate, mutat şi el la Domnul), care mi l-a sugerat. Un titlu numai bun pentru o antologie a unor scriitori din Valea Jiului. Drept pentru care îi mulţumesc.
În această antologie îşi dau întâlnire prozatori şi poeţi din mai multe generaţii, dacă nu literare, atunci biologice sigur.
Majoritatea textelor au fost citite în Cenaclul Boema în intervalul 2003-2006 şi/ sau publicate în singurele reviste de cultură/ literatură Orizont lupenean şi (Con)texte. Valea scrierii este prima antologie de literatură realizată în Valea Jiului, după 1989. Majoritatea celor prezenţi sunt membrii Cenaclului Boema sau premiaţii Cenaclului Boema (vezi Proiectul Junii boemi; premiile Boema au fost reluate după 1996 şi acordate în 2004 poetului hunedorean Ovidiu Băjan, iar în 2005 – poetului Ioan Lascu).
Cenaclul Boema reunea în 2006 scriitori din aproape toată Valea Jiului (minus oraşul Aninoasa). Din Lupeni: Corneliu Rădulescu şi Gheorghe Truţă, din Uricani: Ion Hirghiduş, Gilbert Danco şi Gheorghe Niculescu; din Vulcan: Stelian Ologu; din Petroşani: Marian Boboc, Constantin Cîmpeanu, Valeriu Butulescu, Isidor Chicet, Mihai Barbu, Ion Pascal Vlad, Mircea Bujorescu, Florentina Manţog şi Ludovic Peter; din Petrila: Mircea Andraş, Petre Braiţ, Ciprian Dîrjan, Felicia Neagu, Ionel Zmău, Dumitru Gălăţan-Jieţ şi Ilie Pintea.
În capitolul Junii boemii: i-am cuprins pe 5 foşti liceeni la Liceul Teoretic Mihai Eminescu; 3 dintre aceştia studenţi (Ionela Diaconu, Răzvan Necreală, Valentin Bura – domiciliat în Noua Zeelandă, singurul dintre juni care este autorul unui volum de versuri – în ultimă instanţă) şi doi absolvenţi de Universitate (Amalia Burulea la Bucureşti şi Marc D. Jura la Sibiu). Celor 5 foşti liceeni, am mai adăugat-o pe Loredana Cristea – elevă în clasa a XII-a a Liceului de Informatică din Petroşani, deja autoarea a două volume de versuri: Ciorapii mei negri de plasă şi Româncă, marcă înregistrată.
Până când vor debuta cu un volum propriu, debutează în prezentul volum colectiv: Ludovic Peter, Ciprian Dîrjan, Petre Braiţ, Ionel Zmău, Ilie Pintea, Stelian Ologu, Ionela Diaconu, Marc D. Jura, Amalia Burulea şi Răzvan Necreală. întrucât Mircea Bujorescu a mai fost prezent în diverse antologii înainte de ’89 nu-l putem aronda debutanţilor.
„Boema” – alături de „Rosa Multiflora”
Chiar dacă nu au mai avut loc de ani buni şedinţele tradiţionale, numele Cenaclului „Boema” nu a dispărut din vocabularul cultural al Văii Jiului.
Cenaclul „Boema”, alături de Asociaţia Culturală „Rosa Multifora”, a (co)-organizat mai multe evenimente culturale, dintre care amintim „Toamna Bobocului” – festival de autor (30 noiembrie 2013), colocviul „Ion D. Sîrbu – posteritatea scriitorului – 95 de ani de la naştere, 25 de ani de la moarte” (în lunile iulie şi decembrie 2014).
Pentru reuşita acestor manifestări trebuie subliniat efortul depus de Costel Avram – preşedintele Asociaţiei Culturale „Rosa Multiflora”.