DN7A Brezoi – Petroșani, scos din nou la licitație

DN7A Brezoi – Petroșani, scos din nou la licitație

Timp de citire: un minut

Compania Națională de Administrare a Infrastucturii Rutiere a scos la licitație, din nou, modernizarea DN7A, inclusiv tronsonul dintre Brezoi și Petroșani. Valoarea estimată a lucrării este de 100 de milioane de lei, iar constructorul care va fi declarat câștigător va trebui să finalizeze lucrarea în 20 de luni. În total, sunt de reabilitat 86 km, dintre care 24 km sunt pe teritoriul județului nostru.

La prima procedură, CNAIR a primit o singură ofertă, cea a constructorului IMFALT din Turcia, dar oferta a fost considerată neconformă și procedura anulată luna trecută.

DN 7A Brezoi – Petroșani are o lungime totală de 86 de kilometri, din care 62 km sunt în județul Vâlcea, respectiv 24 km în județul Hunedoara. Tronsonul cel mai circulat este Brezoi – Voineasa – Obârșia Lotului, vara spre și dinspre Transalpina, iar pe timpul iernii pentru zona „Vidra – Domeniul Schiabil Transalpina”. Potrivit caietului de sarcini, DN 7 A este șosea de clasa tehnică IV, cu o singură bandă/sens, parte carosabilă 2X3,5 metri și o platformă totală a drumului de 8,5 metri. Lucrările se fac pe actualul amplasament, fără a fi nevoie de exproprieri.

Contractul vizează modernizarea pe tronsonul din zona de munte, de la Vidra până la limita dintre județele Vâlcea și Hunedoara. Proiectul cu o durată de 20 de luni prevede execuția a șapte noi poduri peste Lotru sau afluenți ai Lotrului.

Ofertele pot fi depuse până pe 16 mai 2024, iar prețul ofertei are un procent de 73 %. Pentru sectorul de 62 km de la Brezoi până la limita cu jud. Hunedoara (Groapa Seacă), CNAIR a primit trei oferte la contractul pentru proiectarea preliminară a lucrărilor de modernizare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii