În fiecare an, aşteptăm ziua de 1 Decembrie cu emoţie, cu bucurie şi cu recunoştinţă pentru cei care au făurit România Mare acum aproape un secol. Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a dedicat, în ziua de 26 noiembrie, o activitate specială, destinată în primul rând tineretului. În Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, sală atât de familiară elevilor care, an de an, iau parte la această manifestare, a avut loc o prezentare a momentului istoric reprezentat de Marea Unire de la 1918, o trecere în revistă a evenimentelor care au precedat această importantă pagină a istoriei noastre, evidenţiindu-se contextul intern şi internaţional în care s-a creat România Mare. Prezentarea s-a bazat pe o suită de imagini care au ilustrat principalele evenimente politice care, în anul 1918, au adus Basarabia, Bucovina şi Transilvania alături de Ţara-Mamă.
Desigur, istoria noastră este bogată, plină de pagini măreţe, glorioase, pe care le cunoaştem foarte bine. Dar, dintre numeroasele momente de răscruce istorică pe care le-a trăit poporul român, nu există o zi mai dragă inimilor noastre decât ziua de 1 Decembrie, zi devenită în urmă cu 25 de ani, în 1990, sărbătoare naţională, Ziua României. Este ziua când, nu departe de noi, în inima Ardealului, la Alba Iulia, a răsunat din mii de piepturi dorinţa fierbinte de unire a Transilvaniei cu România, unire favorizată de condiţiile internaţionale ale sfârşitului Primului Război Mondial.
Din acel decembrie 1918, de când România s-a configurat în hotarele ei fireşti, ziua de 1 Decembrie ocupă un loc aparte în inimile tuturor celor care sunt fii ai acestei ţări, ai acestui pământ.
Această zi a fost îndrăgită chiar şi în vremuri grele, tulburi, atunci când 1 Decembrie părea că s-a şters din cărţile de istorie, când această zi a fost eliminată din şirul sărbătorilor neamului, aşa cum au fost ignorate şi marile personalităţi cărora le datorăm Marea Unire: Regele Ferdinand Întregitorul, Regina Maria, Ion I. C. Brătianu, Take Ionescu, generalii Eremia Grigorescu, Alexandru Averescu, C-tin Prezan.
Istoria a făcut, însă, dreptate şi a aşezat această zi glorioasă la locul de mare cinste ce i se cuvine în mod firesc. Marele nostru istoric Nicolae Iorga a sintetizat admirabil semnificaţia Unirii de la 1918: „Unirea românilor trebuie înfăţişată totdeauna – potrivit adevărului – ca urmare firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor de eroi şi de mucenici a izbutit să-şi apere cu uimitoare stăruinţă «sărăcia şi nevoile şi neamul» (…), rămânând, împotriva tuturor năvălirilor barbare şi vremelnicelor stăpâniri străine, în cea mai strânsă legătură cu pământul strămoşesc în care, ca într-un liman de mântuire, şi-a putut adăposti traiul de-a lungul vremilor de urgie.”
Noi, hunedorenii, suntem mândri că la Marea Adunare de la Alba Iulia au luat parte şi numeroşi locuitori ai judeţului Hunedoara şi avem multe documente care relatează cum sute de locuitori din Zărand, de pe Valea Mureşului, a Streiului şi Cernei, din Valea Jiului, cu steaguri tricolore, au fost martorii însufleţiţi ai unui moment de importanţă crucială din istoria României.
Este bine, de aceea, ca tinerii de azi să afle cât mai multe despre această minunată zi de mare praznic al românilor, să ştie ce datorăm înaintaşilor noştri, să treacă dincolo de datele istorice seci şi să se aplece cu interes asupra unor evenimente care ne-au marcat destinul ca naţiune europeană demnă. Acesta este şi motivul pentru care, an de an, din suita manifestărilor culturale organizate de Biblioteca Judeţeană, cinstirea zilei de 1 Decembrie nu a lipsit, nu lipseşte şi nu va lipsi niciodată. Este prilejul să spunem, an de an, cu aceeaşi însufleţire, cu bucurie şi speranţă: La mulţi ani, România!
La finalul prezentării, elevilor de gimnaziu prezenţi în sală li s-au adresat o serie de întrebări, iar răspunsurile corecte au fost răsplătite cu premii constând în diplome şi cărţi oferite de Biblioteca Judeţeană.
Ioan Sebastian BARA