Pe 9 septembrie clopoțelul va anunța deschiderea noului an școlar în parc pentru elevii care învăță la școlile din Petroșani. Festivitatea de deschidere în acest mod era o tradiție, sistată în pandemie, dar care este reluată. Pentru profesori va fi mai ușor, iar pentru elevi mai plăcut, în special pentru cei care nu așteaptă atât de mult începerea școlii.
Debutul noului an școlar este de fiecare dată motiv de sărbătoare. Bucuria revederii cu doamna îndrăgită sau colegul de bancă este aparte. Pentru a fi în ton cu starea celor mici, administrația din Petroșani a decis, alături de directori instituțiilor de învățământ, ca anul acesta să se reia tradiția, oprită în pandemia, iar școala să înceapă în parc. Astfel, copiii de grădiniță, elevii de gimnaziu și chiar liceenii, pe 9 septembrie, dimineața la ora 10, sunt așteptați în parc.
„Am stabilit alături de directorii instituțiile de învățământ de pe raza municipiului Petroșani ca festivitatea de deschidere a noului an școlar să o reluăm în parc. Va avea loc luni, 9 septembrie, la ora 10. Toate școlile și grădinițele din municipiul Petroșani vor avea festivitatea de deschidere în Parcul Central Carol Schreter. Nu mai mergem la fiecare școală, reluăm această tradiție pe care noi o aveam înainte de pandemie și care este una foarte frumoasă. O reluăm acum, iar ideea este venită de la domnii și doamnele directori, pentru că este mai comod pentru toată lumea, și și pentru elevi mai frumos”, a spus primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.
Debutul unui nou an școlar vine de fiecare dată unul emoționant, mai ales pentru copiii care vor trece pentru prima dată pragul școlii sau al grădiniței. Părinții sunt și ei mai sensibili în acea zi, și multora le apare o lacrimă în colțul ochiului, la gândul că micuții lor încep o nouă etapă.
Nimeni nu trebuie să lipsească, chiar dacă nu se pun absențe, pentru că la deschidere vor participa și oficialități, dar și un preot care le va spune o vorbă bună la Divinitate și le va da binecuvântarea elevilor, părinților și cadrelor didactice. Doamne ajută!