În weekendul care tocmai s-a încheiat, clubul Sântămăria-Orlea a găzduit un frumos turneu „Țara Hațegului Junior’s Cup Indoor”, care și-a propus, în principal, verificarea nivelului de pregătire al copiilor înainte de începerea competițiilor.
La acest mini turneu au participat grupele de vârstă U13 și U11.
Categoria U13: CSO Retezatul Hațeg; CSC Sântămăria-Orlea; ACS Viitorul Șoimuș; ACS Șoimul Băița
Categoria U11: CSC Sântămăria-Orlea; ACS Stars Academy Călan; CSM Dacia Orăștie; ACS Real Sântandrei.
Așteptările au fost cu mult depășite, copiii prezentându-se la un înalt nivel de pregătire tehnico-tactică, precum și mental, dând dovadă de maturitate în luarea deciziilor și munca în echipă.
„Vrem să mulțumim tuturor părinților pentru sprijinul necondiționat pe care ni l-au oferit, pentru încurajările constante oferite copiilor fără de care aceste realizări nu ar fi fost posibile. De asemenea, felicităm toți copiii pentru dedicare, energie și spiritul de echipă demonstrat pe teren. Este o bucurie să vedem cum în fiecare zi deveniți mai buni, nu chiar ca sportivi, ci ca și oameni!”, a fost mesajul clubului organizator.







