Gâlceava între Romsilva și primării – aproape de sfârșit / Primarul Petroșaniului...

Gâlceava între Romsilva și primării – aproape de sfârșit / Primarul Petroșaniului salută proiectul de lege inițiat de deputatul hunedorean Vetuța Stănescu

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 2 minute

Primarul municipiului Petroșani. Tiberiu Iacob-Ridzi, ne-a declarat joi, 10 martie, că proiectul de lege inițiat de deputatul liberal Vetuța Stănescu, totodată și președintele liberalilor hunedoreni, prin care vor fi deblocate investițiile privind dezvoltarea turismului din cadrul Programului „Schi în România”, unde este inclus și proiectul integrat din Parâng, va rezolva problema terenurilor în litigiu cu Romsilva.

 

Când va deveni lege, va rezolva o problemă spinoasă, cu care primăria și primarul se confruntă de ani de zile, marele proiect integrat legat de dezvoltarea stațiunii Parâng stagnând de ceva vreme din această cauză în primul rând.

„Este vorba despre compensarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier național, terenuri pe care urmează să fie amplasate instalații de transport pe cablu și amenajate noi pârtii de schi. La momentul actual, aceasta este cea mai mare problemă și la acest proiect integrat al nostru am avut cele mai mari bătăi de cap din această cauză. De aceea mă bucur că doamna deputat Vetuța Stănescu și echipa liberală au reușit să introducă în parlament acest proiect de lege atât de util pentru primării. Prin adoptarea acestui proiect de către Parlamentul României, terenurile pe care se amplasează obiectivele necesare realizării acestui Program național Schi în România vor fi exceptate de la compensarea cu terenuri egale ca suprafață și bonitate pentru primării, sau ADI-uri, cum este acum. De la doamna deputat Vetuța Stănescu am înțeles că proiectul acesta a fost adoptat recent de Senat și de-acum se află la Camera Deputaților, urmând să parcurgă pașii legali și la final să fie adoptat și să devină lege promulgată de președintele țării. Este poate vestea cea mai bună a acestui început de an legat de dezvoltarea stațiunii noastre și a turismului local, dar și a turismului Văii Jiului în general și al țării”, ne-a transmis primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

Acest proiect, odată devenit lege, ar ajuta nu doar Petroșaniul, ci și alte localități din Valea Jiului. De exemplu, Petrila, unde, legat de viitoarea stațiune din Șureanu, de ani de zile se trenează proiectul din cauza celor de la „Romsilva” și pretențiilor acestei instituții. Legale, nu zicem ba, numai că o instituție a statului, din cauza unor legi ciudate puse în practică, ține pe loc dezvoltarea unor investiții de către o altă instituție de stat, cum sunt primăriile. Și uite așa, se pierde vremea cu anii! Un proiect util, nimic de zis… Să sperăm că va deveni lege cât mai repede.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii