Deputatul Resmeriţă – atent la drumul din „Ştefan”

Deputatul Resmeriţă – atent la drumul din „Ştefan”

Timp de citire: un minut
Începute cu puţin timp în urmă, lucrările de construcţie la zidul de sprijin şi lărgirea drumului care duce în cartierul Ştefan, cel mai vechi cartier al Lupeniului, avansează într-un ritm rapid. Curioasă de starea lucrărilor, am luat drumul „Ştefanului”. Aici, surpriză, am dat na în nas cu Cristian Resmeriţă, singurul deputat din Valea Jiului. „Săru’ mâna!”. „Bună ziua!”, i-am răspuns. Aşa a început conversaţia noastră, întreruptă din când în când de intervenţiile muncitorilor.
Am reţinut următoarele din cele auzite de la dl. deputat Resmeriţă, vizibil preocupat de această lucrare importantă pentru comunitatea din „Ştefan”: „Prin aceste lucrări am răspuns solicitărilor cetăţenilor din zonă, făcute la biroul meu parlamentar şi la primăria municipiului. Lucrările au început cu o oarecare întârziere, din cauza complexităţii lucrărilor care trebuie executate în zonă. Lărgirea drumului a necesitat construirea unui zid de sprijin foarte puternic, malul din apropiere fiind foarte înalt. Cu toate aceste provocări tehnice constructorul se află în grafic, lucrările executându-se într-un ritm alert, bucurându-ne şi de o vreme călduroasă, care permite ridicarea zidului. Cetăţenii din această zonă trebuie să ştie că drumul va fi asfaltat din zona pompierilor şi până sus în Ştefan, însă lucrările se vor derula undeva spre sfârşitul anului – începutul anului următor, după ce vor fi executate şi finalizate lucrările de canalizare conform protocolului de colaborare încheiat cu SC Serv Valea Jiului SA. În cel mai scurt timp, vor fi remediate şi o parte din problemele cu iluminatul pe care cetăţenii le-au adus în atenţia noastră, atât la Primărie cât şi prin solicitările depuse la biroul meu parlamentar. Urmează să fie făcute toate demersurile pentru scoaterea la licitaţie a lucrărilor de introducere a iluminatului acolo unde nu există stâlpi de iluminat şi procedurile impun astfel de demersuri”.
Sonia LIBERESCU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii