Ăsta-i sistemul centralizat de termoficare din Valea Jiului: Peticeşti într-un loc, crapă...

Ăsta-i sistemul centralizat de termoficare din Valea Jiului: Peticeşti într-un loc, crapă în altul

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 2 minute

Cu speranţa că, acum, joi, când răsfoiţi pe net ZVJ-ul căldura a revenit în apartamentele vulcănenilor, să depănăm un pic despre defecţiunea care, pe mai tot parcursul zilei de miercuri, a pus pe butuci sistemul de termoficare din Vulcan.
Nu a fost nici
prima defecţiune şi – la perioada aceasta de iarnă mă refer – nu va fi nici ultima. Conductele de termoficare sunt vechi, coapte, ruginite şi, oriunde şi în orice moment, se pot crăpa. Defecţiunea care a paralizat, miercuri, punctele termice vulcănene a fost semnalată pe strada Preparaţiei, un pic mai jos de liceu. Loc în care conducta de termoficare prezenta două găuri sănătoase, prin care ţâşnea apa fierbinte.
Echipa de intervenţii 
de la SE Paroşeni a fost prezentă aici în jurul orei 7:00. De fapt, oamenii s-au împărţit în două echipe mai mici. Una a rămas de strajă la canalul de termoficare de lângă Şcoala Gimnazială nr.4, unde fusese sesizată o defecţiune asemănătoare, iar cealaltă s-a dus pe Preparaţiei. Când am vorbit cu ei, oamenii terminaseră de decopertat stratul de pământ de pe conducte şi aşteptau să se golească instalaţia. Pregătiseră peticele care urmau să fie sudate şi sperau ca, până după amiază, să poată termina lucrarea.
Ziceam la început
că astfel de situaţii vor mai fi, negreşit. Şi bănuiesc că sunt destui dintre dumneavoastră care îmi împărtăşesc părerea. Nu doar în Vulcan, ci şi în Petroşani sau Lupeni sistemul centralizat de termoficare e în grea suferinţă. Conductele de termoficare băgate în pământ acum câteva decenii bune au ajuns ca vai de ele. Sudezi aici, puşcă dincolo. Peticeşti dincolo, după o zi-două te trezeşti că apa fierbinte ţâşneşte în altă parte. Şi tot aşa. Fireşte că ar exista soluţii pentru ca lucrurile să fie puse pe un făgaş bun, dar cine să o facă, din moment ce şefimea care s-a perindat la conducerea CEH a fost pusă numai pe jecmănit?
Mihai Lorincz, preşedintele Sindicatului Liber
de la SE Paroşeni, vorbea cândva despre fondurile europene care ar putea fi accesate, pentru schimbarea întregii reţele de termoficare din Valea Jiului. Condiţia ar fi fost una. Constituirea acelui ADI de Termoficare, despre care tot s-a vorbit, dar nu s-a făcut nimic, iar sistemul de termoficare, aflat acum în administrarea Termocentralei Paroşeni, să fie preluat de către administraţiile publice locale. Soluţia aceasta ar fi fost cea mai bună, sunt eu de părere, pentru vindecarea sistemului centralizat de termoficare din Vulcan şi din celelalte două localităţi amintite. Dar cui îi mai stă gândul la asta? CEH s-a dat pe insolvenţă, iar termocentrala e şi ea ca vai de ea de când a fost înglobată acestui complex păgubos. Nu credeţi? Întrebaţi-i pe cei de la intervenţii termoficare. Nici nu mai au cu ce să lucreze.
Gheorghe OLTEANU
Lucrari la sistemul centralizat de termoficare din Valea Jiului – galerie foto

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii