Marian Boboc vă prezintă LECTURI LA ±19°C: / ​​​​​​​Viața unui social-democrat fără...

Marian Boboc vă prezintă LECTURI LA ±19°C: / ​​​​​​​Viața unui social-democrat fără mormânt: Gheorghe Ene Filipescu

Timp de citire: 3 minute

 Cel mai mic fiu al său și-a făcut stagiatura de medic la Uricani

 

Cuscru al poetului Ion Pillat, Gheorghe Ene Filipescu este nu doar meșteșugar cizmar de elită (pantofii săi sunt premiați la saloane internaționale internaționale de profil!), ci și un social-democrat ghinionist. De ce? Pentru că e condamnat de două regimuri. Desigur, nu pentru găinăriile financiare pentru care sunt băgați la zdup politicienii în zilele noastre, ci pentru convingerile sale politice, socialiste de la un capăt la celălalt al vieții sale. Pentru politicianul zilelor noastre care schimbă fără resentimente macazul doctrinei, funcție de interese și… misiune, așa ceva, nu se există.

Regimul „burghez” este mai milos, condamnându-l pe Ene Filipescu doar la câteva zile, pentru implicarea sa în răscoala țăranilor din 1907.

Necruțător, ca să nu spun criminal, se dovedește regimul comunist în 1952, care condamnă pe social-democratul Filipescu pentru: „crimă de înaltă trădare”, „crimă de surpare a ordinii constituționale”, „delictul de uneltiri contra ordinii sociale”, „crima de complot în scop de trădare, de surpare a ordinii constituționale și de răzvrătire”. Ene Filipescu nu apucă să-și ispășească anii grei de temniță, pentru că își dă sfârșitul, bolnav de TBC, la pușcăria din Tg. Ocna. Aici este îngropat într-o groapă comună. Această sfârșit tragic îi inspiră nepoatei sale, Monica Pillat, titlul biografiei pe care a publicat-o în acest an la Editura „Humanitas”: „Bunicul meu fără mormânt: Gheorghe Ene Filipescu”.

Filipescu a scris o cărticică, sugestiv intitulată „Un glas din popor către oamenii superiori”, tipărită la Tipografia ziarului „Univers”, cu mesajul emoționant al unui om obișnuit către cei considerați de el în fruntea ierarhiei sociale. Interesantă e definiția pe care Ene Filipescu o dă omului superior: „Socotesc om superior pe oricine în domeniul profesiunii sale caută să-și ridice cunoștințele mai sus de unde le-a găsit la începutul carierei sale, fie în activitatea publică, fie în activitatea de toate zilele: comerciant, industriaș, care a căutat să-și dezvolte industria și comerțul la nivelul celor a semănătoare din Occident”.

Pe cel mai mic dintre cei 4 copiii săi, Alin Teodor (Ninel), medic chirurg maxilo-facial, drumurile vieții l-au adus și în Valea Jiului, mai precis la Uricani, unde și-a făcut stagiatura. Din portretul realizat de nepoata sa Monica Pillat, aflăm câteva amănunte din biografia lui Alin Teodor Filipescu:

„Ninel, cel mai mic dintre frați, avea tenul deschis ca al mamei sale și zâmbetul ei, iar când era tânăr silueta lui de atlet, părul șaten-auriu cârlionțat, profilul de zeu grec mi se asociau cu imaginile antice din albumele de artă. Locuia în casa părintească, de unde a lipsit doar în timpul stagiului făcut la Uricani, pe Valea Jiului, așa că am putut de mic copil să fiu în preajma lui.

Era pasionat de muzica de operă și asculta cu nesaț la radio arii interpretate de cântăreții lui preferați: Franco Corelli, Jussi Björling, Maria Callas, Mario del Monaco, RenataTebaldi, Mario Lanza. (…) Ninel era mai puțin expansiv decât surorile lui, dar avea un farmec nespus și atunci când tăcea. Avea mâini subțiri cu degete suple, ca de pianist, cu care făcea complicate operații de chirurgie maxilo-facială. Când intra în saloane, la contra-vizite, însoțit de alaiuri de studenți și colegi, fețele pacienților se luminau și puteai simți cum își rezumau sufletele de el, căci știa, cu un cuvânt sau cu un simplu gest de caldă umanitate, să le alunge neliniștile ori să le aline suferința. Printre preocupările lui de cercetător. Cea mai de seamă a fost să pună la punct un tratament de calmare a nevralgiilor de triagemen. Experimentele și studiile în acest domeniu s-au bucurat de prețuire internațională”.

Pe băiatul cel mare, Bibi, viața l-a dus tocmai la antipozi, în Australia, după o ce a studiat la Universitatea din Charlottenburg.

Cred că și social-democrații zilelor noastre (și nu doar ei…) ar putea citi cu  folos această carte, emoționantă, plină de învățăminte. Lectura nu a ucis pe nimeni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii