Cu ocazia zilei tirului cu arcul şi având în vedere faptul că tirul cu arcul se află sub patronajul Casei Regale, cei mai reprezentativi arcaşi ai României – printre care şi aninosenii Răzvan Marcu, Luminiţa Boroş şi Simona Băncilă – au fost invitaţi la Palatul Elisabeta de principele Radu.
Cei trei arcaşi din Aninoasa au fost însoţiţi de Nicolae Dunca, primarul Aninoasei. Preşedintele Federaţiei Române de Tir a ţinut un mic discurs, iar arcaşii au oferit un moment demonstrativ care i-a încântat pe cei prezenţi.
„A fost ceva unic, frumos. Aşa ceva nu se uită. Mă bucur că am avut ocazia să ciocnesc un pahar de şampanie cu principele Radu”, a declarat Răzvan Marcu, campion al României.