Cataloage Confort Media
Lansată chiar în ziua, ora și localitatea unde a avut loc în urmă cu 100 de ani (adică, 27 aprilie, ora 12,30, Lupeni) cea mai mare catastrofă minieră din Valea Jiului, cartea lui Marian Boboc „Regele Ferdinand I în Valea Plângerii” a ajuns și la Muzeul „Mineritului” din Petroșani, care are un look și suflu muzeal noi de când se ocupă de el chiar scriitorul și ziaristul Marian Boboc. Abia l-am extras dintre cărțile bibliotecii muzeului, pe care, împreună cu colega sa Hoini Mihuț, se străduiește să o reanimeze. L-am rugat să ne vorbească despre cea mai recentă carte a sa, pe care am văzut-o expusă la muzeu în fața panoului dedicat exploziei de la Mina „Aurelia”.
„Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la cea mai mare explozie din întreaga istorie a mineritului Văii Jiului. În amiaza unei zile de primăvară, explozia a zguduit subteranele Lupeniului, la Mina Aurelia (Aranka). De atunci, 27 aprilie 1922 a rămas încrustată pe răbojul Lupeniului cea mai neagră și însângerată zi a sa. Și nu doar a Lupeniului, ci și a întregii Văi a Jiului.
Creatorul a chemat atunci la el 82 de ortaci lupeneni, care au lăsat în urma lor pe veci nemângâiați 94 de orfani și 67 de văduve neconsolate. De atunci, Valea Jiului se numește Valea Plângerii. Acest eveniment a mișcat foarte mult nu doar comunitatea lupeneană, ci și întreaga Vale a Jiului, ba chiar întreaga Românie. Românii și-au dovedit din nou solidaritatea. Însăși Majestatea Sa Regele Ferdinand I a venit, prin Petroșani, la Lupeni, pentru a-i consola pe văduvele și orfanii minerilor uciși de explozie.
Volumul Regele Ferdinand I în Valea Plângerii, recent apărut, este dedicat acestei catastrofe miniere și reprezintă rodul cercetărilor mele de mai mulți ani în arhive și biblioteci.
Am documentat, cât am putut mai bine, cauzele care au dus la nenorocire, am relatat – bazându-mă pe documentele secrete ale Siguranței și pe presă – desfășurarea vizitei regale în Valea Jiului, am întocmit un revelator dosar de presă al exploziei și o cronologie consistentă a exploziilor din subteranele Văii Jiului din toate timpurile.
În afară de momentele pline de tragism ale exploziei, am creionat, pentru prima dată în spațiul editorial, un portret viu al Lupeniului în anul 1922. Astfel, filă cu filă, apar trăsăturile edilitare, administrative, economice, politice, sociale, sportive, sindicale, culturale, trăsături care reconstituie realitatea unei localități miniere înfloritoare în urmă cu un secol, din punct de vedere al dezvoltării industriale.
Am avut privilegiul să lansez cartea la Palatul Cultural Lupeni (a cărui istorie am surprins-o într-un volum) chiar în aceeași zi și la aceeași oră când s-a împlinit un secol de la această nenorocire. Am retrăit, cu emoție, clipele de coșmar din 1922 pe care le-am imortalizat în carte. M-am reîntâlnit cu prieteni, amici, cunoscuți din Lupeni. Pentru aceste momente de puternică vibrație sufletească îi mulțumesc primarului Lupeniului, Lucian Resmeriță, și d-lui Emil Părău, oameni deosebiți.
În calitatea mea de Cetățean de Onoare a județului Hunedoara le mulțumesc tuturor celor care nu uită că Lupeniul este municipiul istoric al Văii Jiului. La Lupeni au avut loc cele mai importante momente din istoria mineritului.
La Muzeul Mineritului din Petroșani, care conservă de 60 de ani neîntrerupt istoria mineritului, (muzeul devenind… istorie), memoria celor care au pierit în cele mai mari catastrofe miniere din Valea Jiului este cinstită așa cum se cuvine. Am realizat mai multe panouri – documentate din cărțile mele – dedicate acestor triste evenimente. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să văd lacrimi în ochii vizitatorilor muzeului sau oameni care nu puteau citi panoul până la capăt, din cauza emoțiilor puternice.
După o prezentare și mai multe discuții purtate pe marginea cărții cu colegii și prietenii muzeului, am așezat această carte, după cum vezi, acolo unde e locul: în fața panoului dedicat exploziei de la Mina Aurelia. Un mic omagiu adus sacrificiului minerilor care au pierit atunci”.
