Noul echipament de joc a purtat noroc echipei Minerul Lupeni.
Dar norocul nu vine niciodată singur. Vine după multă muncă. Minerul Lupeni s-a impus cu 4-2 în fața echipei Ghiroda în stil de mare echipă. În fața a 2.000 de spectatori, Minerul a făcut spectacol și a marcat spectaculos. A fost prima victorie din acest sezon.
Antrenorul echipei Dan Voicu a început în următoarea formulă de joc: Raț(p) (C) -Toma, Creciunesc, Dulap, Doboș, Prem, Marinca Petea, Eshun, Abraham, Moses.
Pe banca de rezerve au luat loc: Tonca, Iepure, Mazilu, Hârsan, Bănceanu, Cercel, Vlad, Mândreci, Ciucurescu.
Golurile au fost marcate de: Friedrich în min 11’ pentru 0-1; Eshun, în min 18’ pentru 1-1
Jichici în min 43’ pentru 1-2; Toma în min 45’ pentru 2-2; Eshun în min 58’ pentru 3-2;
Abraham în min 68’ pentru 4-2.
Cu această victorie, Minerul face un salt important în clasament, bifând în primele trei etape două egaluri și o victorie.







