Drept la replică

Drept la replică

Timp de citire: 2 minute
  • În urma articolului apărut în publicația „Ziarul Văii Jiului” din data de 2 aprilie 2024: „O veste bună pentru buzunarele sale: 
  • Se pare că Durbacă mai rămâne la încasare încă trei luni
  • De ce tace senatorul PSD Resmeriță? 
  •  Când vor interveni organele statului în cazul Durbacă? 
  • Pe cine va mai trage după el Durbacă?”

Înțeleg nevoia de subiecte a publicațiilor jurnalistice în general și cu atât mai mult în timpul campaniei electorale, dar îmi rezerv dreptul de a combate vehement orice intenție, mai mult sau mai puțin voalată, de denigrare îndreptată asupra mea. Un articol de primă pagină nesemnat și, implicit, neasumat, care se străduiește prin două paragrafe, unul la început, celălalt la sfârșit, să inducă impresia că activitatea mea în calitate de director al EM Livezeni, respectiv director general al CEVJ ar necesita intervenția organelor statului, are ca intenție generarea unor intrigi și reactivarea unor atacuri dovedite, în timp, ca fiind fără fundament. Celor cărora actul managerial exercitat de Eusebiu Durbaca le dau neliniști sau îndoieli, le transmit că sunt oricând dispus să clarific orice nelămurire, în mod transparent și profesionist. Nu trebuie decât să mă contacteze, deschis și bărbătește! Noroc bun!

Eusebiu DURBACA – director general al CEVJ

E clar:
Pentru Durbaca limba română este la fel ca mineritul…

Am publicat dreptul la replică al lui Eusebiu DURBACA – director general al CEVJ, conștienți că facem mult rău limbii române. De aceea ne cerem scuze față de cititori, mai tineri sau mai bătrâni, mai din popor ori mai intelectuali, fete sau băieți, peneliști sau pesediști, pentru modul cum manipulează limba română numitul Eusebiu DURBACA, iscălitorul dreptului la replică.

Probabil DURBACA crede că acordul subiectului cu predicatul se face ca un acord politic. Adică, dacă până la amiază ai purtat cravată galbenă, pe seară îți pui una roșie și, gata, acordul!

Așteptăm cu mare interes un nou drept la replică, în care Durbacă să ne dovedească, „bărbătește” că în propoziția „Celor cărora actul managerial exercitat de Eusebiu Durbaca le dau neliniști sau îndoieli” nu este vorba de un uriaș dezacord gramatical. Sperăm să nu pună și prostia gramaticală pe care el a comis-o tot pe seama campaniei electorale… Pentru Durbaca limba română este la fel ca mineritul… (Ziarul Văii Jiului)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii