Balul Bobocilor 2015 de la „Mircea Eliade” Lupeni / Un bal de...

Balul Bobocilor 2015 de la „Mircea Eliade” Lupeni / Un bal de bal

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 4 minute

Recent, a avut loc Balul Bobocilor al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni la sala de sport a Şcolii Generale Nr. 2, realizat cu sprijinul unor sponsori generoşi.
Au participat
10 perechi de boboci, îndrumate de câte 3 elevi din fiecare clasa de a XII-a, dar şi de dl. director Daniel Ianoşi şi de d-na prof. Cristina Beczuk (consilier educativ).
Balul a fost prezentat de către Ana-Maria Ungureanu (XII D) şi Marius Blahueanu (XII A). Bobocii s-au prezentat în deschiderea balului cu un dans desprins din poveşti, la un bal mascat, aşa cum sugerează şi tema balului. Probele au fost în număr de 3: dans, impresionare şi proba surpriză, prin care aceştia s-au străduit să cucerească atât publicul, cât şi juriul, format din dl. director Ianoşi Daniel, d-na prof. Cristina Beczuk, dl. prof. Dan-Daniel Tănase, Mădălina Anca David, elevii Andrada Gârea (XII D), Bogdan Şipoş – preşedintele Consiliului Elevilor (XI A).
Publicul numeros a venit atât pentru a-i vedea pe bobocei, dar şi pentru invitaţii speciali: Alan şi Kepa, Dj Dox. În timpul balului şi-au mai arătat talentele elevii din şcoală: Mirabela Guia (XI E), Andreea Popa (XI C), Dan Andone (XII F), dar şi copilaşii talentaţi de la Casa de Cultură din Uricani, îndrumaţi de domnul Andrei Buşcă.
Momentul mult aşteptat a fost decernarea premiilor, titlul de Miss Boboc 2015 fiind acordat elevei Paula Andra Zoia (IX C), iar titlul de Mister Boboc 2015 a fost obţinut de elevul Adonis Mihai Serafinescu (IX C). Datorită publicului, titul de Miss Popularitate a fost acordat elevei Oana Nicoleta Călăraşu (IX A), iar titlul de Mister Popularitate a fost obţinut de elevul Radu Someşan (IX E). Au mai obţinut locuri fruntaşe: locul al II-lea – Matei Karina (IX C), şi Mihai  Balahura (IX A), iar locul al III-lea a fost acordat elevilor Miruna Denisa Işpan (IX E) şi Darius Stoica (IX D).
Premianţii
Am dorit să aflăm trăirile şi impresiile bobocilor. Pentru început, iată opinia câştigătoarei titlului de miss, Zoia Paula Andra: „Balul Bobocilor? Cu siguranţă, cea mai frumoasă experienţă din liceu, care a adus cu sine o mulţime de amintiri care vor avea contur şi peste ani. Nu pot descrie cu exactitate ce am simţit când am câştigat titlul de Miss Boboc, însă am fost într-adevăr mulţumită de mine. Le felicit, pe această cale, pe toate fetele care au participat şi le spun că au fost minunate şi speciale în felul lor!”.
La rândul său, Mister Boboc, Serafinescu Adonis, ne-a mărturisit: „Balul Bobocilor, ediţia 2015, a fost foarte reuşit din toate punctele de vedere. Cel mai mult mi-a plăcut că nu a existat invidie între noi, concurenţii. Organizatorii au fost siguri pe ei şi a mers totul perfect. La momentul mult aşteptat, de la final, am fost foarte uimit de susţinerea publicului. Nu m-am aşteptat să câştig titlul cel mare în niciun moment. A fost un moment de neuitat şi m-am simţit foarte bine”.
În ceea ce o priveşte, Oana Călăraşu (Miss Popularitate) ne-a spus: „Pentru mine, Balul Bobocilor a fost cea mai frumoasă experienţă din viaţă, din care am învăţat cum să intereacţionez cu oamenii din jur şi mi-am cunoscut limitele. Acest bal a fost organizat foarte bine de către colegii mei din clasele a XII-a. Ma bucur foarte mult că am avut curajul să urc pe scenă în faţa unor oameni trecuţi prin viaţă şi în faţa colegilor din liceu”.
Nu în ultimul rând, Mister Popularitate, Someşan Radu, ne-a vorbit cu entuziasm despre propria experienţă: „Deşi emoţiile au fost multe, m-am străduit să trec peste ele, pentru a ieşi totul cât mai bine. Pentru mine, Balul Bobocilor a fost o experienţă foarte frumoasă, pe care nu o voi uita niciodată”.
Organizatorii
În final, am dorit să auzim şi opiniile unora dintre organizatorii care au făcut din „Balul Bobocilor”, una dintre cele mai frumoase activităţi din liceul nostru.
Ana Ungureanu ( clasa a XII-a D): „Mi-am dat sufletul pentru acest bal, să iasă totul perfect, pe măsura aşteptărilor mele, cum s-a şi întâmplat. A fost un bal elegant, o seară memorabilă pe care nu am cum să o uit. Fiind fost preşedinte al Consiliului Elevilor, am organizat mai multe baluri, dar acesta a fost cireaşa de pe tort. Mi-am dat silinţa pentru a le lăsa o amintire frumoasă bobocilor! În perioada repetiţiilor, am comunicat, ne-am împrietenit, iar boboceii noştri au fost ascultători. Cu multă muncă depusă, atât din partea noastră, a organizatorilor,  cât şi din partea bobocilor, am finalizat o seară pe placul tuturor, inclusiv a profesorilor, de la care am primit multe laude. În concluzie, pot spune că sunt mulţumită şi cea mai mândră de ce am realizat. Cu siguranţă nu o să uit acea seară spectaculoasă”.
Andreea Buzduga (clasa a XII-a D): „Pentru mine, ca organizatoare, Balul Bobocilor, a fost una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa de licean. Pentru acest bal s-a depus mult efort, atât din partea organizatorilor, care s-au zbătut să facă dintr-un simplu bal, o zi de neuitat pentru cei care îşi încep cea mai frumoasă parte a vieţii, cea de licean, cât şi din partea bobocilor care s-au străduit la fiecare probă în parte. S-au legat prietenii strânse atât între boboci, cât şi între aceştia şi organizatorii balului. Mă bucur nespus de mult că ne-am atins obiectivele şi am reuşit să facem acest bal pe placul tuturor”.
Oana Maria ANDREI, 
Liceul Teoretic “Mircea ELIADE” LUPENI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii