Mircea Bobora a obţinut promisiunea unei vizite de la comisarul european Corina...

Mircea Bobora a obţinut promisiunea unei vizite de la comisarul european Corina Creţu

Timp de citire: un minut

Participând ca invitat la simpozionul medical de la Petroşani, săptămâna trecută, Mircea Bobora, şeful Consiliului Judeţean Hunedoara, a subliniat, referindu-se în special la managementul spitalelor, şi în general la administraţiile locale, că treabă trebuie să facă mai ales cu fonduri europene. Practic, să ceară mai puţin de la judeţ, şi să scrie mai multe proiecte.

Pentru că iţele fondurilor europene par să fie tare încâlcite chiar şi pentru şeful CJH, acesta, în urma unei întâlniri cu comisarul european pentru politici regionale – Corina Creţu și Daciana Sîrbu, europarlamentar, alături de Gheorghe Ile, a insistat asupra unei vizite în judeţ, chiar şi în Valea Jiului, pentru consultanţă pe acest subiect, chiar de la persoanele cele mai bine informate.

Promisiunea a venit din partea europarlamentarului, dar pentru la toamnă. Până atunci trebuie realizate toate demersurile necesare promovării unor noi proiecte locale și zonale.

Bineînţeles, este mai util să cerşim două-trei ore de întrevedere faţă în faţă cu un comisar european, decât să se fi continuat proiectul iniţiat de guvernul Cioloş, al birourilor de asistenţă tehnică pentru zonele industriale defavorizate, şi finanţării cu prioritate a proiectelor de dezvoltare regională cu bani europeni.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii