„Horațiu Popa a avut un cuvânt de spus în venirea mea la CSM Jiul Petroșani”
Golgheterul echipei CSM Jiul Petroșani, cu 4 reușite până acum, este George Dănăilă. Gălățeanul care a făcut „zile fripte”, după cum îl descrie pagina de Facebook a echipei Jiul 1919, apărării gălățene.
Modest
Conform paginii menționate, George Dănăilă, 24 de ani, a semnat cu CSM Jiul Petroșani în vară și are gânduri mari alături de alb negri.
George Dănăilă se consideră un băiat modest, un băiat care nu știe să piardă și care își dorește să progreseze meci de meci, oferind fotbalului cât de mult poate.
„Din punctul meu de vedere și din ce au văzut majoritatea antrenorilor care m-au antrenat și cu care am colaborat cel mai bine, mă simt bine pe postul de atacant, calitatea mea de bază fiind viteza, dar am și execuție, pe lângă forța de pătrundere și demarcare.
Un model în viață am, cum au majoritatea jucătorilor sau a oamenilor care vor să progreseze. Modelul meu este Aguero, un jucător complet, cu viteză, forță, execuție și multe alte calități”, a spus jucătorul.
Pasionat de… FIFA
În timpul său liber, jucătorul lui George Zima joacă FIFA.
„Timp liber sincer nu am, dar în orele alea de libertate și singurătate prefer să joc FIFA. Deci, timpul liber tot cu fotbalul mi-l ocup”.
Primit cu brațele deschise
Horațiu Popa a avut un cuvânt de spus la venirea lui George la Jiul. „Datorită lui am ajuns aici, el făcând legăturile între mine și conducere. El și-a pus amprenta foarte mult în venirea mea, sfătuindu-mă să plec din zona Moldovei pentru a fi mai apreciat decât am fost până acum și îi mulțumesc din suflet pentru sfatul acordat. M-am acomodat destul de repede, spre mirarea mea. Am fost primit cu brațele deschise, chiar dacă nu-i cunoșteam deloc, nici pe mister. Obiectivul meu și al colegilor mei este să ducem echipa asta frumoasă acolo unde îi este locul. Prin multă muncă și dăruire toate se pot îndeplini”, a concluzionat fotbalistul.