Aşa după cum se ştie, duminică, 8 noiembrie, la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” Petrila a avut loc cea de-a doua ediţie a Festivalului-concurs de muzică populară „Rapsodia Munţilor”, derulat în acest an, la nivel judeţean.
Criteriile juriului
Copiii şi tinerii participanţi la concurs ne-au purtat în lumea minunată a cântecului popular, ne-au încântat cu farmecul caracteristic satului românesc, ne-au amintit că noi, românii, avem un tezaur folcloric deosebit şi au dovedit în faţa publicului şi al juriului că au talent şi că iubesc muzica populară. Pentru noi, organizatorii, toţi sunt câştigători şi le mulţumim pentru participare. După cum aţi citit în cele două pagini dedicate de Ziarul Văii Jiului evenimentului, bogat ilustrate, juriul a fost format din profesionişti. Criteriile de jurizare au fost cele prevăzute în regulament şi au fost prezentate în festival, înaintea începerii concursului: calitatea interpretării vocale/ instrumentale; autenticitatea şi valoarea artistică a pieselor; ţinuta scenică; alegerea unui repertoriu adecvat; frumuseţea şi autenticitatea costumului popular purtat de interpret; corespondenţa dintre costumul popular îmbrăcat de concurent şi zona de provenienţă a repertoriului pe care concurentul l-a prezentat. Juriul a avut o misiune grea, concurenţii fiind bine pregătiţi. Ca urmare a deciziilor luate de juriu au fost răsplătiţi cu trofee, premii şi menţiuni concurenţii pe care îi veţi citi mai jos.
Palmares
Trofeul festivalului: Andrei Bogdan Ititesc (300 lei).
Trofeul secţiunii solişti vocali: Larisa Ristea (225 lei).
Trofeul secţiunii solişti instrumentişti: George Mădălin Brândău (225 lei).
Secţiunea solişti vocali
Categoria 6-9 ani: Premiul I: Tudor Sima (200 lei); Premiul al II-lea: Delia Maria Stana (150 lei); Premiul al III-lea: Andreea Ititesc (100 lei); Menţiunea I: Ariana Bolog (50 lei); Menţiunea a II-a: Adina Rain (50 lei); Menţiunea a III-a: Alina Iovesc (50 lei).
Categoria 10-14 ani: Premiul I: Monica Ţugulea (200 lei); Premiul al II-lea: Patricia Voina (150 lei); Premiul al III-lea: Elena Mojoatcă (100 lei); Menţiunea I: Bogdan Daj (50 lei); Menţiunea a II-a: Ramona Prisăcaru (50 lei).
Categoria 15-20 ani: Premiul I: Amalia Otea (200 lei); Premiul al II-lea: Nicolae Denis Fieraru (150 lei);
Premiul al III-lea: Alina Tamaş (100 lei); Menţiunea I: Maria Alexandra Bocicu (50 lei); Menţiunea a II-a: Margareta Popa (50 lei).
Secţiunea solişti instrumentişti: Premiul I: Nicolae Teodor Tiric (200 lei); Premiul al II-lea: Gheorghe Jura (150 lei); Premiul al III-lea: Petru Tiric (100 lei). Nu s-au acordat menţiuni la această categorie.
Organizatorii
Am organizat festivalul-concurs fără să percepem taxă de participare, la fel ca la prima ediţie, oferind şanse egale tuturor. Nu ne-a fost deloc uşor să facem rost de resursele financiare de care am avut nevoie. Am reuşit însă să dovedim că se poate organiza un festival şi în acest mod: copiii şi tinerii să fie cei care primesc şi nu cei care trebuie să dea. Din acest punct de vedere, suntem foarte mulţumiţi, sperăm că şi concurenţii, dar şi părinţii acestora.
Banii pentru premiere şi cheltuielile cu organizarea festivalului-concurs au fost asiguraţi din următoarele surse: finanţarea din fonduri nerambursabile, prin Legea 350/ 2005, de către Primăria şi Consiliul Local al Oraşului Petrila a Proiectului „Folclorul, punte de legătură între trecut şi viitor” al Asociaţiei Culturale „Rapsodia Munţilor” Petrila; -contribuţii substanţiale primite de la dl. primar Ilie Păducel, din fonduri proprii, şi de la Asociaţia „Rosa Multiflora” Petroşani, preşedinte dl. Costel Avram; contribuţia organizatorilor din fonduri proprii şi prin intermediul Asociaţiei Culturale „Rapsodia Munţilor” Petrila.
Am vrea să mai ştie cei din jur că noi aveam posibilitatea ca prin Proiectul „Folclorul, punte de legătură între trecut şi viitor” al Asociaţiei Culturale „Rapsodia Munţilor” Petrila să solicităm finanţare strict pentru activităţile interne ale asociaţiei noastre, aşa cum au procedat şi alte asociaţii de pe raza oraşului Petrila. Am inclus acest festival-concurs în proiect din dorinţa de a contribui la ridicarea prestigiului oraşului nostru, pe linie culturală, din dorinţa de a face ceva deosebit pentru copiii şi tinerii ce iubesc muzica populară.
Ne-am străduit să aducem bucurie în sufletele tuturor, toţi concurenţii primind diplomă de participare şi „un premiu dulce”.
Festivalul-concurs a fost şi un regal folcloric. Recitalurile susţinute de interpreţii Violeta Deminescu-Jurca (de la Călan) şi Eugen Petru Pistol (de la Orăştie), de talentatul interpret local Vlad Teodosiu-Păducel, de alţi copii şi tineri premiaţi la prima ediţie au dat un plus de valoare spectacolului. Ansamblurile folclorice „Nedeia Petrileană” şi „Bujorii Muntelui” şi-au dovedit din nou măiestria, reuşind să impresioneze publicul şi pe oaspeţii noştri într-un mod deosebit. Le mulţumim tuturor pentru plăcerea cu care s-au implicat, pentru faptul că au arătat că şi la Petrila, pe scena casei de cultură, pot avea loc spectacole deosebite, aşa după cum au afirmat mulţi spectatori.
Mulţumiri
Adresăm mulţumiri tuturor celor care ne-au sprijinit: domnului primar Ilie Păducel, domnilor Costel Avram, Dorel Şchiopu şi Daniel Preda de la Asociaţia „Rosa Multiflora” Petroşani, doamnei consilier local Doiniţa Maria Bălănesc, membrilor juriului, Primăriei şi Consiliului Local Petrila, membrilor Asociaţiei Culturale „Rapsodia Munţilor” Petrila, concurenţilor şi părinţilor lor, profesorilor îndrumători, spectatorilor şi massmediei locale care a dovedit interes faţă de acest eveniment cultural.
Ana DODA, Iulian DODA