Ieri a fost semnat / Al șaptelea contract de finanțare din cadrul proiectului...

Ieri a fost semnat / Al șaptelea contract de finanțare din cadrul proiectului major de reabilitare și modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului 

Timp de citire: 4 minute

Joi, 6 iunie, la sediul Apa Serv Valea Jiului S.A., a avut loc semnarea contractului de lucrări „Reabilitare captare, aducțiune și stații de tratare în Valea Jiului” – Lot 2: VJ-CL-02 „Reabilitarea Stației de Tratare Taia-Petrila”, între Apa Serv (în calitate de beneficiar) și S.C. CORA S.R.L. (în calitate de antreprenor).

Peste 18,5 milioane lei primiți pentru acest proiect de la europeni 
Contractul de lucrări va aduce reabilitarea Stației de Tratare Taia, după rețeta reabilitării, tot cu fonduri europene, a celei mai moderne stații de tratare din România, efectuată în urmă cu câțiva ani, este vorba de Stația de Tratare a Apei Jieț, situată tot pe teritoriul Petrilei.
La începutul acțiunii, doi directori din conducerea „Apa Serv” au adresat câteva gânduri legate de acest important proiect, în care valoarea contractului este de 18.535.440 lei fără TVA, cu un termen de execuție de trei ani de la data semnării contractului.
„Avem bucuria să semnăm al șaptelea contract de lucrări. Știm că acest contract face parte din Programul mare de lucrări intitulat Modernizare infrastructură apă, apă uzată din județul Hunedoara. Este un contract important și vreau să punctez, dacă tot se află prezenți reprezentanți și din partea supervizorului, dar și din partea celor care vor răspunde de acest contract, că odată cu implementarea acestui contract, funcționarea Stației Valea de Pești va fi asigurată, în așa fel încât să nu existe restricții pentru populația care o deservește, anume orașul Petrila și nordul municipiului Petroșani. Totodată, mai vreau să precizez că în proporție de 70% vor fi obiective noi, în timp ce restul, de 30%, vor fi obiective reabilitate cu echipamente noi. De ce se întâmplă treaba asta? Pentru că întregul fluxul tehnologic al Stației Taia va fi modificat, pentru că obiectivul principal este asigurarea unei ape de calitate și o cantitate necesară pentru populație”, a spus directorul general al S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A., Cristian Ionică.
Monica Tarcea, unul dintre directorii instituției, implicată activ la tot ceea ce înseamnă aceste proiecte pe care Apa Serv le implementează în cadrul proiectului integrat finanțat cu bani europeni, l-a completat imediat pe directorul general, ținând să intervină:
„Este un eveniment organizat pentru semnarea contractului de lucrări privind reabilitarea Stației Taia, și face parte din seria de evenimente cu prilejul semnării contractelor de lucrări care aparțin proiectului major. Este a doua stație de tratare unde există lucrări de reabilitare din cadrul proiectului, prima stație a fost Stația Zănoaga. Valoarea contractului este de peste 18,5 milioane lei, și vorbim în cazul de față de un constructor cu o vastă experiență, din ceea ce rezultă din cadrul prezentărilor pe care le-am avut până acum. Sperăm să avem o colaborare și o implementare de proiect bune, desfășurate în termenii contractuali pe care îi semnăm”.
A urmat semnarea contractului dintre cele două părți, din partea Apa Serv semnând directorul general Cristian Ionică, iar de partea firmei S.C. CORAL S.R.L. ce va executa lucrările, antreprenorul Alexandru Bravu.

Obiective noi și obiective ce țin doar de reabilitare în cadrul Stației de Tratare a Apei Taia
Se pot spune multe despre acest proiect ce va aduce la final apă mai de calitate unui oraș întreg, Petrila și unui sfert din municipiul Petroșani. Ne vom rezuma să vă oferim câteva date interesante.
În cadrul obiectivelor noi, de care vorbea directorul Ionică, se vor executa o serie de camere cu reacție rapidă și lentă, decantoare, o stație de recirculare și nămol în exces, o treaptă de post-oxidare cu ozon, o stație de pompare intermediară, un bazin de remineralizare, o altă treaptă – de data aceasta de dezinfecție cu dioxid de clor, un rezervor de apă tratată, o stație de hidrofor, un îngroșător de nămol, o centrifugă, o stație de nămol îngroșat și o alta de pompare supernatant, rețele de incintă, dar și drumuri la exteriorul stației și construcții de platforme, plus alte amenajări exterioare.
De partea cealaltă, obiectivele reabilitate prevăd: un turn de amestec, decantor funcțional, stație de filtre (reconfigurarea stației de filtre pentru filtrare în două trepte: filtrare rapidă pe nisip și filtrare pe cărbune activ granular), o stație de reactivi, o alta de dezinfecție și clădirea administrativă.
Vor dispărea definitiv prin demolare camerele vechi de reacție rapidă și lentă și vechile decantoare.

Bani europeni – atrași ca niciodată în Vale
Finanțarea întregului proiect major, cu o valoare totală de 384.329.650,38 lei, semnat pe data de 19 mai 2017, este asigurată prin finanțare nerambursabilă din Fondul de Coeziune, bugetul de stat și bugete locale, localitățile incluse la aceste ample lucrări de reabilitare și modernizare a rețelelor de apă și canalizare fiind toate cele șase din Valea Jiului, la Uricani fiind luată în calcul inclusiv localitatea aparținătoare Câmpu lui Neag. Ca să se înțeleagă ce înseamnă această finanțare, din Fondul de Coeziune vor veni majoritatea sumelor pentru implementarea tuturor subproiectelor din cadrul proiectului major, mai exact suma totală de 275.186.442,38 lei. De la bugetul de stat va veni până la final suma de 42.087.338,24 lei, în timp ce de la bugetele locale din localitățile beneficiare, de la estul la vestul Văii Jiului vor veni doar 6.474.975,12 lei, o sumă aproape irelevantă față de valoarea totalului proiectului.
În concluzie, acest mare proiect aduce bani în Valea Jiului cât n-au fost aduși, poate, în 20 de ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii