Odată cu participarea unor sportivi din Republica Moldova la ediţia a III-a din acest an, cursa nocturnă „Parâng Night Challenge” devine internaţională şi va pune la bătaie premii în valoare totală de 5.500 lei. Competiţia de tip „vertical race” va avea loc în Masivul Parâng, în data de 20 februarie, începând cu ora 18:30, şi este organizată de AS Bike&Run Petroşani.
Înscrierile au început cu o lună şi jumătate în urmă, realizându-se online pe site-ul oficial al cursei http://parangulnight2015.bike-run-petrosani.ro/ Participanţii se pot înscrie achitând o contribuţie de participare de 50 de lei până la data de 31 ianuarie, urmând ca după această dată înscrierea să fie 60 de lei, iar în ziua concursului să fie 70 de lei. Organizatorii recomandă înscrierea din vreme.
Fiecare participant va primi un pachet de start care va conţine; un tricou tehnic inscripţionat (special pentru alergare), o pereche de gheare de gheaţă şi zăpadă (dispozitiv ce se aplică peste încălţăminte prevenind alunecarea), un gel energizant, număr de concurs, ace de fixare. La finalul cursei, absolut toţi concurenţii care vor reuşi să termine cursa vor primi câte o medalie şi câte o diplomă de participare. Festivitatea de premiere şi voia bună de după cursă vor avea loc la Pensiunea Bujor de Munte, susţinătorul principal al evenimentului. AS Bike&Run Petroşani efectuează periodic antrenamente de recunoaştere a traseului până la data concursului, pentru o bună pregătire a celor interesaţi.
Loredana JUGLEA