„La tribunalul din Turnu-Severin, președintele secției a II-a s-a văzut silit să alcătuiască două complete de judecată: unul pentru procesele civile, altul pentru divorțuri. Din 160 de procese câte le avea de judecat în acea zi, 87 au fost procese de divorț.
Nu ne îndoim că cele 87 de procese de divorț au fost amuzante. Căci nimic nu te poate înveseli mai mult decât un divorț – oricât de tragic ar fi el.
Cine s-a gândit să ducă în fața judecății doi soți care vor să se despartă, a avut foarte puțin simț juridic. E drept că până astăzi nu s-a găsit alt mijloc mai bun de a limpezi o ceartă irevocabilă între soți. Divorțul nu este tragic. Este însă foarte dăunător – în două cazuri: când soții au copii, și când statistica divorțurilor crește.
La noi în țară statistica divorțurilor ajunge la cifre mari. Ai putea crede că mergem către o rezolvare radicală a problemei căsniciei și că legislatorii își vor propune în curând să modifice radical instituția aceasta. Legislatorii trebuie să țină, doar, seama de realitățile sociale. Democrația și căsătoria dau greș în țara românească?
Totuși căsătoria nu este un regim de import. După câte știm, moșii și strămoșii noștri l-au ținut totdeauna în onoare. L-au suportat (fie și cu eroism!) totdeauna. Nu numai atât. Căsătoria este o instituție eroică a întregei lumi civilizate. Care este deci cauza avalanșei de divorțuri?
Noi credem că între democrație și divorț este mai multă apropiere decât între elefant și chestia poloneză. Căsătoria a fost, de când e ea, protejată de stat. Cascada de divorțuri coincide aproape, în țară la noi, cu începutul binefacerilor sistemului de guvernământ al libertăților zise democratice. Românul s-a văzut deodată înzorzonat de libertăți. Trebuia să facă ceva cu fiecare din aceste libertăți. Trebuia să le aplice. Și a căutat să le aplice cum s-a priceput mai bine. Femeia de asemenea, fiind și <<rea de muscă>> și-a luat ulița în cap.
Astăzi divorțurile sunt bucuria satelor. Înainte nevasta mai suporta câte o bătaie, bărbatul înghițea cicăleli, dar până la urmă totul se sfârșea bine. Copiii creșteau, își făceau casa lor. Baba și cu moșul puteau să se despartă. Era prea târziu, ajungeau la divorț tocmai când se învățau să trăiască împreună.
Din cele 87 de divorțuri de la Turnu-Severin, jumătate trebuie să fi fost pornite din fleacuri și venite de la țară. Omul are drept de vot, și votează contra nevestii”.
[„Curentul”, anul X, nr.3298, București, 7 aprilie 1937].