Primul dintre proiectele lui Buhăescu pe acest an este pe cale de a se îndeplini.
Primarul de la Uricani spunea că vrea neapărat să rezolve problema modernizării grădiniţei de la Câmpu lui Neag anul acesta, dar totul depindea de alocările bugetare. Banii pentru finanţarea lucrărilor la grădiniţa de la Câmp au fost aprobaţi încă din 2015, dar programaţi la plată abia anul acesta. Imediat ce s-a aprobat şi promulgat bugetul de stat, primarul a şi demarat acţiunile pentru realizarea acestui obiectiv.
Ieri a fost scos la licitaţie contractul ce prevede serviciile de proiectare, asistenţa tehnică şi execuţia de lucrări pentru acest obiectiv.
Construcţia ce se doreşte a se reabilita a avut în trecut destinaţia de cămin cultural al fostei comune Câmpu lui Neag, a fost edificată între anii 1970-1976, şi a aparţinut mai întâi comunei Câmpu lui Neag, iar după ce localitatea a fost unită cu Uricaniul, s-a preluat în administrare şi căminul. După ce şcoala veche a fost dărâmată, elevii şcolii gimnaziale cu clasele I-IV au fost mutaţi în acest imobil, corpul de clădire fiind împărţit în trei instituţii separate, având amenajate intrări separate pentru fiecare instituţie în parte. În prezent, în clădire mai funcţionează şi o grădiniţă, cu acces separat faţă de şcoală. Clădirea pentru învăţământ preşcolar şi şcolar nu beneficiază de fluxuri sanitare separate, lucru incomod pentru elevii de şcoală, care trebuie să vină în clădirea grădiniţei pentru a merge la baie.
Se propune demolarea centralei existente, ce este ataşată clădirii principale, realizarea unei construcţii care să cuprindă centrala termică şi grupul sanitar în locul centralei provizorii, realizarea de rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. La nivelul etajului se va desfiinţa grupul sanitar al educatorilor prin demolarea pereţilor de compartimentare din gips-carton existenţi şi se va crea un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilităţi. La parter, în boxa de curăţenie existentă se va amenaja grupul sanitar al educatorilor. Balconul de la etaj va fi demolat. Se va executa o scară exterioară, de evacuare. Ferestrele se vor lărgi. Clădirea va fi reabilitată termic prin placarea pereţilor exteriori. Pentru facilitarea accesului din sala de sport în sala de clasă se va crea un gol de acces.
Stabilirea constructorului va avea loc în luna martie. Dacă nu există contestaţii, lucrările ar putea demara în această primăvară. Ele au termen de finalizare 10 luni de la data emiterii ordinelor de începere a lucrărilor, incluzând proiectarea. Valoare estimată a investiţiei este de 711.932 lei, fără TVA.